La începutul anului încă nu aveam foarte multe date despre protestele anticorupție din Piața Victoriei, deși un semn de întrebare se ridica atunci când unii manifestanți se așezaseră sub stindardul #rezist al stângii radicale internaționale. Mișcarea a pierdut din amplitudine, dar protestatarii țin locul cald în așteptarea unui catalizator. Nu pot fi clintiți de acolo, nici măcar de un târg inventat pervers de Crăciun. Piața este ocupată!
Este evident că, dincolo de nemulțumirile îndreptățite ale populației față de corupție și de buna credință cu care protestează mulți români față de acestea, avem și un fenomen de tip „Occupy”, după modelul manifestărilor stângiste radicale „Occupy Wall Street” de acum 6 ani din America. La aproape 100 de ani de când guvernul Brătianu a pus stavilă agitațiilor kominterniste din București și Basarabia, este rândul generației noastre să se confrunte cu o recrudescență a extremei stângi deghizate.
La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Municipiului București a încercat pe o cale perversă, pretins elegantă, să rupă continuitatea protestelor din Piața Victoriei, organizând un târg de Crăciun acolo unde nu a fost nicicând un astfel de eveniment comercial și de prezentare. A fost într-adevăr pretext, pentru că sunt multe locuri în care puteau fi organizate astfel de manifestări și am văzut că post-factum Primăria nu a avut probleme să mute târgul spre un vad mai bun. Ideea, probabil, era aceea de a arăta că Piața Victoriei nu este numai un loc al manifestațiilor și poate aparține și altora.
Nu a mers! Un pâlc deloc numeros de manifestanți, dar foarte bine organizați, a îndepărtat „recuzita” de Crăciun a Primăriei. Piața este doar pentru proteste!, au spus. Bucureștenii trebuie să ia așadar act că avem de-a face cu un fenomen de tip „Occupy” și devine tot mai clar că despre aceasta e vorba și din unele metode de instrumentalizare, din mesajele unor reprezentanți ai mișcării, din scopurile acesteia de a intimida establishmentul și din organizațiile din spatele prostestelor.
O mișcare de import cu rădăcini în tradiția anarhistă
Mișcarea Occupy Wall Street a răbufnit în America anului 2011, din ruinele crizei financiare, ca o contrapondere a manifestațiilor de orientare conservatoare „Tea Party”. Catalizând un curent în opinia publică nefavorabil industriei financiare americane, găsită ca principală responsabilă pentru criza din 2007-2008, mișcarea radicală avea un profund mesaj nu numai anti-Wall Street, dar și anticapitalist în general.
Activiști pretizând că vorbesc în numele a 99% dintre americani care concentrează mai puțină avuție decât ceilalți 1% de fericiți ai nației, au ocupat Parcul Zucotti din Manhattan, foarte aproape de sediul Bursei americane și de clădirile de birouri ale unor importante companii din industria financiară. Așezați cu corturi, aceștia au spus că trec la ocuparea Wall Street-ului.
Despre care este natura mișcării Occupy îl lăsăm să se exprime pe un susținător al acesteia. Antropologul David Graeber, activist anarhist, spune că aceasta este anti-ierarhică, îndreptată împotriva autorității și a politicii convenite prin consens; este un refuz de a accepta legitimitatea ordinii legale și a ordinii politice și își are rădăcinile în tradiția politică anarhistă.
Sună cunoscut? Dacă ne gândim la toate protestele recente din România? Toate partidele – „aceeași mizerie”. ”Parlament penal, marș la tribunal.” „O lume fără politicieni.” „Reset România.” „Vinovații sunt toată clasa poltică.”
Oamenii sunt contrariați. Cum să faci paralelă între tineretul dornic de schimbare și extrema stângă?! Manifestațiile sunt împotriva hoției, a corupției. Ce treabă are stângismul cu anticorupția? Ce se întâmplă în România nu are nimic în comun cu Occupy Wall Street, ci cu o clasă politică profund coruptă. Ca dovadă am avut chiar un bancher în rândul manifestațiilor.
Adevăruri nespuse despre „anticorupție”
Stânga a fost în toată istoria ei perversă, ascunsă. Chiar dacă acum nu pare clar, istoria va consemna că „anticorupția” a fost folosită ca „agent de schimbare” pentru intimidarea politicienilor aleși, ca vehicul de rearanjare a scenei politice românești, într-un mediu în care marile hoții au rămas, de fapt, nepedepsite, iar procesele de drenare a avuției românești negâtuite.
