
Antonio Filosa, CEO-ul desemnat al Stellantis, care urmează să fie validat de Adunarea Generală peste câteva zile, și-a preluat deja funcția și și-a anunțat echipa de manageri cu care va lucra. Chiar dacă nu sunt schimbări majore față de Consiliul de Administrație anterior, sunt modificări de responsabilități evidente pentru unii dintre directori.
CEO-ul Dacia, Denis le Vot, a fost cel mai înalt oficial Renault Group prezent la un eveniment important al companiei, desfășurat în Tehnocentre din Paris și la circuitul din Aubevoy. Asaltat de jurnaliștii din toată Europa, a răspuns întrebărilor Profit.ro legate de viitorul Dacia în contextul demisiei CEO-ului Luca de Meo.
Mașinile Toyota vândute pe piața din SUA vor avea prețuri mai mari începând de luna viitoare, potrivi informațiilor publicate de presa americană având ca sursă dealerii mărcilor Toyota și Lexus. Un purtător de cuvânt al companiei japoneze a confirmat pentru Reuters și Bloomberg creșterea.
Cel mai popular model al mărcii Dacia, SUV-ul Duster, considerat de managerii francezi ai companiei Renault ca fiind mai popular decât marca în sine, a fost anunțat de rețeaua Renault pe piața din Australia, unde va putea fi comandat începând cu luna iulie, conform datelor Profit.ro.
Geely și Renault au finalizat acordul de achiziție de acțiuni pentru afacerea de pe cea mai mare piață din America de Sud. Cele două companii vor produce în parteneriat automobile electrice și plug-in hybrid.
Propulsia hibridă cu încărcare la priză nu și-a găsit deocamdată un canal foarte larg în piața auto, deși pare că oferă ce este mai bun din ambele lumi, cea a combustiei și cea a energiei electrice. În ultima perioadă mai mulți reprezentanți ai industriei auto și-au exprimat rezervele față de viitorul acestui tip de propulsie.
Marca chineză Leapmotor, în care Stellantis a investit 1,5 milioane de euro pentru a putea prelua distribuția la nivel global, inclusiv în Europa, a înregistrat o extindere accelerată a rețelei globale de dealeri, după cum anunță compania europeană.
Constructorul auto VW împreună cu divizia de conducere autonomă Moia au lansat versiunea de serie a modelului ID.Buzz AD, prima mașină fără șofer produsă în Europa și destinată serviciilor de robotaxi și ride-sharing. Moia testează de mai mult timp acest vehicul și a reușit să finalizeze procesul de dezvoltare și omologarea din UE înaintea principalilor rivali din SUA sau China.
Autoritățile chineze au anunțat un avans major în negocierile cu Uniunea Europeană pe tema tarifelor vamale aplicate mașinilor electrice. China încearcă de mai mult timp să înlocuiască aceste taxe cu o soluție care ar oferi o flexibilitate mai mare companiilor chineze și ar stopa creșterea prețurilor acestor mașini.
Două modele produse de mărcile Citroen și DS între 2014 și 2019, care sunt echipate cu airbag-uri Takata, au primit dispoziție de oprire imediată din partea Stellantis, compania care deține cele două mărci. Clienții acestor modele vor fi chemați în service, la dealerii autorizați, pentru a li se înlocui airbag-urile, dar până atunci sunt în pericol dacă mai utilizează mașina.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro