Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, a declarat, la PROFIT NEWS TV, că un prim draft din Planul Național Strategic, proiect pentru redresarea agriculturii românești, va fi depus cu siguranță până la sfârșitul lunii ianuarie, astfel încât să poată să înceapă negocierile pentru banii care urmează să vină de la Comisia Europeană.
“Planul Național Strategic are ambiția de a gândi pe criterii de performanțe și competitivitate alocarea financiară a fiecărui euro din bani europeni pentru a repune agricultura românească, cea care vizează accesul la bani pentru investiții pentru dezvoltare, în tendința de utilizare a acestor finanțări europene în scopul creșterii performanței și creșterii competitivității ca să asigurăm și reziliența pentru posibile noi situații dificile cum a fost anul trecut - seceta și pandemia - și cum este acum - inflația, creșterea prețurilor energiei”, a spus Florian Ciolacu.
Scopul proiectului, adaugă acesta, este de a crea o balanță comercială echilibrată de produse agroalimentare, prin mai multe produse românești cu calitate certificată la raft și fermieri stabili din punct de vedere financiar, cu o capacitate de a-și asigura performanța pe cele trei domenii, economic, social și de mediu.
“(...) Agricultura românească trebuie să-și organizeze atât fluxurile de producție, cât și valorificarea pe principii economice și sociale constituite într-un model, pe care noi încercăm să-l realizăm printr-un studiu care să identifice indicatorii economici care caracterizează și țin seama de specificul fermelor românești, de dimensiune, astfel încât să putem oferi o imagine corectă a situației actuale, a fiecărei ferme din România, pentru a putea capacita fermele care sunt capabile prin investiții să treacă la un nivel superior”, a explicat directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.