
Autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, vor putea cumpăra autoturisme cu o capacitate mai mare de 1.600 cmc la un preț maxim de 20.000 euro, inclusiv TVA, față de pragul actual din lege, de 18.000 euro, inclusiv TVA.
Fostul premier Dacian Cioloș chiar a vrut să oblige companiile aeriene străine care efectuează zboruri interne, în România, să accepte plata în lei pentru produsele care pot fi cumpărate la bordul aeronavelor, iritat de faptul că, în timpul unui zbor către Timișoara, i-a fost cerut să achite doar în euro.
Refuzul autorității contractante de a efectua plăți în mod direct subcontractanților, conform prevederilor legale stabilite, va reprezenta contravenție, conform unui proiect, analizat de Profit.ro, privind modificarea legislației achizițiilor publice cu privire la lucrările de construcții, în mod particular. Proiectul modifică o serie de prevederi actuale privind proceduri și documente necesare în sistemul de achiziții publice, cu scopul declarat de a completa legislația națională conform directivei europene în domeniu și, ca urmare, de creștere a performanței autorităților publice locale în administrarea și organizarea investițiilor și obiectivelor de interes local.
Contractele de credit vor putea fi încheiate, la cerere și cu acordul creditorului, la domiciliul clientului sau prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță, prevede un proiect de lege promulgat de șeful statului.
Actuala putere propune aplicarea, în premieră pentru legislația fiscală din România, a unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Construcțiile care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru conformarea la cerințele de securitate la incendiu, vor avea ca nou termen limită pentru a obține autorizația data de 31 decembrie 2022, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deoutaților, a adoptat un proiect de lege privind indexarea anuală, cu rata medie a inflației din anul precedent, a indicatorului social de referință (ISR), în raport cu care sunt calculate toate prestațiile sociale, precum venitul minim garantat sau indemnizația de șomaj. Măsura se va aplica de anul viitor, deși valoarea ISR nu a mai fost actualizată în prezent de 13 ani și este de 500 lei.
Senatul a adoptat un proiect legislativ, inițiat de liberali, prin care se interzice instituțiilor publice să mai solicite persoanelor fizice sau firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului.
Guvernul pregătește acordarea unui nou ajutor de stat Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.,pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie până la sfârșitul anului 2020. În situația autorizării de către Comisia Europeană, ajutorul va fi dedus, din ajutorul de restructurare, relevă date analizate de Profit.ro.
Guvernul, la inițiativa ministerului de resort, a abrogat, prin ordonanță de urgență, prevederile, introduse în 2017, privind atașații în turism, numărul de 40 de posturi destinate pentru atașații de turism urmând a fi redistribuite în cadrul structurilor constituite la nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro