Hidroelectrica continuă achizițiile: vrea să preia un proiect fotovoltaic de la unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Europa Centrală și de Est

Hidroelectrica continuă achizițiile: vrea să preia un proiect fotovoltaic de la unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Europa Centrală și de Est
scris 29 mar 2021

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, continuă implementarea strategiei sale de achiziții de active de producție de energie regenerabilă, după cumpărarea parcului eolian Crucea Nord din Dobrogea, și analizează preluarea unui proiect de centrală electrică fotovoltaică din comuna Rătești, județul Argeș.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Terenul pe care ar urma să fie construit parcul solar și celelalte active legate de proiect se află în posesia firmei Portland Trust Renewables 1 SRL, fosta Bucharest Business Park SRL, controlată direct de un offshore cipriot. Firma face parte din grupul Portland Trust, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Europa Centrală și de Est, fondat și condus de omul de afaceri britanic Robert Neale.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV - Să ajutăm business-ul. Bodea, Adrem: România are ocazia unică în 100 de ani de a-și moderniza infrastructura critică energetică. Principalele piedici

Terenul are o suprafață de 170 de hectare și este situat în apropierea autostrăzii București-Pitești.

Potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro, Hidroelectrica ia în calcul preluarea Portland Trust Renewables 1 SRL, "astfel încât proiectul (fotovoltaic – n.r.) să devină operațional".

Modalitatea prin care antreprenorii români își pot promova produsele către sute de mii de persoane CITEȘTE ȘI Modalitatea prin care antreprenorii români își pot promova produsele către sute de mii de persoane

Ideea producătorului hidro este încă la început, Hidroelectrica fiind în stadiul pregătirii unui due-dilligence aprofundat pe structură Red Flag Report asupra Portland Trust și a proiectului fotovoltaic. Procedura va include verificarea clienților și angajaților companiei vizate în vederea achiziției, precum și a contractelor de împrumut și de garanție încheiate de aceasta, a actelor de înființare, a certificatelor de proprietate, a activelor și autorizațiilor deținute de firmă și chiar a regulamentelor sale de ordine interioară.

Comuna Rătești, Argeș, a reprezentat și în trecut ținta unui proiect de producție de energie solară.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

Astfel, în 2013, o subsidiară locală a companiei Solek Holding, controlată și condusă de antreprenorul ceh Zdeněk Sobotka și care deține mai multe parcuri solare în România, a obținut autorizație de înființare și aviz tehnic de racordare pentru o centrală fotovoltaică de 3,7 MW situată în comuna Rătești, județul Argeș. După 2 ani, însă, firma dezvoltatoare a intrat în faliment și i-au fost vândute toate activele pentru plata datoriilor către creditori, fiind radiată în 2016.

Consiliul Concurenței a aprobat în februarie tranzacția prin care Hidroelectrica preia firmele Crucea Wind Farm SA și Steag Energie România SRL, care dețin și operează parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea. Dezvoltat de Steag GmbH și comandat în 2014, parcul eolian Crucea este unul dintre cele mai moderne și mai bine întreținute parcuri eoliene terestre din România, având o capacitate instalată de 108 MW. Steag GmbH este controlată de un consorțiu format din 6 companii de utilități deținute de municipalități din regiunea Rin-Ruhr a Germaniei.

FOTO România are marea șansă de a-și rezolva în sfârșit problemele de gestionare a deșeurilor CITEȘTE ȘI FOTO România are marea șansă de a-și rezolva în sfârșit problemele de gestionare a deșeurilor

Diversificarea portofoliului de producție de energie, inclusiv prin achiziții, face parte din strategia de investiții a Hidroelectrica.

Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit net de 1,45 miliarde lei, în creștere cu 4,8% față de 2019, conform rezultatelor preliminare neauditate furnizate de către conducere, se arată în raportul anual al Fondului Proprietatea. Cifra de afaceri a coborât însă la 3,7 miliarde lei, în scădere cu 8,7% față de 2019. Cantitatea de energie electrică vândută din producția proprie a ajuns la 14,58 TWh, în scădere cu 1,3% față de 2019, în timp ce cantitatea totală de energie electrică vândută a fost de 15,96 TWh, în creștere cu 0,7% față de 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica achizitii
hidroelectrica tranzactie
hidroelectrica preluare active regenerabile
portland trust
hidroelectrica diversificare portofoliu productie