Manifestațiile de stradă ale unei minorități și „beciul domnesc” reprezintă menghina prin care politicul românesc trebuie ținut în genunchi. Este ceva ce s-a întâmplat deja în Italia, unde factorii de putere naționali au fost amputați acum 10-15 ani, și totodată o modalitate de acțiune care începea să mănânce și din America.
De ce stânga identitară fetișizează justiția. Pentru că numai acolo poate câștiga pe căi oculte împotriva lumii întregi
Neil Gorusch, cel mai nou judecător în Curtea Supremă a SUA, declara înainte de a fi numit în funcție că stânga liberală americană, pe măsură ce pierde dezbaterea publică și luptele politice, tinde să mute disputele în justiție pentru a obține acolo câștig de cauză în pofida consensului societății în ansamblul ei.
Stângiștii au devenit dependenți de sălile de tribunal în SUA și se bazează mai degrabă pe judecători și avocați, decât să propulseze lideri politici care, câștigând alegeri, să le promoveze agenda socială. Eșuând să convingă publicul, ei încearcă să ocolească și să scurtciruciteze procesul democratic în chestiuni precum căsătoriile între homosexuali, voucherele pentru școală și eutanasiere, iar aceasta a condus la compromiterea sistemului judiciar care nu mai este independent. Utilizarea excesivă a curților pentru dezbaterea socială este rea pentru națiunea americană și este rea pentru justiție, conchide Gorsuch.
Un caz-limită a fost la începutul acestui an când un ordin de restricție al președintelui Donald Trump pentru intrarea pe teritoriul SUA a unor cetățeni din state cunoscute ca focare ale terorismului global a fost suspendat de o curte din Hawaii.
„Trump trebuie să rupă puterea judiciară!” („Trump Must Break Judicial Power”), scria pe blogul său după respectiva decizie una dintre cele mai neabătute voci conservatoare, Pat Buchannan, fost consilier al președintelui Ronald Reagan și la un moment dat el însuși candidat la președinția SUA, cu șanse în competiția internă din Partidul Republican.
Obiecția lui Buchannan este aceea că justiția, puternic infiltrată dinspre universități de stângiști, și-a arogat treptat noi și noi puteri, adăugând practic la Constituție și interferând peste competențele autorităților federale, democratic alese. Este inadmisibil ca probleme de securitate națională să fie lăsate pe seama unui judecător de curte de stat, spunea fostul oficial american, fapt confirmat chiar în aceste zile de Curtea Supremă, care a validat, într-un final, dreptul președintelui SUA de a stabili respectivele interdicții.
„Tinerilor frumoși și liberi” le mai lipsește doar „secera și ciocanul”
Spre deosebire de manifestațiile „Occupy” și „#resist” din America, unde din când în când manifestanții mai apar cu „secera și ciocanul”, la noi stânga extremă este deghizată. Ba chiar strigă despre ceilalți că sunt „ciuma roșie”. Ar fi cam mult să vină în roșu, după ce inteligentsia românească s-a autoproclamat anticomunistă încă din anii ’90, iar decapitările factorilor de decizie internă s-au făcut de multe ori în numele rupturii cu trecutul regimului socialist.
Unii organizatori ai protestelor „spontane” sunt însă adăpați din curentele extremei stângi, în special anarhismul și marxismul cultural (la noi mai mult cunoscut prin corectitudinea politică). Adăugăm la aceasta și componenta neo-troțkistă a revoluției permanente și ne dăm seama că mișcarea din România are elemente de tip „Occupy”.
Sursa foto: Citynews.ro
Pentru cine știe mai puțin despre ce protestele anti-Wall Street din anul 2011, o bună inițiere o oferă filmul regizat de Steve Bannon, cel care avea să fie șeful câștigător al campaniei electorale a lui Trump, „Occupy demascată” („Occupy Unmasked”). Este prezentată acolo stânga radicală în toată promiscuitatea ei, departe de năzuințele pentru „tinerii frumoși și liberi” din România.
„Nu a fost nimic spontan. A fost organizat de o comunitate. Cea a stângii”, spune comentatorul conservator Andrew Breitbart, protagonist în film, decedat la numai 43 de ani chiar între filmări și lansarea filmului. Ca și în România, mișcarea „Occupy” a spus că nu susține pe nimeni. De ce să nu vrei să susții pe cineva dacă urmărești obiective politice și vrei să ajungi la rezultate? Este contraintuitiv. Tot el dă răspunsul: „Pentru că vrei să atragi în mișcare cât mai mulți naivi posibil”, dintre cei care nu se identifică neapărat cu vreo formațiune politică.
