Întâlnirea dintre președinții SUA și Chinei care a dat unele rezoluții cu privire la regimul vamal și reducerea așteptată a ratelor de dobândă au clarificat mediul piețelor financiare, însă investitorii au ales să treacă la vânzare.
La New York Stock Exchange indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut peste 500 de puncte față de maixmul istoric atins în această săptămână, în timp ce o slăbiciune mai mare este pe bursa germană, unde indicele DAX40 a trecut din nou sub pragul de 24.000 de puncte.
Este contextul în care piața românească este în ezitare. 2 sesiuni de corecții severe care au amendat un elan de 10 ședințe pozitive consecultive în urmărirea noilor recorduri au fost urmate de o zi de tatonare în care piața nu a deviat mult. Indicele reprezentativ BET a avansat cu 0,13%, până la nivelul de 22.516,79 de puncte.
În ziua în care sistemul bursei a procesat oferta publică de listare în valoare de 454,34 milioane lei (89,25 milioane euro) a Cris-Tim Family Holding (CFH), pe piața reglementată, cele mai mari tranzacții, de 14,19 milioane lei, s-au înregistrat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au crescut cu 0,36%, până la prețul de 28,00 lei/acțiune.
Acestea au fost urmate de un pluton de 3 acțiuni din componența indicelui de energie BET-NG, care a câștigat 0,19% și care au avut închideri divergente: -1,06%, până la prețul de 121,00 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au însumat schimburi de 7,48 milioane lei, +1,89%, până la prețul de 0,9430 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), ce au adunat transferuri de 4,88 milioane lei, și -1,44%, până la prețul de 9,5600 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit o activitate de 2,81 milioane lei.
Într-o ședință cu o distribuție bună pe mai multe simboluri a lichidității, au fost alte 6 acțiuni care au cumulat volume apropiate de reperul de 2 milioane lei și care, de asemenea, au avut evoluții neconcludente, în linie cu nota de indecizie a sesiunii: stagnare la prețul de 26,50 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE), -0,73%, până la prețul de 0,4780 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), -1,38%, până la prețul de 5,0200 lei/acțiune, pentru titlurile Transport Trade Services (TTS), staționare la prețul de 61,60 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN), +0,84%, până la prețul de 24,10 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), la care se adaugă și tranzacția de tip deal cu acțiuni BRD – Groupe Société Générale (BRD).
















