
Intercereal, unul dintre cei mai mari producători de cereale din județul Ialomița, controlat de antreprenorul român Augustin Oancea, proprietarul Tinmar Energy, va contracta de la Banca Transilvania un credit de 10 milioane de euro pentru finanțarea sau refinanțarea achiziției de terenuri agricole. Contractul de credit va fi semnat pe 15 ani.
Guvernul vrea să modifice legislația primară care reglementează sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul III), principalele măsuri fiind eliminarea comisionului aplicat direct pe contribuția participanților, introducerea în structura organizatorică a administratorilor a unui comitet special care să verifice modul în care sunt investiți banii contribuabililor, precum și mai multe sancțiuni pentru administratorii care încalcă legea și un regim mai strict de verificare, autorizare și control al administratorilor.
Armata va plăti suma de 105,78 milioane de lei, fără TVA, pentru a se înzestra cu 30.000 de calculatoare și laptopuri, contractul fiind semnat cu Ixodron și Romflex Sistem, care au câștigat o licitație organizată de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii (CCI) din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Banca Comercială Română (BCR) și Eximbank au mers cu oferte la Primăria Municipiului București (PMB) pentru furnizarea unui împrumut în sumă totală de 185,907 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru finanțarea unor investiții publice de interes local și refinanțarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în semestrul II al acestui an, relevă date remise de instituție pentru Profit.ro.
Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote), operator controlat de grupul elen OTE, va acorda acționarilor dividende în sumă totală de 272,05 milioane de lei (55 milioane de euro), din care 168.15 milioane de lei din profitul anului 2021 repartizat la rezultatul reportat și 103,9 milioane de lei din surplusul realizat din rezerve de reevaluare. În primăvară, Profit.ro a anunțat că operatorul și-a diminuat capitalul social cu 2,16 miliarde de lei, de la 2,57 miliarde de lei la 409,1 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor contabile.
Euroins România, liderul pieței locale de asigurări, a revenit asupra cifrelor 2021 și, în noua variantă a raportului anual, susține că anul trecut a înregistrat din activitatea de subscriere (rezultatul tehnic) o pierdere de 19,01 milioane de lei. Anterior, Profit.ro a anunțat că asigurătorul a consemnat un câștig tehnic de 33,453 milioane de lei.
Deltamed Cluj-Napoca a câștigat, în calitate de unic ofertant, o licitație organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pentru furnizarea a 5 autospeciale cu roboți pentru intervenții în cazul incendiilor majore în care sunt implicate substanțe chimice sau nucleare, contractul fiind estimat la 30,3 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani. Atribuirea s-a făcut pentru suma de 29,1 milioane de lei, fără TVA.
Vânzarea pachetului de acțiuni reprezentând 5,5% din capitalul social al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastralor Naturale (PAID), compania care vinde polițe obligatorii pentru locuințe, aparținând Carpatica Asig, asigurător în faliment din martie 2017, nu a stârnit niciun interes nici la a treia licitație. Titlurile au fost scoase la vânzare pentru suma de 7,12 milioane de lei, în scădere față de prima și a doua încercare de vânzare, când același pachet de acțiuni a fost evaluat la 10,178 milioane de lei.
PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România, cu afaceri de 379,5 milioane de lei în 2020, a contractat de la Intesa SanPaolo România un credit de 49,5 milioane de lei pentru 12 luni, cu posibilitate de prelungire, prin care retailerul online are posibilitatea să prelungească termenele de plată cu furnizorii săi.
Allianz-Țiriac Asigurări are ca obiectiv, până la finele anului 2025, depășirea pragului de 3 miliarde de lei venituri din prime subscrise, de la 2,035 miliarde de lei în 2021.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0885 | +0.0006 | +0.01 % |
1 USD | 4.3738 | -0.0296 | -0.67 % |
1 GBP | 5.8384 | -0.0034 | -0.06 % |
1 CHF | 5.4659 | -0.0100 | -0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro