În plin proces de tranziție energetică, România are nevoie de o legislație modernizată, care să susțină dezvoltarea unei industrii strategice pentru viitorul energetic al țării. Salut în primul rând adoptarea unei strategii energetice elaborată și prin contribuția unui număr semnificativ de experți, care și-au exprimat cu diverse ocazii și nevoia unei reforme a legislației care guvernează sectorul energetic.
Fără această reformă, sectorul energetic riscă să rămână captiv unui cadru de reglementare neajustat la provocările tranziției, și mai riscă să rămână și prizonierul unui sistem fiscal injust, învechit și nerealist, care ar putea să-i afecteze pe toți – de la producători, până la consumatorii finali- și economia națională în ansamblu.
Sectorul românesc de producție de țiței și gaze naturale se confruntă cu o provocare semnificativă: o permanentizare a unei supra-impozitări ce inițial trebuia să fie temporară, o povară fiscală încontinuu majorată artificial și calculată la venituri pe care companiile nu le realizează în mod real. Un studiu independent realizat de Biriș-Goran sublinia că România a avut în 2021 și 2022 cea mai ridicată rată efectivă de impozitare specifică producției de țiței și gaze naturale din Europa.
Un alt exemplu este cel că producătorii de gaze naturale plătesc redevențe calculate nu pe baza prețurilor interne de vânzare, ci raportându-se la un preț de referință stabilit de bursa Central European Gas Hub (CEGH) de la Viena. Acest sistem nu doar că distorsionează adevăratul cost al producției autohtone de gaze naturale care nu este nicidecum tranzacționată la CEGH, dar riscă să destabilizeze un sector deja vulnerabil, mai ales în contextul unor posibile noi fluctuații ale prețului gazelor la nivel european.
Situația este cu atât mai absurdă cu cât, lună după lună, producătorii români ajung să vândă gazele naturale la prețuri semnificativ mai mici decât cele la care sunt obligați să plătească redevențele. De exemplu, presa semnala că în luna mai 2024, prețul efectiv de vânzare fusese de 128 de lei/MWh, în timp ce redevențele au fost calculate la un preț de 150 de lei/MWh, stabilit de ANRM pe baza cotațiilor de la CEGH. Diferența de 18% din acea lună avea să devină și mai mare în luna iulie, când companiile au vândut gaze la un preț de 142 de lei/MWh, dar au plătit taxe la prețul de 177 de lei/MWh – un decalaj de 24%.
Aceasta nu este o problemă nouă. De ani de zile, producătorii români plătesc taxe pe venituri pe care nu le obțin efectiv, ceea ce afectează grav competitivitatea sectorului. În 2022, decalajul mediu între prețurile reale de pe piața românească și cele de la hubul austriac a fost de 60%, un exemplu clar al disfuncționalităților acestui sistem. Această povară financiară ar putea crește și mai mult dacă tranzitul gazului rusesc prin Ucraina va fi oprit începând cu 1 ianuarie, ceea ce, combinat cu o iarnă rece, ar împinge prețurile la CEGH și mai sus. În schimb, pe piața românească, prețurile ar putea rămâne semnificativ mai scăzute, datorită producției interne, a unei cote de import ne-tranzacționat CEGH, dar și continuării impunerii de prețuri reglementate (plafonate). În esență, companiile din România nu vând gaze pe piața austriacă, și nici nu au acces la aceleași mecanisme de stabilire a prețurilor. Pe piața locală, mare parte din gaz este vândut prin contracte pe termen lung, cu prețuri fixe, mai mici decât cele spot de la Viena. Mai mult, prețul de referință austriac include o serie de costuri suplimentare (transport, taxe de acces la hub, marje ale comercianților), care nu reflectă realitatea pieței românești.
Riscul ca povara fiscală să crească în viitor este foarte real, în special în contextul unor posibile perturbări în aprovizionarea cu gaze la nivel european. Dacă tranzitul gazelor rusești prin Ucraina se va opri, așa cum este prevăzut pentru începutul anului 2025, prețurile la hubul CEGH vor exploda, mai ales dacă iarna va fi una aspră. Acest lucru va face ca redevențele plătite de companiile din România să devină și mai mari, chiar dacă piața locală nu va resimți aceeași presiune asupra prețurilor.
Industria a semnalat în repetate rânduri aceste probleme, fără rezultate concrete. Este nevoie urgentă ca autoritățile să revizuiască modalitatea de calcul a redevențelor, pentru ca prețurile de referință să reflecte în mod corect valoarea gazelor naturale produse în România. În caz contrar, riscul de a supra-împovăra un sector esențial pentru economia națională crește exponențial.
Așadar, în loc să se bucure de avantajele unei piețe mai stabile, industria din România va fi lovită de creșteri de taxe care nu au legătură cu realitățile locale. Fără o reformă adecvată, sectorul energetic riscă să piardă nu doar competitivitate, ci și investitori. În condițiile în care resursele naturale sunt o componentă vitală a securității energetice, o astfel de pierdere ar avea efecte devastatoare pe termen lung. E timpul ca legislația să fie actualizată și adaptată la realitățile economice ale pieței locale.
Mai mult, legislația românească impune producătorilor de gaze să vândă o parte din producție pe piața internă, ceea ce face imposibilă tranzacționarea directă pe huburile externe. În aceste condiții, este absurd să se impună taxe bazate pe prețuri din afara pieței românești.
Industria de gaze din România cere cu insistență o schimbare a modului de calcul al redevențelor, astfel încât acestea să fie corelate cu prețul efectiv de vânzare al gazelor naturale produse în România. O astfel de reformă ar aduce mai mult echilibru fiscal și ar stimula investițiile într-un sector strategic pentru securitatea energetică a țării. Este nevoie ca aceste modificări să fie introduse direct în legislația primară, cum ar fi Legea petrolului, pentru a asigura un cadru juridic stabil și transparent.
Într-un asemenea context, este dificil pentru companii să rămână competitive, mai ales pe o piață globală în care prețurile energiei sunt volatile și influențate de factori geopolitici imprevizibili. Fără o reformă fiscală, sectorul petrolier și de gaze riscă să piardă nu doar competitivitate, ci și investitori esențiali pentru dezvoltarea viitoare. Lipsa investițiilor ar putea afecta capacitatea României de a exploata resursele sale naturale, reducând astfel securitatea energetică a țării într-o perioadă de incertitudine la nivel european. Este timpul ca legislația fiscală să fie adaptată la realitățile pieței interne. România trebuie să revizuiască urgent modalitatea de calcul a redevențelor, astfel încât acestea să reflecte prețurile reale de pe piața locală și nu fluctuațiile unei burse externe. Doar așa poate fi protejată competitivitatea industriei naționale de petrol și gaze, iar investitorii pot avea încredere într-un sector care este esențial pentru securitatea energetică a României.
Cum scriam în începutul comentariului, România are nevoie de modernizarea cadrului de reglementare care să ghideze spre dezvoltarea unei industrii strategice pentru viitorul energetic al țării.
Daniel Apostol este director general al Federației Patronale de Petrol și Gaze
