Membrii Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) vor câștiga, pentru fiecare ședință la care participă, o indemnizație reprezentând 30% din retribuția lunară corespunzătoare funcției de ministru. Ei vor putea câștiga într-o lună 90% din indemnizația unui ministru, plata fiind însă limitată la cel mult 3 ședințe, respectiv 3 indemnizații de ședință.
Plata indemnizației pentru creșterea copilului nu va fi suspendată dacă persoana îndreptățită primește indemnizație ca membru al consiliilor de administrație, calitate dobândită anterior solicitării indemnizației pentru copil, prevede un proiect legislativ inițiat de parlamentarii liberali și adoptat de senatori, în ciuda avizelor negative ale Consiliului Legislativ și Consiliului Economic și Social.
Plata indemnizației pentru creșterea copilului ar urma să nu se suspende dacă persoana îndreptățită primește indemnizații în calitate de membru al consiliilor de administrație, calitate dobândită anterior solicitării dreptului la indemnizația pentru copil, prevede un proiect legislativ inițiat de parlamentarii liberali.
În urma unei decizii adoptate de Guvernul României, a fost transmisă o cerere de retrimitere la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a grupului de cauze Buhuceanu și alții împotriva României, în care CEDO a hotărât că România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex, potrivit informațiilor comunicate Profit.ro de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Guvernul a inclus pe agenda ședinței de astăzi un proiect de lege prin care statul român recunoște dreptul de ședere în România al cuplurilor gay căsătorite într-un stat UE, respectiv relațiile de familie dintre persoanele de același sex. Astfel, cetățeanul străin este recunoscut ca membru de familie al cetățeanului UE, fiindu-i permis să locuiască și să muncească în România.
În urma unei decizii adoptate de Guvernul României, a fost transmisă o cerere de retrimitere la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a grupului de cauze Buhuceanu și alții împotriva României, în care CEDO a hotărât că România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex, potrivit informațiilor comunicate Profit.ro de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Guvernul a redactat un proiect de lege prin care statul român recunoște dreptul de ședere al cuplurilor gay căsătorite într-un stat UE, respectiv relațiile de familie dintre persoanele de același sex. Astfel, cetățeanul străin este recunoscut ca membru de familie al cetățeanului UE, fiindu-i permis să locuiască și să muncească în România.
Guvernul Ciucă ar urma să elaboreze în acest an și să transmită Parlamentului pentru adoptare un proiect de lege prin care statul român recunoște dreptul de ședere/rezidență al cuplurilor gay căsătorite dacă unul dintre parteneri este cetățean al Uniuniunii Europene. Astfel cetățeanul străin este recunoscut ca membru de familie al cetățeanului UE, fiindu-i permis să locuiască și să muncească în România.
PNL a inițiat un proiect legislativ care propune modificarea Legea dialogului social în sensul introducerii interdicției pentru membrii organelor de conducere din sindicate și patronate de a deține calitatea de membru al unui partid politic pe durata mandatului în cadrul acelei organizații.
Doi foști deputați PSD, ambii cu experiență în agricultură, și-au depus oficial CV-urile pentru procedura de selecție și numire a unui nou membru în Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în locul social-democratului Marian Neacșu, care și-a dat recent demisia din funcția de la Autoritate după ce a fost numit secretar general al Guvernului.
Marian Neacșu de la PSD, proaspăt numit în funcția de secretar general al Guvernului Ciucă, și-a dat demisia din postul de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, una dintre cele mai bănoase și influente funcții de conducere din statul român, pentru care s-au purtat întotdeauna negocieri dure între partide, dar și în interiorul acestora.
Convocarea în Parlament survine și într-un moment în care numirea lui Marian Neacșu de la PSD în funcția de secretar general al Guvernului Ciucă ar putea lăsa vacant un post de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, una dintre cele mai bănoase și influente funcții de conducere din statul român, pentru care s-au purtat întotdeauna negocieri dure între partide, dar și în interiorul acestora.
Premierul Cîțu afirmă că a fost nevoit să numească secretari de stat ai actualei coaliții de guvernare sau consilieri proprii în consiliile de administrație (CA) ale companiilor de stat, pentru că miniștrii întârzie să organizeze concursuri pentru manageri selectați conform OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Ajuns în opoziție, PSD a constat că nivelul maxim pentru indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație din regiile autonome, companiile naționale și societățile comerciale publice este ”extrem de ridicat”. Prin urmare, liderii social-democrați au inițiat un proiect legislativ de limitare a acestor indemnizații precum și de restricționare a calității de membru pentru o persoană la cel mult două consilii de administrație. Un proiect similar au inițiat liberalii încă din 2019, iar premierul Cîțu promite de jumătate de an aceleași măsuri, fără rezultat însă.
