Vor exista și excepții, dar vor fi limitate la transporturile specializate, unde participarea este justificată prin natura mărfii, precum transporturile în vrac, de combustibili, cu auto-betoniera sau de animale vii.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
”Șoferii nu pot fi obligați să încarce sau să descarce marfa, atribuția lor principală fiind transportul și siguranța rutieră. În prezent, numeroși conducători auto din transportul rutier de mărfuri sunt obligați, direct sau indirect, să participe la operațiuni de descărcare a mărfurilor, deși această activitate nu face parte din atribuțiile lor profesionale principale”, se arată în proiect.
În ce privește protecția muncii, mai spun inițiatorii, manipularea mărfurilor nu face parte din fișa postului șoferului de camion, deoarece obligarea duce la epuizare și accidente.
”Această practică generează suprasolicitarea fizică a șoferilor, cu riscuri asupra sănătății și siguranței rutiere; prelungirea nejustificată a timpilor de lucru și încălcarea reglementărilor privind timpii de conducere și odihnă; conflicte între șoferi, angajatori și beneficiarii transportului”, sunt argumente invocate în sprijinul măsurii, precum și situația din alte state europene.
Practica altor țări europene
Germania
Codul Comercial German (HGB), art. 412 alineatul 1, stabilește în general că expeditorul ("sender") este responsabil pentru încărcare (1oading"), stivuire ("stow"), fixare ("securing") și descărcare ("unloading") a mărfii, în mod corespunzător pentru siguranța transportului. Cu toate acestea, contractele comerciale pot să prevadă altfel - de exemplu, părțile pot conveni ca transportatorul sau șoferul să preia aceste sarcini. HGB permite ca obligații suplimentare să fie introduse prin acord contractual sau practici comerciale regionale. În practică, șoferii adesea desfășoară activități de descărcare, chiar dacă nu sunt contractualmente obligați - dar acestea nu sunt sancționate în mod legal ca încălcare a unei reguli clare de interdicție.
Franța
Există discuții sindicale și inițiative de dialog, dar nu un cadru legal clar identic cu cel din Spania, de exemplu.
ltalia
ltalia are reglementări recente privind timpul de așteptare pentru încărcare/descărcare - de exemplu, Decretul-Lege nr. 73 din 2025, care modifică norme pri\vind timpul de așteptare pentru încărcare/descărcare. Acestea se referă mai mult la compensarea timpului de așteptare, condiții logistice și proceduri, nu la interzicerea totală (cu sancțiuni clare) a descărcării de către șofer în afara unor situații specializate. Nu pare să existe încă o lege care să spună explicit că șoferul nu poate să fie obligat să descarce, cu sancțiuni automate pentru operatori beneficiari etc., așa cum propui.
Spania și Portugalia
Spania are deja lege în vigoare de la 2 decembrie 2022 care interzice șoferilor de vehicule de marfă de peste 7,5 tone să participe la încărcarea/descărcarea mărfurilor.
Portugalia, de asemenea, are prevederi cu sancțiuni pentru forțarea șoferilor să încarce/descărce, susțin inițiatorii proiectului.
Prevederile proiectului
Acesta nu face vreo trimitere la tipul de autovehicul de transport de mărfuri sau la categoriile celor din urmă.
- Conducătorii auto angajați ai operatorilor de transport rutier nu pot fi obligați, prin contract individual de muncă, contract de transport, dispoziție internă a angajatorului sau solicitare din partea beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, să efectueze operațiuni de descărcare/încărcare a mărfurilor transportate.
- Obligația descărcării/încărcarii mărfurilor revine beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, după caz, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă.
- Prin excepție, conducătorii auto pot efectua operațiuni de descărcare a mărfurilor în cazul transporturilor specializate, atunci când natura transportului impune în mod obiectiv acest lucru, respectiv în cazul transporturilor vrac, transporturilor de combustibili, transporturilor cu auto-betoniera, transporturilor de animale vii, însă făra ca excepția să se limiteze numai la acestea.
- Orice clauză contractuală sau dispoziție prin care șoferii sunt obligați să descarce sau să încarce marfuri, în afara situațiilor menționate, este nulă de drept.
- Încălcarea prevederilor va constitui contravenție și va fi sancționară cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei aplicată operatorului de transport, beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, după caz.
- Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor fi efectuate de către personalul împuternicit al Inspecției Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă.
- În exercitarea atribuțiilor prevăzute, inspectorii de muncă pot solicita documente justificative privind efectuarea transporturilor și pot efectua verificări la sediul social al operatorilor de transport, precum și la locurile de încărcare sau descărcare a mărfurilor respectiv la furnizori, beneficiari sau intermediari.
Pentru a intra în vigioare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului.















