- De ce 7 CANDIDAȚI DECENȚI*, unii chiar buni specialiști, se bat toți pe doar 35% - 40% din voturi, în timp ce Ciolacu și Simion se bat singuri pe 55%-60% din electorat?!
* mă refer – în ciuda păcatelor și minusurilor fiecăruia, pe care le cam știm - la Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Hunor Kelemen, Cristian Diaconescu, Ludovic Orban (deja retras), Ana Birchall
Una din cauze e că zona “de dreapta” – economic vorbind, cea “de modernizare” cum bine a zis Ilie Bolojan, și nu în plan cultural, unde apar multe nuanțe ale liberalismului vs. conservatorismului - aparține în general oamenilor cu o educație mai înaltă, urbani, tineri => iar aici apar multe ORGOLII.
Să ne amintim de “aripile tinere” ale PNL-ului ca partid istoric reînviat din anii ’90 și de multiplele “schije” ce nu treg pragul electoral sărit din USR-ul de azi.
Dar chiar și așa, România atât de dezvoltată economic astăzi ar fi trebuit să aibă 60% votanți de dreapta și maxim 35% nostalgici și suveraniști. Repet cifrele-cheie: România a recuperat în doar o generație de la 27% din PIB PPS – la puterea de cumpărare a UE când fusesem invitați - la 78% în 2023. PIB-ul real a crescut de 4x față de 1989-1990 (adică +300%) și asta e cifra reală, fără inflația dolarului.
Iar la consumul AIC per gospodărie (calculat tot în putere de cumpărare), suntem la 89% și pe locul 14 din 27! Fuseserăm decenii pe ultimul sau penultimul loc, schimbând lanterna roșie cu vecina Bulgaria.
Chiar dacă țara noastră a făcut acest salt impresionant, e clar că mereu vor rămâne regiuni, orașe mici, ruralul, anumite profesii sau diferite categorii rămase în urmă. Cum bine zicea cineva, PSIHOLOGIC ecuația (ne)mulțumirii arată cam așa: BUNĂSTAREA minus INVIDIA. Mă rog, nu doar invidia, mai e un fenomen: prețurile cresc în zonele cu oameni înstăriți și puterea de cumpărare medie scade; în SUA are un nume: ”Gentrification”, la noi la Cluj-Napoca …așteptăm universitarii de acolo să îi dea un nume!
CITEȘTE ȘI Opinii: Întrebare la Radio Erevan: e adevărat că se pot oferi case noi cu numai 34.900 euro?Dar un uriaș rol l-a avut PROPAGANDA MOSCOVEI, Kremlinului, începută de cel puțin 10 ani, în paralel cu primul război din Ucraina (cel fără gloanțe, la anexarea Crimeei): veneau zeci și sute de “meme” pregătite de psihologi* profesioniști, toate false, dar atât de bine ticluite pe butoanele** minții umane.
* Gustave LE BON spune în cartea sa celebră “Psihologia Maselor” : << Cine poate înșela masele devine stăpânul lor, iar cine încearcă să îndepărteze iluziile din ochi devine victima ... >>, iar Friederich NIETZSCHE îl confirmă: << Oamenii îi iubesc și îi răsplătesc pe cei care îi pot adormi cu iluzii. Din cele mai vechi timpuri, i-au pedepsit doar pe cei care spun adevărul… >>
** autorul israelian Yuval Noah HARARI spune elecvent că Social Media de azi a lăsat Algoritmii atotputernici să descopere cu inteligență lor artificială antrenată pe miliarde de date personale, postări și discuții care sunt cele 3 butoane ce trebuie apăsate pentru a crea << Engagement >>; și implicit dependență: FRICA, URA și LĂCOMIA: https://www.facebook.com/watch/?v=1223589989060854
Aceasta e baza psihologică cam perversă a naturii umane care explică cum de atâția oameni educați din Presa noastră, din Partidele cu misiune de modernizare a României au tot înghițit gălușcă cu gălușcă minciunile psihologilor Rusiei de la serviciile FSB și GRU cu << ce Industrie aveam înainte >>, ce bine se trăia, ce colonie economică a Occidentului am ajuns ș.a. Cu toate că eu am bula mea educată, mai degrabă tânără, vedeam aceste virale propagându-se pe Facebook, via WhatsApp, dinspre rusescul Telegram, mai nou sunt la modă filmele scurte verticale și “reel-“urile, mai ales pe chinezescul TikTok.
