Viktor Orban, fragilizat de scandaluri cu patru luni înainte de alegeri

Viktor Orban, la putere de 15 ani, pare a fi fragilizat de scandalurile repetate legate de protecția copiilor, scandaluri ce se adaugă performanțelor economice modeste ale țării, cu patru luni înainte de alegerile legislative.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Viktor Orban, fragilizat de scandaluri cu patru luni înainte de alegeri

Liderul naționalist, care se laudă cu bunele sale relații cu președintele american Donald Trump și cu cel rus Vladimir Putin, s-a străduit, după revenirea sa la putere în 2010, să-și consolideze puterea asupra acestei țări cu 9,5 milioane de locuitori din Europa Centrală, înmulțindu-și măsurile menite să restrângă independența justiției și să sufoce orice contestare.

DOCUMENT Reguli de participare la targurile internaționale de turism vor fi schimbate CITEȘTE ȘI DOCUMENT Reguli de participare la targurile internaționale de turism vor fi schimbate

Însă emergența, anul trecut, a lui Peter Magyar ca lider al opoziției a adus o 'nouă dinamică' pe scena politică ungară, constată Zsuzsanna Vegh, responsabilă a programului German Marshall Fund al SUA, scrie Agerpres.

'În locul unei opoziții fragmentate, Orban se confruntă acum cu un singur adversar ce beneficiază de un nivel de sprijin public similar', declarat analista politică pentru AFP.

Partidul Tisza al lui Magyar - fostul soț al ex-ministrei de justiție a lui Orban - este de fapt de peste un an în fruntea sondajelor de opinie independente. Acest lucru provoacă desigur o anumită febrilitate în tabăra puterii, după cum arată modul în care s-a desfășurat activitatea lui Orban începând din această vară.

În timpul alegerilor precedente, liderul ungar 'își intensifica prezența în ultimele trei luni înainte de scrutin', pentru a întări popularitatea partidului său, declară Szabolcs Dull, un jurnalist ce animă de asemenea podcastul de analiză politică Otpontba. 'Fidesz a fost de data aceasta constrâns să pună la bătaie cea mai importantă carte a sa mult mai devreme', adaugă jurnalistul.

Pentru a seduce un electorat îngrijorat de o creștere economică la ralanti și de o inflație de circa 4% pe an, Orban și-a înmulțit anunțurile: introducerea de împrumuturi subvenționate de stat pentru achiziția unei prime locuințe, prelungirea scutirii de impozite pe venit pentru mamele cu trei copii și a '14-a pensie' pentru cei cu pensii mici.

ULTIMA ORĂ Cel mai mare grup de turism din lume, în România. Și-a deschis propria sucursală CONFIRMARE CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cel mai mare grup de turism din lume, în România. Și-a deschis propria sucursală CONFIRMARE

De asemenea, el s-a deplasat la Washington și Moscova pentru a se asigura că țara sa va putea continua să se aprovizioneze cu petrol rusesc la preț redus și a organizat în ultimele săptămâni, în toate weekend-urile, adunări publice în zone rurale care îi sunt în mod tradițional favorabile.

În timpul acestor întâlniri, coregrafiate minuțios și deschise doar pentru simpatizanții săi, Orban reia una dintre temele sale favorite, conflictul din Ucraina, acuzând Uniunea Europeană de complotare pentru un război contra Rusiei și pe Magyar că este 'o marionetă a Bruxellesului'.

Însă, noi dezvăluiri de abuzuri fizice și sexuale în instituțiile de protecție a copiilor ar putea să coste scump partidul său Fidesz, provocând o 'criză morală' printre alegătorii săi, subliniază Dull.

Subiectul este cu adevărat unul extrem de sensibil pentru Orban, care a dus o politică de reducere a drepturilor fundamentale ale minorităților sexuale și de gen chiar în numele apărării copiilor și familiei.

Lucrări accelerate la drumul național din Mogoșoaia. Nou pas și pentru metroul FOTO CITEȘTE ȘI Lucrări accelerate la drumul național din Mogoșoaia. Nou pas și pentru metroul FOTO

Vineri, Magyar a publicat un raport din 2021 unde sunt semnalate peste 3.000 de presupuse abuzuri asupra unor copii, la câteva zile după difuzarea unei înregistrări video în care se poate vedea cum directorul interimar al unui centru de detenție pentru minori îl lovește în mod repetat cu piciorul în cap pe un băiat întins pe jos.

La îndemnul lui Magyar, circa 50.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Budapesta, pentru a cere demisia guvernului.

Anul trecut, președinta Katalin Novak, fidelă a lui Viktor Orban, a demisionat în urma unei grațieri acordate complicelui unui pedocriminal condamnat.

În fața acestor semne precursoare proaste, Orban ia măsuri menite, potrivit opozanților săi, să blocheze instituțiile în caz de înfrângere. Cel mai recent exemplu: săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat o lege care face mai dificilă demiterea președintelui țării Tamas Sulyok, un apropiat al lui Orban și al cărui mandat ar urma să dureze până în 2030. Or, în afară de un rol ceremonial, președintele țării poate bloca provizoriu adoptarea de legi, ceea ce i-ar permite să dea peste cap agenda unui nou guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0896 -0.0015-0.03 %
1 USD4.3449 +0.0032+0.07 %
1 GBP5.8140 +0.0168+0.29 %
1 CHF5.4650 +0.0057+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite