Autori

Florentina Dragu

Florentina Dragu

Contact

Florentina Dragu are 4986 articole

Grecia estimează o creștere economică de 2,7% în 2017 și reducerea datoriei

Economia Greciei va crește cu 2,7% anul viitor, susținută, în principal, de revenirea cererii interne, potrivit proiecțiilor guvernamentale incluse în bugetul pe 2017. Datoria țării, cea mai mare din Uniunea Europeană, ar urma să scadă cu patru puncte procentuale, în timp ce surplusul la bugetul primar se va majora la 2% din PIB.

Grecia estimează o creștere economică de 2,7% în 2017 și reducerea datoriei
Acțiunile europene au consemnat cel mai pronunțat avans săptămânal din ultimii doi ani

Acțiunile europene și-au continuat avansul început luni și au închis la un nou maxim al ultimelor 11 luni, pe fondul optimismului generat de deciziile Băncii Centrale Europene (BCE) la ședința de politică monetară de ieri. Indicele pan-european Stoxx Europe 600 s-a apreciat cu 4,7% în ultimele cinci zile, cea mai mare creștere săptămânală începând cu luna ianuarie din 2015.

Acțiunile europene au consemnat cel mai pronunțat avans săptămânal din ultimii doi ani
Monte dei Paschi nu a obținut mai mult timp pentru strângerea banilor necesari recapitalizării. Acțiunile băncii, suspendate temporar

Banca Centrală Europeană (BCE) a respins o solicitare prin care banca italiană Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche instituție de credit aflată în activitate din lume, cu o istorie de 544 de ani, cerea mai mult timp ca să strângă 5 miliarde de euro pentru recapitalizare, scrie Reuters, care citează o sursă familiară cu situația. Acțiunile băncii au scăzut cu 4,5% și au fost suspendate temporar de la tranzacționare.

Monte dei Paschi nu a obținut mai mult timp pentru strângerea banilor necesari recapitalizării. Acțiunile băncii, suspendate temporar
Proprietarul BRD vinde brokerul online german Onvista către Commerzbank

Grupul francez bancar Societe Generale, proprietarul BRD, a ajuns la un acord pentru vânzarea brokerului online Onvista, cu activități în Germania, către divizia de online banking a Commerzbank, în cadrul strategiei grupului de a se concentra pe operațiunile profitabile.

Proprietarul BRD vinde brokerul online german Onvista către Commerzbank
Acțiunile europene au urcat la maximul ultimelor 11 luni după deciziile BCE

Acțiunile europene au încheiat a patra ședință pozitivă din această săptămână la cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat prelungirea programului de achiziții de active până la finele anului viitor, concomitent cu lărgirea bazei de active eligibile. Sentimentul pozitiv din piețele de acțiuni nu și-a regăsit corespondent printre traderii de valută, iar moneda unică europeană a scăzut cu peste 1% în raport cu dolarul.

Acțiunile europene au urcat la maximul ultimelor 11 luni după deciziile BCE
Scandalul emisiilor se extinde: Germania anchetează o potențială manipulare a noxelor la Porsche

Autoritatea de reglementare în domeniul auto din Germania (KBA) investighează dacă Porsche, divizia de automobile sport de lux a grupului Volkswagen, a folosit un soft ilegal pentru a masca nivelul real al noxelor emise de mașinile sale, a anunțat joi KBA, în aceeași zi în care Comisia Europeană a lansat proceduri legale împotriva Germaniei, Marii Britanii și a altor cinci state europene pentru că nu au luat măsuri împotriva producătorilor care folosesc dispozitive pentru manipularea testelor de mediu.

Scandalul emisiilor se extinde: Germania anchetează o potențială manipulare a noxelor la Porsche
A treia zi de creșteri pe piețele europene. Băncile, din nou în prim-plan

Acțiunile europene au avansat miercuri pentru a treia zi consecutiv și au închis la cea mai ridicată valoare din ultimele două luni și jumătate, susținute de sectorul bancar și de așteptările investitorilor privind extinderea programului de relaxare cantitativă lansat în urmă cu aproape doi ani de către Banca Centrală Europeană (BCE).

A treia zi de creșteri pe piețele europene. Băncile, din nou în prim-plan
Linde și Praxair reiau negocierile pe tema unei fuziuni, tranzacție care ar crea cel mai mare furnizor de gaze industriale din lume

Grupul german Linde, numărul doi mondial pe piața gazelor industriale, va relua negocierile cu rivalul american Praxair în vederea unei eventuale fuziuni, tranzacție care ar crea cel mai mare furnizor de gaze industriale din lume, cu o valoare de peste 60 miliarde de dolari. O tentativă anterioară de a uni operațiunile celor două companii a eșuat în septembrie, din cauza neînțelegerilor privind conducerea grupului rezultat.

Linde și Praxair reiau negocierile pe tema unei fuziuni, tranzacție care ar crea cel mai mare furnizor de gaze industriale din lume
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0890 -0.0018-0.04 %
1 USD4.3140 -0.0006-0.01 %
1 GBP5.8317 +0.0016+0.03 %
1 CHF5.4821 +0.0037+0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read