Bursa – la al 4-lea maxim consecutiv GRAFIC

Pe o lichiditate foarte bună, indicele BET a atins o nouă valoare-record.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bursa – la al 4-lea maxim consecutiv GRAFIC

Tăierea de dobândă operată de Rezerva Federală Americană a dat curaj investitorilor din piețele financiare internaționale să se activeze la cumpărare. Ziua a fost pozitivă în Europa, cu aprecieri pe linie ale indicilor principali de la Londra, Paris și Frankfurt.

O performanță deosebită a fost înregistrată, la New York, de indicele Dow Jones Industrial Average, care la jumătatea orarului de tranzacționare a ajuns în zona de 48.700 de puncte, un maxim absolut în istoria sa de peste 100 de ani de când este măsurat.

TTS recuperează masiv la T3 și anulează cea mai mare parte a pierderilor înregistrate la jumătatea anului CITEȘTE ȘI TTS recuperează masiv la T3 și anulează cea mai mare parte a pierderilor înregistrate la jumătatea anului

Este contextul favorabil în care și jucătorii de la BVB au tranzacționat în sensul trendului prevalent ascendent. Indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,11% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,16%, până la nivelul de 23.948,49 de puncte, fiind al al 4-lea maxim atins în ședințe consecutive, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa – la al 4-lea maxim consecutiv GRAFIC

Mișcarea a fost însoțită de o lichiditate bună, ceea ce arată o participare largă la parcursul în căutarea de noi culmi bursiere. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 72,56 milioane lei (14,25 milioane euro), fiind ajutat și de un transfer special în valoare de 2,78 milioane lei realizat în piața deal cu acțiuni Digi Communications (DIGI). Titlurile operatorului telecom au cumulat schimburi de 3,32 milioane lei și în piața reglementată, unde au crescut cu 0,91%, până la prețul psihologic de 100,00 lei/acțiune, care este cu 150,00% peste prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice primare din anul 2017.

Acțiunile Transgaz, inedit, cele mai tranzacționate de la BVB. Transferuri de tip deal cu peste 12% din acțiunile Compa Sibiu CITEȘTE ȘI Acțiunile Transgaz, inedit, cele mai tranzacționate de la BVB. Transferuri de tip deal cu peste 12% din acțiunile Compa Sibiu

Cele mai mari tranzacții, de 17,91 milioane lei, s-au înregistrat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au staționat la prețul de 30,36 lei/acțiune. Acestea au fost urmate de 3 acțiuni din sectorul de energie al cărui indice BET-NG a închis cu 0,04% peste referință, și care toate au consemnat deprecieri: -0,10%, până la prețul de 0,9735 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat transferuri de 8,02 milioane lei, -0,32%, până la prețul de 124,40 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat volume de 6,32 milioane lei, și -0,20%, până la prețul de 9,9200 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit o activitate de 4,13 milioane lei.

Pe al 5-lea rulaj al zilei din piața reglementată, de 4,02 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) și-au continuat parcursul ascendent, cu un +1,11%, până la prețul de 0,5460 lei/acțiune. Mișcarea a fost amorsată de un convocator de la Compania Națională Aeroporturi București în care societatea și-a exprimat intenția de a răscumpăra pachetul de 20,00% deținut de Fond și care reprezintă nu mai puțin de 52,6% din activul net.

Iproeb – scădere de 40% a profitului net la 9 luni CITEȘTE ȘI Iproeb – scădere de 40% a profitului net la 9 luni

Pe tranzacții de 3,87 milioane lei, titlurile Premier Energy (PE) au avut un salt de 5,00%, până la prețul de 27,30 lei/acțiune. Acestea au fost urmate îndeaproape, de titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce s-au apreciat cu 0,18%, până la prețul de 55,10 lei/acțiune, pe transferuri de 3,06 milioane lei, și de titlurile Transgaz (TGN) ce au stagnat la prețul de 63,90 lei/acțiune, pe schimburi însumând 2,83 milioane lei.

În rest, volume peste pragul de 2 milioane lei s-au înregistrat pe titlurile Electrica (EL), ce au crescut cu 1,19%, până la prețul de 25,55 lei/acțiune, și de titlurile BRD – Groupe Société Générale (BRD) care au câștigat 0,20%, până la prețul de 24,70 lei/acțiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0898 +0.0004+0.01 %
1 USD4.3493 -0.0275-0.63 %
1 GBP5.8179 -0.0065-0.11 %
1 CHF5.4515 +0.0185+0.34 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite