Debutul de an pentru piețele externe a fost influențat de noul mandat prezidențial din SUA, de problemele economice din Europa, dar și de China, care a anunțat o direcție de stimulare a economiei, spune, la Profit.ro TV, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România. Piața locală este însă mai degrabă influențată de aspectele fiscale.
“Vedem o economie chineză care este importantă în parametrii economiei globale, dar vedem o situație mult diferită față de cum arătau lucrurile în perioada 2009-2012, când mersul mai alert al economiei chineze a reușit să ușureze până la urmă climatul puternic nefavorabil în care intrase economia globală în urma crizelor financiare din Statele Unite și ulterior în Europa, dacă ne amintim episodul cu Grecia.
Acum vorbim despre niște repoziționări în ceea ce privește termenii comerciali și exporturile pe care le avea Europa de exemplu în China, care se lovesc de bariere de competitivitate pe de-o parte, se lovesc de un climat mai puțin constructiv, chiar în perioada în care Statele Unite se gândesc la a impune taxe vamale și vom vedea în curând dacă încep cumva cu Mexicul și Canada”, explică acesta, adăugând că statul Chinez nu mai operează atât de mult ca “o pernă” care să amortizeze niște contracții în perioade în care restul economiilor majore au de suferit.
“Pe de o parte, există această tendință de rupere a fluxurilor comerciale sau de fragmentare a lor. Și, pe de altă parte, am avut în China niște semne de întrebare serioase pentru că eram acolo pe buza deflației, cu episoade în care prețurile erau stabile sau pe anumite segmente erau în scădere, prețuri la nivelul consumatorilor, ceea ce însemna un semn de pericol, mai ales cuplat cu situația din sectorul imobiliar.
Metoda aplicată deseori acolo este de abordare graduală, nu de a ataca sever sau brutal o chestiune. Însă, asta a însemnat ca acele crize din domeniul imobiliar și acumularea de datorie în anumite segmente să preseze atât încrederea consumatorilor, cât și apetitul pentru consum”, completează Claudiu Cazacu.
Autoritățile de la Beijing au însă planuri pentru o abordare monetară de stimulare a economiei, pe lângă celelalte pachete de măsuri de sprijin, care “oricum vin în trepte”.
“Deci China încearcă să stimuleze propria economie, dar asta nu înseamnă neapărat o salvare de la anumite provocări pe care le au restul blocurilor economice și Europa în special”, afirmă acesta.
Claudiu Cazacu menționează și competiția dintre SUA și China în ceea ce privește noile tehnologii, precum cea dintre ChatGPT și DeepSeek, platformă de inteligență artificială chineză, ca influență în ceea ce privește deciziile investitorilor.
“Zilele acestea ne arată că investitorilor le pasă extraordinar de mult de ceea ce se întâmplă cu tehnologia și cu inteligența artificială. Consideră că acesta este motorul de creștere, el a fost motorul pentru piețele americane în ultima perioadă și dacă este un motor de creștere, de aici poate să vină și frâna în piețele dezvoltate sau de aici poate să vină stimularea într-o economie care părea a fi cumva în urmă din punct de vedere al tehnologiei AI, cum este China. Deci, ne uităm la un set mai larg de parametrii față de obicei, nu doar la date macro clasice”, mai spune consultantul XTB România.
În ceea ce privește piața locală, aceasta a fost influențată mai degrabă de incertitudinile cu privire la bugetul economiei și alte aspecte de ordin fiscal.
“Și nu ne ajută nici schimbările de perspectivă pentru rating. Vedem că sunt două agenții care deja ne-au trecut la perspectivă negativă, defavorabilă și asta înseamnă până la urmă un risc la adresa rating-ului suveran într-o perioadă în care România se îndatorează puternic, ceea ce înseamnă că trebuie să fim deosebiți de atenți la echilibrele macro în acest an. Deci, pe scurt, avem o diferență destul de mare între regiuni. În Statele Unite este o situație, în Europa alta, iar în România lucrurile ceva mai oscilate și mai incerte”, explică Claudiu Cazacu.
Preocupările investitorilor sunt legate și de deficitul bugetar al României, care a ajuns la un nivel destul de ridicat, de 8,65% din PIB.
“Sunt niște condiții diferite față de “business as usual”, dar totuși este un nivel mare și cred că nu e foarte confortabil faptul că depindem de bunăvoința investitorilor sau creditorilor, care pot să aibă o răbdare în linie cu apetitul pe turism pe piețele externe.
Cu alte cuvinte, dacă se simt mai puțin siguri, dacă există, în mod indirect, mișcări ample de burse în Europa sau în Statele Unite, capitalul poate să caute siguranță și atunci dobânzile la care ar fi dispuse aceste capitaluri să ne crediteze pe noi să fie mai mari decât în mod normal. Sperăm că acest lucru să nu se întâmple”, subliniază acesta.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Florentina Păncescu, UCB Pharma: România este printre singurele țări care nu are un sistem de rambursare al medicamentelor predictibil. Nu putem să ne facem niciun planVești bune vin însă din sectoare precum agricultura, energia, dar și zona de servicii.
“Capacitățile producției de energie pe zona regenerabilă, care sunt obligatorii, trebuie să vină dublate cu capacitate de echilibrare. Și asta înseamnă atât producție pe gaz natural, care poate fi pornită foarte rapid și este extrem de mare nevoie de investiție în zona de stocare de energie.
Bateriile care sunt la scala largă sunt foarte scumpe, dar sunt absolut necesare pentru că ai această impreditibilitate. Ba poate ai soare, poate nu mai ai câteva zile și atunci ce faci? Sistemul are niște capacități de import, dar ele au fost aproape de limite în ultima lună, cel puțin de câteva ori.
Deci, stresul pe sistemul actual este foarte mare, va fi nevoie de investiții mari, nu doar pe produse, ci și pe stocare și pe echilibrare și inclusiv pe triarea rețelelor de transport și asta este o veste relativ bună, dar mai este încă destul de mult de lucru”, mai spune Claudiu Cazacu.