Statele Unite ar putea fi nevoite să desfășoare mai multe arme nucleare strategice în următorii ani pentru a descuraja amenințările tot mai mari din partea Rusiei, Chinei și a altor adversari, a declarat vineri un consilier principal al Casei Albe, conform Reuters.
Deși datele de la Ministerul Agriculturii indică că suprafața agricolă a României este de circa 13,3 milioane de hectare, Florin Constantin, Managing Partner al companiei de consultanță agricolă AGExecutive, afirmă, la PROFIT NEWS TV, că de fapt au mai rămas în România aproximativ 9 milioane de hectare teren arabil. O suprafață mare de teren, continuă acesta, a fost compromisă din cauza construcțiilor și a autostrăzilor neterminate.
Planul Național Strategic al României, elaborat în cadrul Politicii agricole comune (PAC), în valoare de 14,9 miliarde de euro, a fost aprobat astăzi de Comisia Europeană.
Philip Morris International (PMI) și Strategic Thinking Group au făcut public studiul „Impactul economic al Philip Morris International în România – Contribuția Philip Morris International la crearea de valoare și dezvoltarea durabilă în România”. Studiul a analizat evoluția principalilor indicatori aferenți activității companiei la nivelul perioadei 2016-2020.
Unitatea de business formată din mărcile Dacia și Lada, plus gama Global Acces a Renault, are un nou director financiar, care s-a ocupat până acum de planificare și analiză în grupul francez. El a primit o misiune difciilă: realizarea unui plan strategic al mărcii Dacia.
Stellantis și-a anunțat planul strategic pe termen lung, la câteva zile după ce a publicat primele rezultate financiare ale companiei, la un an de la înființare. Planul strategic prevede dublarea veniturilor în următorii 8 ani cu un profit operațional la un nivel înalt și o electrificare accelerată.
Brandocracy, platformă de consultanță în branding și marketing strategic, fondată în 2017 de Anca Rarău, și-a triplat veniturile în ultimii doi ani, încheind anul 2021 cu o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei.
Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, a declarat, la PROFIT NEWS TV, că un prim draft din Planul Național Strategic, proiect pentru redresarea agriculturii românești, va fi depus cu siguranță până la sfârșitul lunii ianuarie, astfel încât să poată să înceapă negocierile pentru banii care urmează să vină de la Comisia Europeană.
Miniștrii Apărării și Economiei din Guvernul României se află de astăzi în vizite în Statele Unite, au anunțat miercuri, separat, cele două instituții.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a organizat în toamna anului trecut o procedură de licitație neanunțată public în vederea atribuirii unei licențe de explorare a unui perimetru cu posibile zăcăminte de cobalt și litiu din vestul României, vitale pentru industria aflată în plin avânt a bateriilor. Licitația este blocată în acest moment din cauza contestației depuse de către unul dintre participanți.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Proiectul presupune edificarea de construcții cu o suprafață desfășurată de aproape 30 de hectare, drumuri, parcări și platforme în suprafață desfășurată de aproape 300 de hectare, precum și împrejmuiri în lungime de 7,5 hectare.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei, prevede un document aprobat astăzi în Guvern.
În pragul debutului vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statele Unite și la scurt timp după ce Pentagonul a amânat un proiect de investiții de 22 milioane dolari la baza militară aeriană Kogălniceanu pentru a redirecționa banii către construirea zidului de la granița SUA-Mexic, Guvernul de la București a elaborat un plan masiv de extindere, upgradare și modernizare a facilității pe bani românești, cu costuri totale estimate la echivalentul a peste 1% din PIB-ul României.
Organizația americană non-profit Radio Free Europe/Radio Liberty INC. (RFE/RL), finanțată de la bugetul de stat al Statelor Unite și care în ianuarie 2019 a reluat, după mai bine de 10 ani, operarea serviciului radio în limba română Radio Europa Liberă, deocamdată doar pe platforme digitale, vrea să se înregistreze oficial în România ca structură fără scop patrimonial.
Unul dintre principalele planuri de investiții ale Pentagonului în România s-ar putea vedea sacrificat, cel puțin temporar, printre multe altele, în vederea eliberării de fonduri bugetare care să fie redirecționate către construcția zidului de la frontiera cu Mexicul, una dintre principalele promisiuni ale președintelui SUA, Donald Trump, din campania electorală care l-a adus la Casa Albă.
Statele Unite au stopat finanțarea acordată României prin așa-numitul Program de susținere a națiunii-gazdă, care constă în rambursarea cheltuielilor statului român cu instalarea, operarea și întreținerea elementelor de infrastructură ce vin în sprijinul activităților Marinei SUA dislocate în facilitățile militare românești, afirmă Curtea de Conturi.
Acordurile SUA cu România și Polonia cu privire la desfășurarea de sisteme de apărare antirachetă americane Aegis Ashore în cele două țări vor trebui renegociate pentru a permite instalarea și a unor capabilități de apărare antiaeriană a bazelor militare din cele două state care găzduiesc scuturi antirachetă, a declarat șeful Agenției de Apărare Antirachetă din cadrul Pentagonului, generalul Samuel Greaves.
Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj prin care afirmă că România condamnă folosirea armelor chimice în Siria și spune că țara noastră este solidară cu acțiunile partenerilor noștri strategici.
Google și organizația britanică Institute for Strategic Dialogue (ISD) au anunțat lansarea în România a proiectului pilot „Young Digital Leaders”, care are scopul de a educa tinerii ca cetățeni în mediul digital, capabili să recunoască fenomenele negative și extreme din online și să reacționeze corect la acestea, astfel încât să se poată dezvolta în siguranță.
Pentru asigurarea apărării antiaeriene a facilităților Aegis Ashore din România și Polonia se prevede alocarea în 2018 a unei sume suplimentare totale de 93,6 milioane dolari, din care 67,27 milioane dolari în bugetul destinat interceptoarelor de rachete SM-3 și 26,35 milioane dolari în cel pentru testarea sistemelor de apărare antirachetă Aegis.
Nou-înființatul Centru Național de Management al Apei Grele (CNMAG), care preia gestiunea stocurilor de apă grea în valoare de circa 5 miliarde lei ale României, necesare centralei nucleare de la Cernavodă, de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin, aflată în faliment, va fi declarat unitate de interes strategic, care beneficiază de pază cu efective de jandarmi, și va fi exceptat de la plata acestor servicii.
Pe de altă parte, Comisiile pentru Apărare ale celor două camere ale Congresului SUA au aprobat, recent, transferul a 440 milioane dolari din fondurile necheltuite de Pentagon în anul fiscal precedent pentru achiziția de noi interceptoare și radare antirachetă pentru bazele din Hawaii și Alaska, precum și pentru upgradarea navelor antirachetă ale Marinei americane, pe fondul sporirii amenințărilor din partea Coreii de Nord.
Departamentul de Stat american a aprobat vânzarea unor sisteme mobile de rachete de artilerie (HIMARS) către România, în valoare de până la 1,25 miliarde de dolari (aproximativ 1.06 miliarde de euro), a anunțat vineri Agenția americană pentru cooperare în domeniul securității (DSCA), citată de News.ro.