Premierul Cîțu a afirmat, încă de la începutul anului, că lucrează la un act normativ pentru limitarea atât a numărului de membri într-un consiliu de administrație (CA) de la o companie de stat, cât și a numărului de astfel de consilii din care o persoană face parte. Profit.ro a semnalat, tot atunci, că un proiect de limitare a ”sinecurilor politice”, a fost însă inițiat de colegi liberali ai prmierului și chiar a fost adoptat de Senat, dar zace în Camera Deputaților din octombrie 2019. Acum, premierul Cîțu spune că Guvernul nu va mai adopta ordonanța de urgență la care lucrează de aproape jumătate de an și va fi promovat proiectul din Parlament.
Grupul austriac OMV, compania-mamă a celui mai mare producător de țiței și gaze din România, OMV Petrom, propune o persoană născută în Rusia, prezentată ca având cetățenie americană, pentru poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei românești.
Reprezentanții autorităților în adunările generale ale acționarilor ale companiilor de stat ar urma să fie plătiți din nou pentru participarea la ședințe, conform unui proiect de lege depus de doi deputați PSD.
Premierul Cîțu afirmă că lucrează la un act normativ pentru limitarea atât a numărului de membri într-un consiliu de administrație (CA) de la o companie de stat, cât și a numărului de astfel de consilii din care o persoană face parte. Guvernul ar urma să limiteze și cuantumul indemnizațiilor acestor membri în CA-uri. Un proiect în acest sens, mai exact de limitare a ”sinecurilor politice”, a fost inițiat de colegi liberali ai prim-ministrului și chiar a fost adoptat de Senat, dar zace în Camera Deputaților din octombrie 2019, cu puțin timp înainte de venirea la putere a PNL.
Funcțiile de manager, director medical, director financiar-contabil sau director de îngrijiri vor fi incompatibile cu exercitarea funcției de membru în conducerea unui partid politic nu doar la nivel național, cât și la nivelul teritorial sau local al structurilor partidelor politice.
Renault a numit un nou reprezentant al Nissan în Consiliul de Administrație, după ce directorul Yasuhiro Yamauchi și-a dat demisia săptămâna trecută.
Poziția de manager sau membru în consiliile de administrație ale regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice sau ale societăților comerciale, inclusiv ale băncilor sau altor instituții de credit, societăților de asigurare și celor financiare, nu va putea fi ocupată pe viitor decât de un ”specialist” inclus pe o listă specială aprobată în ședință de Guvern. Pe această listă vor fi înscriși numai ”funcționarii, angajații, liber profesioniștii și pensionarii” care dau dovadă de ”profesionalism și probitate morală, într-o perioadă de activitate de cel puțin 7 ani” și care ”nu au suferit nicio condamnare penală”.
O persoană fizică nu va putea exercita concomitent mai mult de un singur mandat în din consiliile de administrație ale companiilor de stat, urmând a fi redus și numărul de membri desemnați în consiliile de administrație, în directorate sau consilii de supraveghere de către autoritățile tutelare, potrivit unei propuneri legislative adoptate miercuri de către Senat.
O persoană fizică nu va putea exercita concomitent mai mult de un singur mandat în din consiliile de administrație ale companiilor de stat, urmând a fi redus și numărul de membri desemnați în consiliile de administrație, în directorate sau consilii de supraveghere de către autoritățile tutelare. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege căruia comisia economică din Senat i-a întocmit raport favorabil de adoptare pentru votul din plenul camerei superioare a legislativului.
Președintele Iohannis a fost obligat, joi, ca urmare a îndepinirii termenului pe care îl avea la dispoziție în acest sens, să promulge proiectul de lege, votat de Parlament, prin care condamnații pentru corupție, dar și persoanele condamnate pentru spălare de bani, delapidare, fals în acte sau evaziune fiscală pot înființa firme. În proiect, inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, el însuși condamnat în trecut la închisoare, interdicția este menținută doar în cazul persoanelor pentru care instanța ar decide suspenderea acestui drept ca pedeapsă complementară condamnării.
Președintele Iohannis a sesizat Curtea Constituțională cu privire la proiectul de lege votat de Parlament prin care condamnații pentru corupție, dar și persoanele condamnate pentru spălare de bani, delapidare, fals în acte sau evaziune fiscală să poată înființa firme. În proiect, inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, el însuși condamnat în trecut la închisoare, interdicția este menținută doar în cazul persoanelor pentru care instanța ar decide suspenderea acestui drept ca pedeapsă complementară condamnării.