
Acțiunile americane au avut evoluții mixte în ședința de luni, investitorii orientându-se spre acțiunile companiilor cu capitalizare foarte mare (megacap) în așteptarea unor actualizări privind o nouă rundă de discuții referitoare la ridicarea plafonului de îndatorare al SUA.
Meta Platforms, proprietarul Facebook și Instagram, a fost amendat de Uniunea Europeană cu o sumă record de 1,2 miliarde de euro pentru că a transferat datele utilizatorilor europeni către SUA și a primit un termen limită până la care trebuie să înceteze să mai trimită date peste Ocean.
Apetitul la risc care a alimentat revenirea acțiunilor din acest an este pe cale se clatine, în condițiile în care turbulențele din sectorul bancar, șocul legat de petrol și încetinirea creșterii economice sunt pe cale să trimită acțiunile înapoi spre minimele din 2022, potrivit lui Marko Kolanovic, responsabil de strategie JPMorgan.
Banca Centrală Europeană își intensifică controlul asupra rezervelor de lichiditate ale băncilor și ar putea anunța impune cerințe mai stricte unor creditori individuali în cursul acestui an, potrivit unor surse Bloomberg.
Indicele DAX al bursei de la Frankfurt ar putea închide la un maxim record, în contextul în care reducerea îngrijorărilor legate de limita de îndatorare SUA a reaprins optimismul de ambele părți ale Atlanticului.
Acțiunile americane au închis în creștere joi, investitorii așteptând actualizări ale dezbaterii în curs privind majorarea plafonului de îndatorare al SUA, iar rezultatele trimestriale ale Walmart au arătat rezistența sectorului de retail la turbulențele recente și la inflație.
Poziția agresivă a guvernului american în domeniul antitrust frânează activitatea de fuziuni în rândul celor mai mari companii, deoarece directorii se tem de procesele de aprobare lungi și costisitoare.
Utilizarea euro pentru plățile internaționale a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, în timp ce plățile efectuate în dolari americani au crescut.
Acțiunile americane au crescut miercuri, investitorii sperând că liderii Congresului și președintele Joe Biden ar putea ajunge la un acord privind plafonul datoriei SUA.
Un grup de investitori, printre care se numără Blackstone și Thomson Reuters, își vând accelerat participațiile la London Stock Exchange Group (LSE Group).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro