
Autoritățile vamale europene au confiscat 31,4 de milioane de produse contrafăcute anul trecut, cu o valoare de piață de peste 580 milioane de euro, potrivit unui raport publicat de Comisia Europeană joi.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M și-a majorat cu 14% vânzările din România în primele nouă luni ale anului fiscal (1 decembrie 2017-31 august 2018), până la 1,96 miliarde de coroane suedeze (189,56 milioane euro), de la 1,72 miliarde de coroane în intervalul similar al anului fiscal precedent.
Un computer Apple 1, primul produs al companiei americane Apple, lansat în 1976, a fost vândut la licitație pentru 375.000 de dolari.
Grupul farmaceutic sud-african Ascendis Health a obținut venituri de 36 de milioane de euro în România, în primul an de la preluarea Sun Wave Pharma, cel mai mare jucător pe piața locală a suplimentelor alimentare, pentru care a plătit puțin peste 16 milioane de euro.
România a coborât 5 locuri într-un clasament global privind eficiența sistemului național de sănătate măsurată în funcție de raportul cheltuieli-rezultate, fiind depășită de state ca Italia, Franța, Grecia, Cehia și Marea Britanie. Sistemul românesc de sănătate este însă mai eficient decât cele din Belgia, Germania, Ungaria sau Bulgaria.
Retailerul francez Casino Guichard-Perrachon (Groupe Casino), aflat sub presiune din cauza datoriilor acumulate, a primit o ofertă din partea rivalului Carrefour privind o eventuală combinare a operațiunilor celor două companii, propunere respinsă de board-ul Casino.
Barrick Gold, cea mai mare companie minieră din industria aurului, a ajuns la un acord de fuziune cu rivalul Randgold Resources, tranzacție care va crea un gigant cu o valoare de piață de peste 18 miliarde de dolari și un portofoliu format din 5 dintre primele 10 cele mai profitabile active aurifere din lume în funcție de costuri.
Dezvoltatorul și distribuitorul suedez de jocuri online Stillfront Group, proprietarul eRepublik Labs, companie fondată de românii Alexis Bonte și George Lemnaru, a achiziționat dezvoltatorul bulgar de jocuri Imperia Online, într-o tranzacție evaluată la 27,5 milioane de euro.
SpaceX va începe construcția primei baze pe Marte în 2028, la patru ani după ce racheta BFR va transporta primii pasageri pe Planeta Roșie, estimează Elon Musk.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a achiziționat complexul comercial ungar “Mammut”, unul dintre cele mai mari din Budapesta, cu o suprafață închiriabilă de peste 61.000 metri pătrați.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro