Autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, vor putea cumpăra autoturisme la un preț maxim de 20.000 euro, inclusiv TVA, față de pragul actual din lege, de 18.000 euro, inclusiv TVA, relevă date analizate de Profit.ro.
De ce este important: Legislația actuală interzice autorităților și instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, să achiziționeze autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cmc, iar prețul acestora nu poate depăși contravaloarea în lei a sumei de 18.000 euro, inclusiv TVA.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Doar instituțiile din domeniul apărării și ordinii publice, misiunile diplomatice sau companiile de stat, pe profit, pot cumpăra automobile peste capacitatea cilindrică și prețul menționate, cu aprobare specială de la ministere sau Guvern.
Mai este interesant: În 2018, autoritățile și instituțiile publice au primit voie, prin lege, de la Guvern să cumpăre autoturisme electrice la un preț maxim de 35.000 euro, inclusiv TVA, cu condiția ca autovehiculele să fie achiziționate în cadrul programului Rabla Plus.
Cum limita de 18.000 euro datează din 2012, reprezentanții actualei puteri au elaborat un proiect legislativ pentru majorarea acestui prag.
”Având în vedere faptul că, din anul 2012 și până în prezent, toate sectoarele esențiale ale României, dintre care și economia natională, au suferit schimbări importante, și avand în vedere evoluția ascendentă a prețurilor de achizitie în sectorul de piață al autoturismelor, pentru ca normativele de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice să corespundă realității economice este necesară o intervenție legislativă de modificare a valorii maxime de achiziție a autoturismelor pentru dotarea autorităților și instituțiilor publice”, arată inițiatorii proiectului.
CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în programAstfel, proiectul prevede creșterea valorii maxime de achiziție a autoturismelor de cel mult 1.600 cmc de la valoarea de ”18.000 euro, inclusiv TVA” la valoarea de ”20.000 euro, inclusiv TVA”, pentru a permite autorităților și instituțiilor publice să achiziționeze ”autoturisme care să corespundă dotărilor aferente generației actuate de autoturisme, ale căror prețuri de achiziție nu mai corespund valorii maxime de achiziție stabilite anterior”.
În mod corespunzător, instituțiile din domeniul apărării și ordinii publice, misiunile diplomatice sau companiile de stat vor putea depăși pragul de 20.000 euro, inclusiv TVA, pentru autoturisme peste 1.600 cmc cu aprobare specială.
CITEȘTE ȘI Mesajul Dacia pentru românii care au comandat Duster cu navigație/multimedia: vor primi echipamente after-market, din cauza crizei semiconductorilorDe asemenea, proiectul prevede stabilirea unui criteriu obiectiv în funcție de care se realizează conversia prețurilor de achiziție din euro în lei, respectiv valoarea va fi ”calculată la cursul BNR din ziua semnării contractului de achiziție”.
”În practică s-au întâlnit numeroase situații în care nu s-a putut determina momentul de referință pentru calcularea acestei conversii”, susțin autorii proiectului.