Situația de la mina Crucea s-a agravat pe 17 și 18 martie, când peste 150 de mineri s-au blocat în subteran. În cele din urmă, conflictul a fost aplanat, salariații CNU primindu-și până la finalul lunii trecute atât salariile restante, cât și banii care li se datorau pentru suplimentul alimentar-antidot specific sectorului lor de activitate, a doua componentă fiind achitată de la bugetul de stat, în urma unei hotărâri de Guvern.
După cum a relatat Profit.ro, singura exploatare minieră de zăcăminte de uraniu din România, cea de la Crucea-Botușana din județul Suceava, unde explorările au debutat în 1965, va fi închisă anul acesta, potrivit planurilor Guvernului, costurile totale de închidere, cu tot cu măsuri de protecție socială pentru mineri, fiind estimate la peste 246 milioane lei, la care se vor adăuga cheltuieli anuale de conservare și monitorizare post-închidere.
Compania Națională a Uraniului (CNU), controlată integral de stat prin Ministerul Energiei, va fi lichidată în perioada următoare, întrucât nu are banii necesari pentru a rambursa ajutoarele de stat de peste 178 milioane lei primite începând cu 2016 și declarate ilegale de către Comisia Europeană, societatea elaborând încă din ianuarie anul acesta un plan de lichidare, se arată într-un document guvernamental.
Singura exploatare minieră de zăcăminte de uraniu din România, cea de la Crucea-Botușana din județul Suceava, unde explorările au debutat în 1965, va fi închisă anul acesta, potrivit planurilor Guvernului, costurile totale de închidere, cu tot cu măsuri de protecție socială pentru mineri, fiind estimate la peste 246 milioane lei, la care se vor adăuga cheltuieli anuale de conservare și monitorizare post-închidere.
Instanța de judecată a respins recent solicitările mai multor creditori de intrare în insolvență a Companiei Naționale Uraniului (CNU), controlată integral de Ministerul Economiei și care este principalul furnizor de combustibil pentru centrala nucleară Cernavodă operată de Nuclearelectrica.
Executivul de la Bruxelles a anunțat recent că diferite măsuri de sprijin public acordate de România în favoarea CNU nu sunt în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, că statul român nu poate pune în aplicare măsurile de sprijin prevăzute în planul de restructurare și, mai mult, trebuie să recupereze un ajutor pentru salvare incompatibil în valoare de 13 milioane euro, pe care CNU l-a primit în 2016, plus dobânda.
Agenția de Aprovizionare cu Combustibili a EURATOM, instituția UE care se ocupă de securitatea aprovizionării în domeniul nuclear în spațiul comunitar, a refuzat recent să aprobe o tranzacție prin care operatorul centralei Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), urma să cumpere 70 de tone de dioxid de uraniu de la Compania Națională a Uraniului (CNU) la preț reglementat, cu motivarea că prețul respectiv, stabilit conform legislației românești, era cu aproape 50% mai mare decât cel pe care SNN putea să-l obțină în condiții de piață de la furnizorul canadian Cameco, se arată într-un document guvernamental.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei de la Cernavodă, se pregătește să demareze operațiunile de analiză due-dilligence din punct de vedere tehnic, juridic, financiar și de mediu în vederea unei eventuale preluări a liniei de procesare a concentratului de uraniu de la sucursala Feldioara a Companiei Naționale a Uraniului (CNU), după ce în vara anului trecut a transmis o ofertă neangajantă în acest sens propriului acționar majoritar, Ministerul Energiei (acum Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri), care este și unic acționar al CNU.
La prima vedere, transferul unor active de la o companie de stat la alta ar trebui să fie o procedură relativ simplă. Nu este însă deloc așa. Nuclearelectrica a trebuit să identifice expres prevederi legale care permit transferul. Aceasta sunt incluse în OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.
Nuclearelectrica (SNN), operatorul de stat al centralei nucleare Cernavodă, a reluat planul de preluare a unei părți din uzina Feldioara a Companiei Naționale a Uraniului (CNU), respectiv a liniei de procesare a octoxidului de uraniu, despre care Profit.ro a relatat încă din vara lui 2018, însă demersurile sale s-ar putea lovi de o lege intrată în vigoare anul trecut, care acordă CNU monopol legal "explicit" pe această activitate.
În primăvara anului trecut, acționarii Nuclearelectrica au aprobat o strategie de diversificare a furnizorilor de materie primă, prin evitarea dependenței față de un singur furnizor și a riscurilor aferente asociate acestui aspect.
Guvernul a emis marți o Hotărâre de aprobare a modalității de stabilire a prețului reglementat cu care Compania Națională a Uraniului (CNU), controlată integral de stat, va vinde dioxid de uraniu către Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, în baza unei legi intrate în vigoare în vara anului trecut ce încearcă să mențină în viață CNU.
Comisia Europeană a inițiat o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autoritățile române Companiei Naționale a Uraniului (CNU) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. CNU se confruntă cu grave probeme financiare după ce și-a pierdut principalul client, producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica.
Proiectul de lege al PSD care prevede ca centrala nucleară de la Cernavodă să se aprovizioneze doar cu combustibil nuclear produs în România, pe cât posibil numai pe baza producției interne de materie primă rezultată din exploatarea, prelucrarea și rafinarea zăcămintelor autohtone de uraniu, riscă să încalce legislația UE privind concurența, consideră Consiliul Legislativ.
Între 2012 și 2015, când a trecut în rezervă, colonelul Tiberiu Demeter a ocupat funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu. Tot atunci, în 2015, Demeter a intrat în PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, actualmente ALDE, a cărui filială din Giurgiu era condusă, ca și în prezent, de Toma Petcu. Anul trecut, Demeter a lucrat la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), condusă până în mai 2016 de același Toma Petcu.
Recent a fost schimbat din funcție și directorul general al societății, Romeo Urjan, acesta fiind înlocuit cu Cristian Deleanu, care ocupa până atunci funcția de șef al Departamentului Tehnic al CNU, desfășurându-și activitatea la sucursala Suceava a societății, în cadrul căreia funcționează minele de uraniu Crucea și Botușana.
Minele de uraniu Crucea și Botușana s-au confruntat recent cu o situație critică, fiind amenințate cu întreruperea alimentării cu electricitate din cauza restanțelor la plată. Acest lucru ar fi avut determinat oprirea evacuării și pompării apei de mină și neasigurarea aerajului în subteran, activități care trebuie realizate permanent, în lipsa lor exploatarea neputând fi efectuată.
Compania Națională a Uraniului (CNU), controlată integral de stat, prin Ministerul Energiei, a suferit pierderi de 91,7 milioane lei anul trecut, iar proiectul de buget al companiei pe 2017 prevede adâncirea acestora la aproape 94 milioane lei, în condițiile în care se estimează că veniturile vor rămâne la un nivel similar cu cel consemnat în 2016.
Guvernul își propune să înființeze o nouă entitate care să se ocupe de managementul apei grele necesare centralei nucleare de la Cernavodă, după intrarea în faliment a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin, dar și să investească în deschiderea de noi perimetre de exploatare de minereu de uraniu pentru Compania Națională a Uraniului (CNU).
Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) a anunțat, marți, că va iniția demersuri către autorități fie pentru identificarea unor noi variante de colaborare cu Compania Națională a Uraniului (CNU), fie pentru dezvoltarea de noi capacități de prelucrare și rafinare sau de modernizare a unor capacități existente de prelucrare și rafinare din România.
Compania Națională a Uraniului, cu salariați neplătiți și la limita insolvenței, se judecă în prezent cu autorul studiului, firma Green Hidrofor din Baia Sprie, pentru a mai recupera din cei peste 10 milioane lei cheltuiți. Contractul cu CNU, în care Curtea de Conturi a descoperit mai multe ilegalități, a majorat de 55 de ori profitul firmei controlate de Mircea Coza, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Maramureș.
CNU a terminat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 5,44 milioane lei, cu aproape 90% mai mică decât în perioada similară a anului trecut (50,53 milioane lei), după ce a pierdut, în decembrie 2015, contractul de furnizare de pulbere de dioxid de uraniu către Nuclearelectrica și nu i s-a mai reînnoit contractul cu Administrația Rezervelor de Stat din subordinea Ministerului de Interne.
Compania Națională a Uraniului (CNU), aflată oricum într-o situație financiară disperată, ar putea fi obligată să plătească despăgubiri consultantului Ernst&Young după anularea procedurii de achiziție a unui studiu privind reorganizarea industriei românești a uraniului, procedură adjudecată de Ernst&Young și a cărei anulare este pusă de Nuclearelectrica pe seama CNU.
Licitația pentru studiu fusese lansată în ianuarie anul trecut. Potrivit documentelor procedurii de achiziție, studiul ar fi trebuit să aibă în vedere necesitatea asigurării resurselor financiare pentru deschiderea de noi exploatări de minereu de uraniu ale Companiei Naționale a Uraniului, precum și realizarea unei noi linii de rafinare, mult mai eficientă și cu costuri mai mici de operare.
NEI Fire Protection SRL, parte a grupului NEI Holding controlat de familia lui Mihai Neicu, fost lider PDL, judecat pentru evaziune fiscală și martor-cheie într-un alt dosar, în care ginerele lui Vasile Blaga este judecat pentru aceeași infracțiune, a cerut intrarea în insolvență a Companiei Naționale a Uraniului.