
Uniunea Europeană calcă pedala de accelerație pentru standardizarea și reglementarea sectorului data center, dat fiind că centrele de date ar putea consuma 3,2% din cererea totală de electricitate a UE până în 2030. Vorbim despre o creștere de 28% comparativ cu 2018, potrivit datelor citate de Comisia Europeană, în condițiile în care UE vrea să atingă neutralitatea climatică până în 2050. Subiectul reglementarilor europene are un loc important pe agenda Data Center forum 2025, care va avea loc pe 7 mai in București. Printre invitați se afla mai mulți experți implicați în conturarea normelor europene.
Recomandarea noastră de astăzi, Bacanta Fetească Neagră 2020, are o structură complexă și arome seducătoare. Această etichetă emblematică de la Crama Gîrboiu amintește de tradițiile vechi, fiind ancorată totodată în excelența vinului românesc.
La Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB), Facultatea de Hidrotehnica, s-a desfășurat un eveniment special dedicat împlinirii vârstei de 90 de ani a inginerului Felix Scvotov, o personalitate emblematică a domeniului hidroenergetic românesc. Cu acest prilej, Hidroelectrica, în calitate de membru activ al Comitetului Național Român al Marilor Baraje (CROMB), a fost alături de inginerul Scvotov, subliniind importanța și influența sa în dezvoltarea sectorului hidroenergetic din România.
KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat Advanzia Education, avand ca investitori INVENIO Partners si Accession Capital Partners (ACP), în achiziția SDA Academy Romania, una dintre principalele academii de servicii IT din România.
Accesul la bani proprii în orice moment și ușurința plăților sunt primele avantaje căutate de cei care încep să folosească aplicații bancare. La fel de ușoară și simplă a devenit, însă, în ultima vreme, și economisirea. La Banca Transilvania, direct din aplicația BT Pay, clienții care vor să pună bani deoparte au la îndemână mai multe metode, între care pot alege sau pe care le pot combina oricum doresc, în funcție de ceea ce li se potrivește cel mai bine.
Al Safar & Partners Advocates & Legal Consultants, una dintre cele mai respectate firme de avocatură din Emiratele Arabe Unite, cu peste 40 de ani de experiență în furnizarea de servicii juridice de specialitate, l-a cooptat ca partener pe avocatul român Paul George Căta. Această colaborare face parte din viziunea strategică a Al Safar & Partners de a sprijini și dezvolta relațiile economice bilaterale dintre Emiratele Arabe Unite și România.
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează cea de-a treia ediție a conferinței „Tendințe Economice 2025”, un eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economice ale acestui an. Evenimentul va avea loc pe 31 martie 2025, începând cu ora 10:00, la Arenele BNR din București.
Dealu' Negru by Jelna Tria 2023, de la Crama Jelna, este un cupaj rafinat ce reunește soiurile Fetească Albă, Fetească Regală și Fetească Neagră. Vinul a fost maturat timp de 6 luni pe drojdii fine, o parte din această perioadă în baricuri de stejar transilvănean, ceea ce îi conferă complexitate și eleganță.
Drumul spre profesia de notar nu a fost pentru Cristina Grecea unul clar definit încă din copilărie, ci s-a conturat treptat, dintr-o curiozitate și dorință continuă de evoluție. De la începuturi modeste, într-un birou notarial în provincie, până la provocarea de a reîncepe totul de la zero în București, fiecare etapă a fost marcată de muncă, determinare și perseverență. Însă, orice carieră de succes vine cu alegeri dificile. După ani de experiență, a apărut oportunitatea unei noi direcții: consultanța juridică și fondurile europene, un domeniu în care expertiza juridică acumulată se dovedește esențială.
Într-un interviu publicat sub titlul edificator „Saltul de la «cercetări juridice» la «cercetarea științifică a dreptului» reprezintă marea provocare a Școlii românești de drept”, susțineați teza că dreptul nu e o știință și că cercetarea juridică nu e una științifică, ci, mai degrabă, o activitate de documentare, de interpretare și de elucidare a reglementării juridice la un caz dat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro