Ce se scrie în CV și ce nu, ce în scrisoare, ce în anexă și ce rămâne pentru interviu – sinteză

scris 29 iul 2023

Fiindcă oamenii nu mai au timp ca să-și facă singuri sintezele (ca să fiu gentil și să nu scriu că și-au cam pierdut această facultate intelectuală), și cer imperativ ca acestea să le fie livrate gata de utilizare, iată una mai jos, comprimată din miile de articole și texte scrise pe această temă.

Așadar, ce informații transmiteți angajatorului sau recrutorului într-o aplicație, ca să poată să facă un profil bine conturat, precis, ca să poată lua decizia de a vă invita sau nu la interviu. Și ca să nu se enerveze peste măsură dacă își dă seama la interviu că nu se potrivește profilul schițat de el cu ce vede și aude. Fie că a fost înșelat, pur și simplu, cu informații sau omisiuni tendențioase, fie că au fost prost scrise, grupate și sintetizate.

Urmărește-ne și pe Google News
Cele mai celebre vile din București CITEȘTE ȘI Cele mai celebre vile din București

Dacă chiar vreți ca cel care citește aplicația să-și facă o imagine clară, suficient de completă și de precisă, regula de bază este următoarea: ori puneți informații detaliate și precise despre un anumit subiect (achievements, proiecte, expunere etc.), ca să se înțeleagă EXACT despre ce este vorba și să fie credibile și sustenabile, ori nu le puneți deloc.

Și esențiale sunt și structurarea informațiilor și formatul, desigur, ca să poată să fie citite și asimilate rapid, în câteva zeci de secunde sau un minut, două, maximum, la CV-urile „grele”, cu multe proiecte și realizări. Dacă sunteți convins că sunt mulți angajatori sau recrutori care stau mai mult de atât cu un CV în mână, atunci vă asumați un mare, mare risc. Tocmai de aceea altă regulă fundamentală, pe care v-aș recomanda să nu o încălcați niciodată, este ca CV-ul să aibă o singură pagină, rareori două, dar NICIODATĂ mai mult de atât.

Iată care sunt informațiile pe care oamenii le pun, de regulă, într-o aplicație pentru o poziție managerială (de la middle la top), și în Europa, și în America, și în Asia occidentalizată, și cel mai probabil și în restul lumii:

  • Date personale: orașul, țara, anul nașterii sau vârsta, naționalitatea, cetățenia, căsătorit etc.
  • Date de contact și linkuri către social media (site propriu, LinkedIn etc.)
  • Limbile străine
  • Educația formală
  • Educația adițională certificată și recunoscută internațional
  • Educația și formarea adițională necertificată (cursuri, cursulețe etc.)
  • Experiența (angajatori, joburi, misiune, activități etc.)
  • Experiență și activități paralele (ONG-uri, antreprenoriat, etc.)
  • Competențe tehnice
  • Aptitudini și competențe manageriale
  • Listă de proiecte, tranzacții, portofoliu etc.
  • Achievements
  • Expunere internațională
  • Premii, onoruri și decorații, menționări relevante
  • Publicații
  • Memberships, implicare socială, politică, sindicală etc.
  • Summary/ rezumat
  • Statement, obiective
  • Hobbies

Toate acestea trebuie detaliate și grupate diferit în funcție de context în aplicație (CV, scrisoare, anexe) în funcție de multe criterii: anvergura managerială a candidatului, a joburilor și angajatorilor vizați, a celui la care ajunge aplicația etc. etc.

Checklist pentru când veți cumpăra următorul apartament CITEȘTE ȘI Checklist pentru când veți cumpăra următorul apartament

Mai jos sunt sintetizate 3 astfel de grupări, în funcție de „greutatea” managerială a candidatului: management, senior management, respectiv top management.

Profiluri de Top Management

CV:

  • Date personale (minimale)
  • Date de contact
  • Limbile străine
  • Educația formală
  • Educația adițională certificată și recunoscută internațional
  • Experiența (angajatori, joburi, misiune, activități etc.)

De evitat sau niciodată:

  • Linkuri către social media (site propriu, LinkedIn etc.)
  • Experiență și activități paralele (ONG-uri, antreprenoriat etc.)
  • Competențe tehnice
  • Aptitudini și competențe manageriale
  • Listă de proiecte, tranzacții, portofoliu etc.
  • Achievements
  • Expunere internațională
  • Premii, onoruri și decorații, menționări relevante
  • Publicații
  • Memberships, implicare socială, politică, sindicală etc.
  • Educația și formarea adițională necertificată (cursuri, cursulețe etc.) – niciodată
  • Hobbies – niciodată

Anexe CV (doar dacă se impune):

  • Linkuri către social media (site propriu, LinkedIn etc.)
  • Summary/ rezumat
  • Statement, obiective
  • Competențe tehnice
  • Aptitudini și competențe manageriale
  • Listă de proiecte, tranzacții, portofoliu etc.
  • Achievements
  • Expunere internațională
  • Premii, onoruri și decorații, menționări relevante
  • Publicații
  • Experiență și activități paralele (ONG-uri, antreprenoriat etc.)
  • Memberships, implicare socială, politică, sindicală etc.

Profiluri de Senior Management

CV:

  • Date personale (minimale): orașul, țara, anul nașterii sau vârsta, naționalitatea, cetățenia etc.
  • Date de contact și linkuri către social media (site propriu, LinkedIn etc.)
  • Limbile străine
  • Educația formală
  • Educația adițională certificată și recunoscută internațional
  • Experiența (angajatori, joburi, misiune, activități etc.)

Anexe CV (aproape obligatoriu, detaliat și precis) sau în Scrisoare (succint, sumar):

  • Summary/ rezumat
  • Statement, obiective
  • Competențe tehnice
  • Aptitudini și competențe manageriale
  • Listă de proiecte, tranzacții, portofoliu etc.
  • Achievements
  • Expunere internațională
  • Memberships, implicare socială, politică, sindicală etc.
  • Premii, onoruri și decorații, menționări relevante
  • Experiență și activități paralele (ONG-uri, antreprenoriat etc.)
  • Publicații

Niciodată:

  • Educația și formarea adițională necertificată (cursuri, cursulețe etc.)
  • Hobbies

Profiluri de Management (middle spre senior management)

CV:

  • Date personale: orașul, țara, anul nașterii sau vârsta, naționalitatea, cetățenia etc.
  • Date de contact și linkuri către social media (site propriu, LinkedIn etc.)
  • Limbile străine
  • Educația formală
  • Educația adițională certificată și recunoscută internațional
  • Experiența (angajatori, joburi, misiune, activități etc.)

Anexe CV (doar pentru profilurile de anvergură, detaliat și precis) sau în Scrisoare (succint, sumar):

  • Competențe tehnice
  • Aptitudini și competențe manageriale
  • Listă de proiecte, tranzacții, portofoliu etc.
  • Experiență și activități paralele (ONG-uri, antreprenoriat, etc.)
  • Premii, onoruri și decorații, menționări relevante
  • Publicații
  • Memberships, implicare socială, politică, sindicală etc.
  • Summary/ rezumat
  • Statement, obiective
  • Achievements
  • Expunere internațională
  • Educația și formarea adițională necertificată (cursuri, cursulețe etc.) – niciodată, sau de evitat
  • Hobbies – niciodată, sau de evitat

George Butunoiu e un specialist în luxul imobiliar rezidențial, analist, consultant și jurnalist independent. Este creatorul și fondatorul Property INDEX, un sistem complex de evaluare și de ierarhizare a proprietăților imobiliare rezidențiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
george butunoiu
opinie