Comisia Europeană a inițiat o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autoritățile române Companiei Naționale a Uraniului (CNU) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. CNU se confruntă cu grave probeme financiare după ce și-a pierdut principalul client, producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica.
Comisia și-a exprimat acum îndoiala că ajutorul propus de stat pentru restructurarea CNU, în cuantum de peste 440 milioane de lei (95 milioane euro), îndeplinește condițiile prevăzute de legislația europeană și vrea să se asigure că planul Guvernului va restabili viabilitatea pe termen lun a CNU.
La 12 iunie 2017, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a CNU, ce prevede acordarea unui sprijin în valoare de 441 milioane lei, sub formă de granturi, de subvenții, de anulare a unor datorii și de conversie a datoriei în acțiuni.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acest plan succede succede unui împrumut urgent sub formă de ajutor pentru salvare în valoare de aproximativ 13,3 milioane euro acordat pentru menținerea întreprinderii pe linia de plutire, pe care Comisia l-a aprobat la 30 septembrie 2016 cu titlu temporar.
Normele UE privind ajutoarele de stat permit unui stat să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și prevăd, în special, condiția ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilității sale pe termen lung, ca respectiva întreprindere să contribuie la costurile aferente restructurării sale și ca orice eventuale denaturări ale concurenței să fie limitate.
“În acest stadiu, Comisia își exprimă îndoiala că ajutorul pentru restructurare propus îndeplinește aceste condiții”, potrivit unui comunicat de la Bruxelles.
CITEȘTE ȘI Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate de ANRE mai multor companii din sectorul energetic pentru starea de dezechilibru apărută în Sistemul de Transport al Gazelor în luna februarieÎn particular, Comisia va analiza dacă planul de restructurare propus ar putea restabili viabilitatea pe termen lung a CNU fără ca acesteia să i se acorde în continuare un ajutor de stat, precum și dacă CNU sau investitori de pe piață contribuie suficient la costurile de restructurare, garantând astfel că planul de restructurare nu se bazează în principal pe fonduri publice și că ajutorul este proporțional.
Totodată, investigația va analiza și dacă statul român are în vedere măsuri corespunzătoare pentru a limita denaturările concurenței generate de ajutor.
CNU, companie deținută integral de statul român, se confruntă cu dificultăți financiare în urma pierderii principalului său client, producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica. În 2015, Nuclearelectrica a decis să cumpere dioxid de uraniu în special din import, după după ce Curtea de Conturi a obligat CNU să majoreze cu 76% prețul de vânzare practicat în raport cu Nuclearelectrica.
Potrivit unui proiect de lege inițiat de PSD, statul ar putea obliga Nuclearelectrica să se aprovizioneze doar cu combustibil nuclear produs în România, pe cât posibil numai pe baza producției interne de materie primă rezultată din exploatarea, prelucrarea și rafinarea zăcămintelor autohtone de uranium, cu scopul de a menține activitatea CNU.
CNU are două unități de exploatare: o unitate de extragere a uraniului, cu sediul în Crucea-Botușana, în județul Suceava, și o uzină de procesare-rafinare, la Feldioara, județul Brașov. În 2017, compania avea 772 de angajați.