Mass-Media din România – TV în principal, dar și cea scrisă – are o cultură economică ce tinde spre zero. Mixul de analiști chemați seară de seară a mers tot mai mult spre zona de scandal și vândut emoții ieftine. Cei ce încearcă să le pună informația ÎN CONTEXT și să le dea adevărul cum e el, cu bune și rele, cu alb și negru și multiplele nuanțe de gri, sunt ejectati că nu fac “rating”. Pe valul asta s-au cocoțat Suveraniștii. Populiști a căror putere e azi amplificată de dictatorii din Moscova, din Beijing și mai nou se pregătesc vremuri grele la Washington (dar nu și la Roma, Georgia Meloni e din altă stofă!)…
CITEȘTE ȘI Opinii: Statul paralel cu drumulCultură economică? Ce școli de gândire, ce filosofi morali sau părinți ai << Economiei Politice >> ca știință umanistă? Ai noștri nu au citit nici cărți ce au făcut epoca acum 40-50 de ani în SUA, atunci se numeau “de futurologie” / știința anticipării viitorului: Șocul Viitorului și Al Treilea Val și PowerShift de Alvin Toffler, sau MegaTendințe de John Naisbitt, mai recentă The World is Flat de Thomas Friedman…
Dar în numai 20 de ani lucrurile s-au întâmplat aproape întocmai ca în cărțile “SF” enumerate: în SUA, apoi în Europa de Vest cu mic decalaj iar astăzi – după 4-5 decenii – se întâmplă și la noi: ascensiunea sectorului terțiar al serviciilor și a celui nr.4 al “Economiei Cunoașterii” – trăim clar în altă paradigmă!
Ai noștri jurnaliști sau politicieni sunt tot în bulă marxistă cu << MATERIA e tot >>, serviciile și transferul de cunoștințe nu contează, fiind doar adaosuri tolerate cu scârbă la << PLUSVALOAREA >> (bleah) cum îi zicea “Tătuțul” lor Marx; așa că haide să prelucrăm, să producem intern tot (Autarhism), să exportăm până avem excedent (Mercantilismul de acum 2 secole al lui Bismark ce duce azi Germania spre suferință). Fără a axa gândul primordial la NEVOIE (vezi și definiția lui Peter F. Drucker) / la CLIENT / la PIAȚĂ așa cum face orice Antreprenor capitalist de milenii și teoretizate de la Adam Smith încoace.
Din păcate, nu doar presa, ci și Partidele au avut o comunicare inexistentă și chiar defectuoasă pe economie. Partidul auto-intitulat al incoruptibililor (cel ridicat după demonstrațiile cu Roșia Montană și de după tragedia Colectiv) și-a creat o superbă macheta cu bulină bleumarin în colț: info economică însă e mult spus varzzză: când erau la guvernare era totul ROZ (și nu era mereu); după ce l-au debarcat pe ultimul premier autentic-liberal, Dl. Ludovic, și au ajuns în opoziție, brusc TOATE comunicările lor despre economie lângă butonul bleumarin nu mai erau ROZ, ci CĂCĂNIU… Deși România mergea bine.
Azi văd că și PNL cade în capcana populistă: prostia incomensurabilă propagată de diverși într-un ziar financiar pe care îl iubesc și citesc de 25 de ani din cei 26 ai săi – “mâncăm jumătate din import” sau “mâncăm 80% în import” (citez un incult bancher al CEC Bank la o conferință din această toamnă) - a ajuns într-un video al premierului prezumptiv Bolojan cu “să nu mai mâncăm 2/3 din import că acum”.
Un calcul simplu demontează minciună și arată că de fapt deficitul de 5-6 miliarde euro anual din 2023 sau 2024 pe produse procesate (acoperit în mare măsură de un excedent echilavelent de export cereale și oleaginoase, dar și… tuturn procesat, adică țigări și rezerve de vaping), înseamnă doar un 10%-15% din cei 40-50 miliarde de euro pe care îi cheltuie românii anual pe mâncare – la magazine sau HoReCa sau gătit acasă; calculul e simplu și se bazează pe 35% mâncare / coș consum Gospodării (ABF anchetă bugetului familial a INS) x consum gospodării / PIB s.a. Iar calculul corect economic trebuie să ia în considerare și exporturile agrciole neprocesate, cu care am putea hrăni într-adevăr 2 țări ca România.
CITEȘTE ȘI Opinii: Leadershit și Marea Harababură MondialăProblema reală e că veniturile românilor au crescut prea repede și pretențiile de calitate și diversitate așișderea fără ca antreprenorii din Agro-Food (industria alimentară locală) sau investitorii străini să poată să o acopere cu aceeași viteză (Oferta a rămas în urma Cererii); dar mecansimele de piață o vor regla având acest uriaș potențial. Nu e nicio conspirație a Vestului; mai toți au trecut prin etapa asta.
Repetate, aceste mesaje au otrăvit mintea Romanului – pauper sau prosper, deopotrivă -, pe principiul infamului nazist Joseph GOEBBELS: << o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr >>.
Iar astăzi avem conform sondajelor doar doi candidați – Premierul PSD iubitor de jeturi la Nisă și (foarte bine pregătitul pentru campanie) fost șef de galerie de fotbal – care se bat pe 55% - 60% dintre votanți.
E adevărat că mesajul oficial al PSD este pro-U.E/, pro-American și euro-atlantic, dar în realitate mulți sunt și ei “zombificati” mental de minciunile descrise mai sus (am în bulă mea oameni capabili ai PSD).
Cum bine zicea recent profesorul Adrian PAPAHAGI de la Cluj, << AUR e ultima răbufnire a vechii Securități, nedesprinsă din sfera KGB, care ar vrea că “suveranismul” mafiot ceaușist în care a prosperat să se perpetueze. E aripa radicală a PSD – dar probabil că majoritatea pesediștilor sunt aurari în adâncul sufletului. >>
Iar toți ceilalți se bat pe restul dintre 100% și 60%, mai precis pe 35% fără votul etnic acordat UDMR.
Nu era mai bine viceversa? Adevărul este mai dificil de comunicat decât emoția pură de frică, de revoltă, de invidie – în plus, adevărul nu face rating imediat. Cultură Economică se clădește în timp – cu cărți, cu teorii validate de secole sau măcar decenii, cu analize coerente. A fost facil, dar azi plătim!
Să nu uit de instituția care oficial veghează la liniștea României: SRI. Un comunicat al lor spunea că da, au descoperit în campania aceasta ferme de Trolli (ăștia sunt oameni-sclavi) și Boți (ăștia sunt roboți software programați – a nu se confundă cum s-a întâmplat la haiosul episod al candidatului Geoană):
Dar că aceste informări << NU PREJUDICIAU DIRECT SECURITATEA ROMÂNIEI >>. Sigur că da, otrăveala cu arsenic se poate face și în doze mici, nedetectabile. Dar de campaniile GRU / FSB de un deceniu ce ziceți, dragi SRI-iști? Sunteți doar INEPȚI sau aveți între voi TRĂDĂTORI? Eu sper să fie varianta unu…
Închei cu alarma trasă de Ovidiu NAHOI – cunoscut ca puternică voce a RFI -, într-un editorial personal:
<< Aceste alegeri sunt despre menținerea României pe calea liberală sau bascularea în zona iliberală, pe axa Budapesta-Belgrad-Bratislava-Tbilisi. De unde se văd Rusia și China >>. https://centrulpolitic.ro/articole/și-dacă-românia-pune-capăt-celui-mai-bun-sfert-de-secol-din-istoria-să
În ajun de alegeri, ce pot să mai spun și eu? Să ne ajute Cel de Sus !
Radu Limpede este consultant de dezvoltare pentru companii medii spre mari din România. Pasionat de Macroeconomie de >30 de ani, de Geografie Economică și parțial de Geopolitică. Experientă de 27 de ani în economia locală și pe piețele financiare: de la analist firme de brokeraj de pe Bursă în primii ani după facultatea ASE REI, până la 22 de ani de antreprenoriat cu firma de Consultanță. Voluntariat în ONG pro-antreprenoriat și Traininguri de business și Think Tank-uri.