Sorin Stoica, CEO-ul și fondatorul Eturia, touroperator specializat pe destinații exotice, vede o creștere puternică a turismului în următoarea perioadă, atât pe destinațiile exotice, cât și pe vacanțele în țări mai tradiționale. Îngrijorările acestuia vin însă din creșterea prețurilor, a instabilității politice și geopolitice, dar și a noilor trenduri care se conturează în piața de turism.
“Turismul este încă la modă și cred că el va rămâne pe trend foarte mulți ani de acum încolo. Aproape peste tot pe unde mă duc, oamenii vorbesc despre unde mai merg, ce-au mai făcut. Deci nu-mi fac griji legat de cererea de călătorie, pentru că ea va exista.
Îmi fac griji pentru alte lucruri, precum asupra curentului do it yourself, unde și noi încercăm să venim cu niște produse online care să ne permită să fim competitivi ca prețuri și clienții să facă do it yourself pe platformele noastre la aceleași prețuri pe care le-ar face singuri sau chiar mai bune.
Apoi este tot ce înseamnă zona asta de reglementări. Sunt foarte multe locuri în lumea asta unde localnicii s-au săturat de turiști. Dacă până acum au fost fani să primească turiști și cumva i-a ajutat la bugetele locale, pare că viața a devenit aproape imposibilă în anumite locuri din cauza turiștilor și altele s-au degradat din punct de vedere turistic foarte mult”, spune, la Profit.ro TV, Sorin Stoica, dând exemplu insula Bali, din Indonezia, care s-a degradat în ultimii ani și care a devenit foarte aglomerat atât din cauza turismului excesiv, cât și a expaților care s-au stabilit acolo.

“Bali este un infern aglomerat și nu mai e acel Bali care era cândva. Ca să găsești acel Bali care era trebuie să te duci mai degrabă prin low season, pentru că, pe lângă turiști sunt și foarte mulți expați care s-au stabilit în aceste țări. Și atunci, se ia din ceea ce înseamnă specificul local”, adaugă acesta.
De asemenea, sunt discuții să se închidă sau să se limiteze foarte mult accesul la alte obiective turistice, așa cum a fost cu insula Boracay, din Filipine, care a fost închisă un an și jumătate. În plus, se discută și despre Machu Picchu, o locație istorică din Peru, pentru a se limita accesul turiștilor.
“Deja este o limitare a accesului în citadelă. Acum se discută despre a se limita și mai mult. Și aici există două variante. Fie se limitează numărul de turiști, fie se cresc taxele de intrare atât de mult încât se devină prohibitive. Numai că se pare că creșterea prețurilor nu are nicio relevanță, pentru că sunt piețe, precum cea din SUA și din China, dar și altele care nu contează cât costă.
Sunt hoteluri cu 3.000 de euro pe noapte și sunt fully booked, adică nu găsești acum camere pentru august pentru că sunt deja vândute, ca de exemplu în Hawaii. Sau sunt produse de lux, cum este trenul Maharaja în India, unde trebuie să rezervăm pentru clienți cu un an și jumătate înainte ca să găsim locuri. Deci e o crazy world”, afirmă Sorin Stoica, care se arată îngrijorat că România, ca și putere de cumpărare și ca și țară, nu va putea să țină pasul cu țările puternice, iar turiștii locali nu vor putea plăti prețurile în creștere pe anumite produse, mai ales pe cele high-end.

“Eu cred că nu avem neapărat niște zone problematice, ci o lume a instabilității. Nu cred că vom avea restricții de călătorie, în afară de cazul puțin probabil al unei extinderii de conflicte pe care le avem acum în Europa și în Orientul Mijlociu. Mă îngrijorează, în general, situația aceasta instabilă. Pentru că pe de-o parte ai o cerere foarte mare, pe de altă parte este o competiție din ce în ce mai mare, oricine cu câteva zeci de mii de euro își poate cumpăra o tehnologie și poate vinde vacanțe”, subliniază acesta.
“General speaking, România nu pare că poate să facă față ritmului de inovație”, adaugă Sorin Stoica.
Eturia, touroperator specilizat pe destinații exotice, a finalizat anul 2024 cu o cifră de afaceri de aproape 35 de milioane de euro, în creștere cu circa 15% față de 2023.
“Eu cred că turismul va crește foarte mult în perioada următoare, dar cred că eforturile agențiilor de turism vor fi din ce în ce mai mari. Asta în condițiile în care ai o presiune pe marjă, pe de altă parte ai o presiune pe costurile interne, pentru că am avut creștere de salarii semnificative. În 2024, creșterile, tot ce înseamnă chirii, utilități și costul vieții în general în România a crescut foarte mult și e un context de piață interesant”, mai precizează CEO-ul Eturia.