
Prezentarea cardului național de sănătate sau adeverinței de asigurat va fi exceptată, pe perioada stării de urgență instituite ca urmare a pandemiei de coronavirus, pentru acordarea serviciilor medicale, îngrijirilor la domiciliu, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.
Pandemia de coronavirus și starea de urgență, cu regulile aferente impuse de distanțarea socială și lucrul de la distanță, în condiții de izolare sau carantină, obligă administrația publică să utilizeze semnătura electronică pentru documentele oficiale.
British Airways și-a informat clienții care au cumpărat călătorii pentru București-Londra că începând din 5 aprilie nu va mai efectua zboruri pe această rută.
Marii comercianți de produse alimentare nu vor mai fi obligați ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft din lanțul alimentar scurt, adică de la producători români autohtoni, conform unui proiect de lege promulgat vineri de șeful statului.
Procentul aferent taxei clawback pentru trimestrul 1 al acestui an a fost plafonat la nivelul trimestrului al IV-lea al anului trecut, a decis Guvernul prin ordonanță de urgență.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, vineri, că a fost simplificată procedura acordării șomajului tehnic, după ce la la Guvern și Ministerul Muncii s-au primit zeci de mii de mesaje de la angajatori și angajați. Potrivit ministrului, se depun mai puține hârtii, iar perioada după care se fac primele plăți a fost redusă de la 30 de zile la 15 zile.
Companiile telecom trebuie să achite 30 milioane euro, în această lună, ca taxă de licență pentru drepturile de utilizare a frecvențelor radio existente în banda de frecvențe radio duplex 1920-1980 MHz/2110-2170 MHz, ce ajung la termen în data de 31 martie 2020, pentru perioada 1 aprilie 2020-31 decembrie 2031, potrivit unei hotărâri aprobate joi seară de Guvern.
Guvernul a prelungit, în ședința de joi seară, până în luna mai 2021, adică cu 12 luni, valabilitatea voucherelor de vacanță, a declarat, pentru Profit.ro, Ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a stabilit, joi, reducerea taxei de clawback pentru producătorii români de medicamente, aducând un amendament Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 85/2019 privind contribuțiile pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății.
Senatorii PSD, USR, UDMR, PMP și ALDE au votat, joi, în premieră prin apel telefonic nominal, modificarea regulamentului Senatului, astfel încât în situații excepționale, precum pandemia actuală de coronavirus, care fac imposibilă prezența aleșilor la Parlament, să poată vota și legile prin mijloace electronice. Senatorii PNL nu au dorit să voteze, contestând votarea regulamentului de la distanță, telefonic, și au arătat că vor sesiza Curtea Constituțională cu privire la această procedură.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0879 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.4034 | +0.0129 | +0.29 % |
1 GBP | 5.8418 | -0.0142 | -0.24 % |
1 CHF | 5.4759 | +0.0095 | +0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro