Locuințele demnitarilor și ale instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională nu vor fi însă publice.
În schimb, RA-APPS va face publice cheltuielile cu fiecare imobil și numărul mașinilor din dotare.
”Dacă folosirea patrimoniului public este corectă și legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informații să fie publice.(...) Statul nu este moșia nimănui”, afirma Dan Reșitnec (USR), noul secretar general al Guvernului, care adăuga că în acest fel, românii vor putea vedea, oficial, cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin licitație, cât costă contractele și pe ce durată au fost încheiate.
Proiectul a fost supus unei consultări publice și a suferit acum modificări, urmând a fi adoptat în perioada următoare de către Guvern.
Ce propunea inițial Guvernul
Inițial, proiectul de hotărâre stabilea că Regia Autonomă - ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” urma să publice pe pagina proprie de internet, în datele de 31 mai și 30 noiembrie ale fiecărui an, menținând publicată, lista tuturor imobilelor, proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea regiei, cuprinzând următoarele:
a) adresa imobilului, suprafața desfășurată, suprafața terenului;
b) destinația imobilului: spațiu de locuit, spațiu pentru birouri, spațiu cu altă destinație;
c) în cazul persoanei juridice care utilizează imobilul se precizează: denumirea autorității sau instituției publice centrale sau locale, organizației sindicale, partidului politic, fundației, asociației, cabinetului de avocatură, biroului notarial, unității aparținând cultelor religioase, unității din domeniul presei sau editurii, misiunii diplomatice, oficiului consular, reprezentanței organizației internationale interguvernamentale acreditate în România, alte instituții;
d) în cazul persoanei fizice care utilizează imobilul se precizează:
(i) categoria funcției beneficiarului: demnitar, înalt funcționar public, funcționar public, personal cu statut special, personal contractual, altă categorie, fără a se menționa titulatura explicită a funcției;
(ii) categoria instituției în care își desfășoară activitatea: birou parlamentar, minister, agenție, autoritate, oficiu, consiliu, institut, secretariat de stat, directorat, departament, altă categorie, fără a se menționa denumirea explicită a instituției;
e) tipul contractului încheiat: închiriere, folosință gratuită, prestări de servicii, asociere;
f) temeiul de drept în baza căruia a fost atribuit imobilul către beneficiar și forma de alocare a contractului: prin atribuire directă cu aprobarea instituției abilitate sau prin procedură de licitație, potrivit legii;
g) data începerii și data încetării contractului;
h) prețul contractului sau chiria lunară, dacă este cazul.
Ce prevede acum proiectul
Conform ultimei forme trimise pentru avizare, proiectul de hotărâre preveda că Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” publică semestrial pe pagina proprie de internet, în datele de 5 iunie și 5 decembrie ale fiecărui an, și menține publicată timp de 6 luni lista tuturor imobilelor, proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea regiei, cuprinzând următoarele informații:
În cazul imobilelor utilizate de persoane juridice se precizează:
a) denumirea persoanei juridice;
b) adresa imobilului;
c) suprafața imobilului - construcție și teren;
d) tipul contractului încheiat: închiriere, folosință gratuită, prestări de servicii, asociere;
e) modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă:
f) data începerii și data încetării contractului;
g) prețul contractutui, dacă este cazul.
În cazul imobilelor utilizate de persoane fizice se precizează:
a) adresa imobilului;
b) suprafața imobilului construcție și teren;
c) modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă;
d) data începerii și data încetării contractului;
e) prețul contractului.
Sunt exceptate de la aceste prevederi imobilele proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea regiei și puse la dispoziție / închiriate instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și cele folosite de persoanele aflate, potrivit legii, sub protecția acestor instituții.
În cazul imobilelor neocupate se precizează: a) adresa imobilului; b) suprafața imobilului - construcție și teren.
RA-APPS va fi obligată să facă publice și mijloacele de transport deținute, precum și cheltuielile cu imobilele administrate.
Astfel, Regia va publica trimestrial pe pagina proprie de internet, în datele de 5 martie, 5 iunie, 5 septembrie și 5 decembrie ale fiecărui an, și menține publicată timp de 3 luni lista mijloacelor de transport pe care le deține, care cuprinde: marca, modelul și anul de fabricație ale mijlocului de transport.
Totodată, RA-APPS va publica lunar pe pagina proprie de internet, până la data de 15 ale lunii în curs, pentru luna precedentă, și va menține publicate următoarele documente, fără menționarea adresei imobilului:
a) Situațiile de lucrări decontate pentru lucrările de reparație, utilare și mobilare;
b) Situațiile de lucrări decontate pentru lucrările de construire / renovare.''
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, proiectul de hotărâre va fi adoptat după ce va obține un nou aviz, asupra formei modficate, din partea Consiliului Legislativ, având deja toate celelate avize din partea ministerelor.
Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului și are rolul de a analiza și aviza proiectele de legi, propunerile legislative și proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, precum și propunerile legislative înregistrate la Parlament - exclusiv din perespectiva normelor de tehnică legislativă și a respectării legislației în vigoare. Deși consultative, avizele sunt obligatorii - fie favorabile, fie negative - în procesul de legiferare, iar lipsa acestora sau nesolicitarea lor în termenul legal al acestora pot conduce la neconstituționalitatea actelor normative.
Profit.ro a relatat recent că s-a iscat o dispută între Guvernul Bolojan și Consiliul Legislativ, care susține că Guvernul ar fi adoptat nelegal o importantă ordonanță de urgență, fără a avea avizul Consilliului. Ulterior, Grupul parlamentar al PSD a inițiat în Parlament respingerea acestor prevederi reclamate de Consiliul Legislativ.
Mai mult, după cum a relatat Profit.ro, Consiliul Legislativ a avizat negativ prima formă a hotărârii de guvern.
Conform datelor Profit.ro, Consiliul a avizat negativ și o a doua formă, identică cu prima, dar transmisă după consultările publice, iar acum a avizat negativ și forma actualizată a acestui proiect.
Actualul președinte al Consiliului Legislativ este fostul deputat PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției în cabinetul Grindeanu, în care a promovat ”celebra” Ordonanță 13, care l-ar fi scăpat de închisoare pe fostul lider PSD Liviu Dragnea. Iordache a fost numit la șefia Consiliului Legislativ în octombrie 2020, iar la data de 9 noiembrie a aceluiași an a depus jurământul pentru primul mandat. Mandatul președintelui Consililui este de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată, de către Parlament.
Florin Iordache este acum și mai categoric, în noul aviz, și susține că Guvernul Bolojan, demis prin moțiune de cenzură, nu are dreptul să facă publice imobilele RA-APPS.
”Prezentul proiect nu se încadrează în categoria actelor necesare pentru administrarea treburilor publice ce pot fi adoptate de un guvern interimar”, consideră Consiliul Legislativ.
Astfel, instituirea obligativității unor măsuri de transparență nu constituie, în opinia Consiliului, măsuri necesare pentru administrarea curentă a treburilor publice, ci reglementări cu caracter permanent, care modifică în mod stabil cadrul reprezentat de actul normativ de bază.
Mai mult, Florin Iordache și Consiliul Legislativ se tem că doar prin publicarea suprafeței și adresei unui imobil se poate dezvălui identitatea unui demnitar sau înalt funcționar public.
”Totodată, apreciem că publicarea pe pagina de intemet a RA-APPS. a informațiilor din prezentul proiect, respectiv a celor privind adresa imobilului, suprafața imobilului - construcție și teren, modalitatea de atribuire: licitație publică sau atribuire directă - data începerii și data încetării contractului și prețul contractului reprezintă informații care sunt de natură a conduce la identificarea imobilelor utilizate de demnitari și înalți funcționari publici. În acest sens, considerăm că din indicarea adresei imobilului și a suprafeței - construcție și teren - se poate ajunge la identificarea demnitarului/înaltului funcționar public care ocupă imobilul și la stabilirea configurației acestuia”, mai susține Consiliul.
La scurt timp după ce a fost instalat la Palatul Victoria, premierul Bolojan a dat exempul unei clădiri RA-APPS care a fost închiriată unei bănci de stat (EximBank), pentru 60-70.000 euro/lună, dar nu direct, ci printr-o firmă privată. Ulterior, Bolojan a anunțat că va trimite la Parchet toate documentele referitoare la cazul imobilului din București care aparține RA-APPS și care a fost închiriat către EximBank. De asemenea, Bolojan a cerut Ministerului Finanțelor să înceapă procedura de înlocuire a directorului EximBank, în urma scandalului privind vila RA-APPS în care se află sediul EximBank.
După cum a relatat Profit.ro, anul trecut, directorul general al RA-APPS, Marius Grăjdan, ar fi urmat să aibă o indemnizație de conducere de peste 4,5 milioane lei, conform bilanțului contabil pe 2024, aprobat în mod oficial și legal, dar șeful Regiei a susținut inițial că a fost vorba de o greșeală de radactare în documentul oficial, fiind vorba de suma pentru indemnizațiile tuturor membrilor de conducere - fapt care nu se regăsea însă în documentul citat. Ulterior, RA-APPS a susținut că a fost vorba de ”rezultatul unei erori materiale de redactare”.
Tot anul trecut, corpul de Control al premierul a fost trimis să verifice contractul cu RA-APPS privind autoturismele alocate Cancelariei Guvernului, având în vedere că instituția avea un cost zilnic de 1.300 de lei cu acestea, mai puțin combustibilul. Cancelaria a reclamat și cheltuieli mari cu ospătari și mașini, sucuri mai scumpe ca în magazin - servicii furnizate de RA-APPS.
















