VIDEO Profit.ro LIVE Cornel Stanciu, fondator Bike Check Inn: Mare parte din turiștii străini care vin în zonă sunt englezi, datorită publicității făcute de Prințul Charles. Nu ne dorim un turist de masă

VIDEO Profit.ro LIVE Cornel Stanciu, fondator Bike Check Inn: Mare parte din turiștii străini care vin în zonă sunt englezi, datorită publicității făcute de Prințul Charles. Nu ne dorim un turist de masă
scris 29 oct 2024

Pensiunea Bike Check INN din comuna Bunești, județul Brașov, și-a deschise porțile pentru turiști în anul 2016, fiind dedicată în special celor pasionați de cicloturism. 

„Am început în 2008, când am primit o ofertă de a lucra într-o fundație care se ocupa de dezvoltare comunitară în zonă. Ne-am dorit să construim o rețea de trasee de bicicletă pe care să vină oamenii cu aceeași siguranță pe care o au când merg în Austria la ski de exemplu, cu pârtii bine întreținute și garanția zăpezii. Planul a fost să construim niște trasee, care să lege aceste sate din zona cu Sighișoara și să creăm cerere pentru un astfel de turism, mult mai responsabil și care aduce turiști dornici să cheltuie mai mult.

În 2011 am construit prima potecă, a fost un proiect pilot finanțat de Guvernul Norvegian, după care am căutat alte surse de finanțare și în 2012 am aplicat la o altă finanțare prin intermediul unui program susținut de Guvernul Elvețian, pe care am și obținut-o. Apoi, cu o moștenire de la bunici am început să construiesc o casă pentru mine inițial. Însă, am luat o finanțare și pentru această casă în 2013, pentru a o transforma în pensiune, iar din 2016 am deschis-o și pentru turiști”, spune, la Profit.ro LIVE, Cornel Stanciu, fondator Bike Check Inn.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Profit.ro LIVE Gabriela Folcuț, director executiv ARB: S-a simțit un apetit mai mare al populației de a se împrumuta pe fondul reducerii dobânzilor CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro LIVE Gabriela Folcuț, director executiv ARB: S-a simțit un apetit mai mare al populației de a se împrumuta pe fondul reducerii dobânzilor

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

Anual, pensiunea atrage circa 1.000 de turiști români și străini, care vin în special pentru traseele cu bicicleta și vânătoarea de trufe.

„Mare parte dintre clienți sunt din București, în general corporatiști. Foarte mulți vin pentru weekend. Vin foarte mulți și din afară, prin ture organizate, pentru cicloturism. Însă, cei mai mulți care vin sunt bucureșteni, apoi clujeni, brașoveni. Un procent de 25% sunt teambuilding-uri, dar vin și foarte multe familii cu copii.

Datorită încălzirii globale sezonul a crescut destul de mult. Am clienți care vin în teambuilding în decembrie să pedaleze. Practic, modelul acesta a prins avânt în Italia unde sezonul de vară e mult mai lung. În stațiunile din nordul Italiei au descoperit că pot face mai mulți bani vara din cicloturism, decât iarna din ski. Și-au dat seama că e mai ieftin să întreții traseele de bicicletă decât să produci zăpadă artificială”, mai spune acesta.

PROFIT LIVE Ciprian Cazacu, co-fondator easySales Global: Vrem să mergem către marile piețe de comerț, precum SUA, China, India, Brazilia, însă nivelul de investiții e foarte mare. Aveam programat să luăm o finanțare CITEȘTE ȘI PROFIT LIVE Ciprian Cazacu, co-fondator easySales Global: Vrem să mergem către marile piețe de comerț, precum SUA, China, India, Brazilia, însă nivelul de investiții e foarte mare. Aveam programat să luăm o finanțare

Pensiunea Bike Check INN are în total 10 camere, o curte exterioară, dar și piscină.

„Mare parte din turiștii străini care vin în zonă sunt englezi, datorită publicității făcute de Prințul Charles. Majoritatea vin prin tururi organizate pentru traseele de bicicletă sau culturale. Probabil 60% vin prin agenții și 30-40% pe cont propriu. Nu ne dorim un turist de masă”, afirmă Cornel Stanciu.

Pe lângă plimbările cu bicicleta, turiști au la dispoziție și alte activități în zonă, precum echitație sau vizite la bisericile fortificate.

viewscnt
Afla mai multe despre
cornel stanciu
bike check inn