Mișcarea „Occupy” organizează concerte, momente artistice, pentru că vor ca totul să fie „cool” și amuzant. Vor să creeze un Woodstock, ca să țină în priză mulțimile, explică acesta modalitatea de instrumentalizare a protestelor.
Sursa foto: news.ro
Că în România avem o mișcare cu elemente de tip „Occupy” a stângii radicale indentitare nu rezultă numai din felul în care se acționează. Dacă mergem pe firul banilor, sursele sunt aceleași. La 2 luni după încheierea protestelor din septembrie 2011, publicația britanică The Guardian spunea că organizatorii de la portalul anticonsumerist Adbusters, din orașul canadian Vancouver, sponsori principali ai protestelor, au beneficiat de bani aduși în principal de Tides Foundation, la rândul ei finanțată masiv de Open Society Institute al miliardarului George Soros.
ONG-urile care gravitează în jurul acelorași susținători ai așa-numitei Societăți Deschise sunt cele care încearcă să coaguleze în jurul lor cât mai multe persoane și în România, profitând de fenomenul supărător al corupției.
Mișcarea stângistă „Occupy”, spune Breitbart, este alimentată de anxietatea acumulată treptat în rândul tinerilor care au fost învățați că sistemul este inerent rău și trebuie răsturnat. Avertismentul său este foarte clar: nu este vorba despre obținerea unor obiective de etapă sau de ameliorări nemijlocite la nivelul societății. Obiectivul extremei stângi este, de fapt, cum a fost totdeauna în istorie, revoluția – distrugerea societății așa cum o știm, cu biserică, națiune, familie, instituții, proprietate privată și libertăți.
Identificate greșit în România ca forțe „de dreapta”, patrulele de extrema stângă au devenit o realitate. Oricât de periferică ar fi ca gândire, aceasta este perfidă și acum se ascunde în numele apărării luptei anticorupție. Își creează armatele de ocupație. Avem un fenomen de tip „Occupy”!
Ce să facem acum dacă ne-am pomenit cu așa blestemăție?! Varianta încercată de Primărie, cu invenția unui târg de Crăciun, nu a funcționat. Adversarii #rezist din zona puterii politice aduc în discuție organizarea unor manifestații încă și mai mari pentru a arăta că de fapt strada nu le aparține. Pare excentric, să avem organizatori de proteste de stradă în deținătorii puterii politice, dar s-a aplicat și în alte părți. Viktor Orban a scos în stradă o mulțime mult mai mare în Ungaria după ce s-a confruntat cu manifestații care au avut ca factor de precipitare măsuri de reglementare în domeniul cablului și internet-ului. Cel mai recent caz a fost în Polonia, unde marșul independenței a fost varianta de respingere a protestelor „în favoarea statului de drept” din lunile precedente și a manfestațiilor neo-marxiste pro-avort de anul trecut.
O altă variantă a fost cea legalistă. Guvernul Ionel Brătianu, cu Constantin Argetoianu la Interne, a aplicat drastic legea, arestând și expluzând agitatorii kominterniști. În 1924, în cazul tulburărilor de la Tatar Bunar, represiunea a fost chiar în sânge. Până acum, guvernanții nu au mers spre așa ceva, atitudinea Jandarmeriei a fost defetistă. Represalii nedorite ar putea da un nou potențial mișcării și există rezerve.
Finalmente, o variantă de cauterizare a rănii infectate „Occupy” ar fi delegitimarea treptată a mișcării. Deja protestele pierd din anvergură. Imaginea este tot mai departe de cea care ni s-a vândut în februarie – „Românii sunt în stradă”. Informarea oamenilor cu nemulțumiri justificate față de neajusurile din societatea românească este, iarăși, importantă. Oricum, este incalificabil pentru tinerii care se dau mari „internauți”, că încă mai pot ieși sub stindardul extremei stângi #rezist sau că, la aproape 30 de ani de la „revoluția de catifea” din Cehoslovacia, la 13 ani de la „revoluția portocalie” din Ucraina, la 7 ani de la „Primăvara Arabă” și la 4 ani de la Euromaidanul de la Kiev, încă nu știu ce este o „revoluție colorată” și ce etape de dezagregare a societății au urmat acestor fenomene.
Dacă vrei să scoți un drac, este bine să-l pui în lumină. Aceasta este o variantă bună. Mișcarea „Ochiupai” a României, trebuie, la rândul ei, demascată. Inclusiv prin dezvăluirea laturii ei neo-marxiste și neo-troțkiste, într-o țară care a avut atât de mult de suferit ca urmare a acțiunilor extremei stângi în anii ‘50. Dincolo de ce își închipuie unii și alții, trebuie să o spunem răspicat: „Ciuma roșie” este și în stradă!
