În loc să scriu un articol grăbit, îmbufnat și arogant pe tema turului I, m-am gândit dacă am făcut ceva în ultimii ani, dacă am scris, am atras atenția, am mișcat în front. Știți prea bine că sunt pentru libertatea cuvântului, a conștiinței și a alegerilor. Dar, în același timp, nu cred că orice cuvânt, orice conștiință sau orice alegere ar fi bune – pentru mine.
Sunt, deci, pentru libertate, dar sunt, în același timp, și pentru o conștiință critică. Ceea ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie în România a fost cea mai mare surpriză electorală din ultimii 35 de ani, dacă facem abstracție de victoria lui Iohannis împotriva lui Ponta. Însă fenomenul Călin Georgescu a fost atât de uriaș, că toate celelalte întâmplări pălesc.
Întrebările cetățenilor simpli ori bucuriile dezlănțuite ale altora ar trebui / ar fi trebuit să fie cuprinse în studii sociologice serioase. Nu au fost. Și e vina furnizorilor de informații, plătiți regește pentru asta. Ei ne-au lăsat în ofsaid.
Și mi-am parcurs articolele mai vechi cu teamă. Nu am de ce să roșesc. Fără să știu de unde vine „pericolul”, am intuit cine și ce îi netezesc calea. Am încercat mereu să trag niște semnale de alarmă, deși n-am făcut nicio brânză. Cum spune latinul, „dixit et salvavi animam meam”.
«Nu am să fac niciodată greșeala de a indica oamenilor ce să voteze. Mi se pare o aroganță, prin care urmează să demonstrez că io gândesc bine, sănătos, iar toți ceilalți sunt niște proști. Cu asta nu aș putea decât să intru în categoria [celor] foarte fuduli (o categorie, să recunoaștem, foarte numeroasă). […] de multe ori, gândurile și voința noaste sunt deturnate de panglicari, de șmecheri, de un val general de informații îndoielnice, modificate genetic, care le schimbă pe nesimțite, zi de zi, ceas de cea și în proporție de masă. Este deja dovedit, de la „Spirala tăcerii”, o carte de Elisabeth Noelle-Neumann, că poți influența societatea să acționeze chiar împotriva intereselor ei, dacă reunești un discurs atractiv, personalități carismatice și jumătăți de adevăr cu un scop „lucrativ” ascuns publicului. (24 mai 2024)»
«Alt lucru care mă intrigă și mă mâhnește e legat de identitatea partidelor. Nu izbutesc și pace să înțeleg ce și cine sunt partidele de la noi. SRL-uri? ONG-uri? Societăți comerciale? Mardeiași, mercenari, găști? Nu că am avea la dispoziție prea multe exemple occidentale.
Peste tot e o criză identitară politică, cu excepția partidelor suveraniste, aflate la dreapta conservatorismului, și singurele coerente. O spun cu resemnare. Pentru a câștiga niște voturi aiurea, partidele mainstream sunt gata să îmbrățișeze orice doctrină și să susțină că tot ce era ieri negru, azi a devenit alb, printr-o minune.
Mai rău, ceea ce era alaltăieri doctrină, direcție, cod moral e dat mâine la curățătoria chimică și, cu ajutorul croitorașilor pricepuți, devine din sacou fustă. (28 iun 2024)”
«Când nu te pricepi la ceva, economie, medicină, agricultură, tinichigerie, cel mai bine e să faci ciocu’ mic. Lasă-i pe ăi de se pricep. Așa e normal, e cuminte, dacă vrem să se termine totul cu bine. […] o serie de inși, care au înțeles perfect comandamentul inițial din acest articol, au făcut o jonglerie.
Au parcurs două-trei broșuri de specialitate, au căutat pe net două-trei articole, au deschis un dicționar de neologisme și, pregătiți profesional ceva mai sus de genunchiul broaștei, au început să ocupe locuri importante, atât în societatea virtuală, cât și în cea reală, pentru că din cea reală vin puterea, influența și banii.
Ceea ce îi caracterizează mai mult decât gălăgia terminologică este fanatismul, convingerea că ideile lor sunt bune, iar ale celorlalți, proaste. De aceea, un om obișnuit, ca mine, care simte că ceva scârțâie în afirmațiile de tot soiul, este obligat să cerceteze faptele și informațiile pe cont propriu, să consulte specialiști autorizați în domeniu, să cântărească valoarea de adevăr a tuturor datelor obținute și, la sfârșit, chit că nu e doctor, academician sau inginer, să poată spune, în deplină cunoștință de cauză și fără să roșească: „Împăratul e gol! (15 iulie 2024)»
«Poporul ăsta a schimbat guvernări și a întors președinți din drum. Când ne-a fost pe plac rezultatul, era „poporul nostru”. Când nu, era „poporul lor”. Mingea a fost întotdeauna în terenul aleșilor. Faptul că și-au dat autogol sau că au fugit cu tacâmurile parlamentare nu i se poate imputa poporului. Astea au fost listele, așa am dansat. Rezultatul unui vot se întrevede cu mult timp înainte, din acele lucruri mici de care vorbesc: situația financiară, pacea socială, calitatea școlii copiilor, nivelul de încredere, speranțele. (29 aug 2024)»
«…veștile, bârfele, zvonurile, minciunile catastrofale au un succes rapid și durabil. Oamenilor le place să afle ce noi pericole îi amenință. Dacă nu i-ar amenința nimic, ar cădea într-o profundă depresie. Numai așa îmi explic succesul fulminant al teoriei conspirației și, la noi, amenințarea cu prăbușirea economică a României. […] România va fi depopulată și poporul român va dispărea de pe hartă. (31 aug 2024)»
«Mario Draghi […]: „Uniunea Europeană are nevoie de o politică industrială mult mai coordonată, de decizii mai rapide și de investiții masive dacă vrea să țină pasul cu rivalii economici Statele Unite și China. (27 sep 2024)»
«…prost nu e cel care nu știe sau nu înțelege ceva (cu timpul, poate învăța, se poate instrui – la urma urmei, cine s-a născut înțelept?), ci cel care persistă în eroare, refuză să caute, să se informeze și e opac la argumente. El știe mai bine, fără să fi citit, i-a spus lui cineva de încredere, o mătușă, un unchi de la capătul pământului, un vecin care a lucrat la Securitate, mecanicul șoferului de taxi care l-a plimbat o dată pe funcționarul paișpe de la fabrica de împachetat fum.
Dar el e convins că lumea întreagă s-a coalizat și conspiră împotriva convingerilor lui, pe care nu le poate explica, nu le poate susține sau demonstra, pentru că lumea e rea. […] „Nu se vrea, domne” pare să fie cauza tuturor relelor. (30 sep 2024)»
Scriam mai demult că natura (inclusiv natura umană) are oroare de vid. Dacă democrația devine democratură, dacă nedreptatea capătă lustru, dacă incompetența se aciuează politic în posturi de conducere, dacă oamenii foarte bogați au șanse înzecite de a scăpa de procese și de a se trata mai rapid și mai eficient (și câte și mai câte), dacă sărăcia devine vina săracului, dacă patriotismul ajunge o rușine, iar toate aceste lucruri sunt vândute ca „democrație și progres”, atunci, într-o bună / rea zi, va veni cineva și va ocupa locul lăsat în paragină.
Trebuie doar ca insul sau partidul în cauză să aibă carismă. Și nicio propagandă, niciun învățământ ideologic nu vor mai putea schimba lucrurile.
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole
