
Riscul de insolvență era luat în calcul încă din primăvara anului trecut. Potrivit unui document al Transelectrica, la acel moment, SMART SA acumulase un volum total de obligații de plată cu scadența depășită de mai mult de 60 de zile în cuantum de 4,19 milioane de lei, un număr de 12 furnizori fiind în postura legală de a cere insolvența companiei.
Compania de stat CFR Marfă a intrat în procedură de concordat preventiv, adică de preinsolvență, la cererea proprie, și urmează să le propună creditorilor un plan de redresare financiară, în urma implementării căruia să ajungă în situația de a-și putea plăti datoriile.
Gigantul rus al energiei Lukoil, printr-o subsidiară înregistrată în Olanda, este în curs de majorare cu peste 23 milioane euro (110 milioane lei) a capitalului social al companiei românești cu operațiuni în industria energiei eoliene pe care o deține și care operează un parc de profil cu putere instalată de 84 MW în județul Tulcea.
Producătorul român de gaze naturale Romgaz cere aprobarea acționarilor săi, cel mai mare fiind statul român, cu peste 70% din capital, pentru a angaja avocați externi care să-l asiste în tentativa de preluare de la gigantul american ExxonMobil a unei participații la perimetrul offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat în prezent în proporții egale de Exxon și OMV Petrom.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii petrolului prin care, invocând legislația UE, vrea să confere Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) autoritatea de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, din rațiuni de siguranță națională.
Marek Frydrych, omul de afaceri polonez cu puternice legături cu China, despre care Profit.ro a anunțat anterior că se află în proces de achiziție a activelor industriale funcționale ale mai multor combinate metalurgice românești aflate în insolvență sau chiar faliment, care au fost deținute anterior de grupul rus Mechel, a confirmat, în Polonia, informațiile Profit.ro și vine astăzi la București pentru discuții legate de preluarea acestor combinate.
Guvernul ia în calcul interzicerea înmatriculării autovehiculelor cu norme de poluare sub nivelul Euro 5, relevă un document oficial.
După cum a relatat Profit.ro, în momentul în care fusese propus în mod oficial pentru funcția de ministru, Virgil Popescu deținea 5% din părțile sociale ale firmei Lavist SRL, care operează trei benzinării Petrom în județul Mehedinți, la Cujmir, Vânju Mare și Șimian, stații de alimentare cu carburanți care, înainte de privatizarea Petrom, aparțineau de PECO Mehedinți.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Proiectul presupune edificarea de construcții cu o suprafață desfășurată de aproape 30 de hectare, drumuri, parcări și platforme în suprafață desfășurată de aproape 300 de hectare, precum și împrejmuiri în lungime de 7,5 hectare.
Guvernul intenționează să majoreze ținta națională de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României, după ce i s-a recomandat de către Comisia Europeană să fie "mai ambițios" în această privință, însă noua țintă avută în vedere de autoritățile de la București nu se ridică la nivelul dorit de Executivul de la Bruxelles.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro