Administrația Biden nu va sancționa țițeiul rusesc pentru că acest lucru ar dăuna consumatorilor americani și nu lui Vladimir Putin, a declarat vineri un oficial al Departamentului de Stat al SUA.
Rusia a fost suspendată din Consiliul Europei, ca urmare a invadării Ucrainei, a anunțat vineri ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio, transmite Reuters.
Președintele francez Emmanuel Macron a promis Ucrainei un ajutor economic suplimentar de 300 de milioane de euro, adăugând că se află în contact cu autoritățile de la Kiev pentru a le trimite material defensiv de care armata ucraineană are nevoie pentru a respinge ofensiva militară lansată de Rusia, relatează agenția EFE.
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky le-a transmis joi seară liderilor UE, într-o videoconferință organizată în timp ce aceștia erau la Bruxelles la Consiliul European, că ”e probabil ultima oară când mă vedeți viu”, transmite publicația Times of Israel, care citează surse diplomtice europene.
Acțiunile europene au deschis în revenire parțială după declinul accentuat de joi, provocat de atacul Rusiei asupra Ucrainei.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar urmări să împartă Ucraina în două, după deja cunoscutul model al Germaniei de Vest și de Est sau al Coreei, de Nord și de Sud, relatează presa ucraineană.
"Funcționează 13 reactoare nucleare din 15. Din cauza lipsei combustibilului, trei centrale pe gaze și două pe cărbune nu operează. Un depozit de cărbune al termocentralei Trypilska a fost bombardat, dar, cu toate acestea, centrala continuă să producă la puterea de 203 MW. Legăturile cu hidrocentrala Kakhovska și cu complexul Cernobîl au fost pierdute", a transmis operatorul de transport și sistem Ukrenergo.
Director comercial al firmei este un fost șef român pe furnizare de gaze la Electrica Furnizare, Transenergo și Romelectro.
Conflictul dintre Rusia și Ucraina, care pune sub semnul întrebării securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Europei și obligă țările de pe Bătrânul Continent să caute opțiuni alternative de furnizare la livrările gigantului rus de stat Gazprom, a generat interes din partea Uniunii Europene pentru resursele de gaze ale Tanzaniei, statul african reluând în noiembrie anul trecut discuțiile cu giganții petrolieri Equinor și Shell pentru demararea proiectului construirii unei facilități de producție și export de gaze naturale lichefiate (LNG) de 30 miliarde dolari.
Petrolul rusesc a fost scos la vânzare cu cel mai mare discount din ultimii 11 ani joi, pe fondul unei cereri limitate, în condițiile în care o serie de cumpărători și companii de transport maritim s-au temut de posibilele sancțiuni din partea Occidentului în urma invaziei Ucrainei. Costurile de transport al petrolului au explodat.
Bursa de pe Wall Street a deschis puternic în teritoriu negativ joi, în linie cu acțiunile globale, după atacul Rusiei asupra Ucrainei. Barilul de petrolul a urcat peste pragul de 100 de dolari, iar acțiunile rusești au înregistrat cel mai abrupt declin din istorie după reluarea tranzacțiilor, suspendate în prima parte a zilei.
Cel mai pesimist scenariu - invazia Ucrainei de către Rusia - se materializează. Încercăm să analizăm consecințele acestei agresiuni asupra economiei și a piețelor financiare.
În prezent, în România activează 477 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine rusă și 773 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine ucraineană, potrivit unei analize a platformei Termene.ro. În ambele cazuri, valorile sunt în creștere – pentru companiile cu acționari de origine rusă, de la 453 companii cât activau în România în anul 2019 și 391 cât activau în anul 2018, pe când pentru cele cu acționari de origine ucraineană, de la 726 în anul 2019, respectiv 636 în anul 2018.
Valutele din regiune s-au depreciat semnificativ joi dimineață, cu 0,8-1,4%, în contextul atacului militar de amploare declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, însă cursul leului se afla în urcare cu numai 0,1% în raport cu euro. Leul este, în general, mai stabil față de alte valute din regiune, în contextul în care BNR monitorizează și intervine temporar pentru a calma momentele cu volatilitate ridicată.
Piețele bursiere din Rusia s-au prăbușit cu aproape 30% la începutul sesiunii de tranzacționare amânate de joi, după ce Rusia a lansat o acțiune militară în Ucraina. Inițial atât bursa din Moscova, cât și cea de la Sankt Petersburg anunțaseră că-și suspendă pe termen nelimitat tranzacționarea pe piețele pe care le operează.
Bursele europene au deschis în scădere ședința de joi, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi o operațiune militară în Ucraina.
Prețul aluminiului a urcat la cel mai mare nivel din istorie după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi o operațiune militară în Ucraina.
Bursa moscovită MOEX a anunțat că a suspendat tranzacționarea pe toate piețele pe care le operează
Armata Federației Ruse a atacat Ucraina în dimineața zilei în care sistemul energetic național al țării, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, s-a deconectat pentru 3 zile, până pe 27 februarie, de cele cu care se învecinează direct, ale Rusiei și Belarusului la est și ale României, Ungariei și Slovaciei la vest, ca parte a unui test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vederea sincronizării, de anul viitor, cu sistemele energetice din Europa de Vest și renunțării la sincronizarea actuală cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi dimineață o operațiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas. Potrivit CNN, explozii puternice au putut fi auzite în apropierea capitalei Kiev și în Harkov.
După ce la începutul săptămânii piețele așteptau încă cu optimism o posibilă rezolvare pașnică a conflictului deschis de Rusia în Ucraina, în condițiile în care fusese anunțat un summit Biden – Putin, lucrurile s-au întors la 180 de grade.
Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, comandanții Forțelor Aeriene și Flotei de la Marea Neagră, „propagandiști” proeminenți ai Kremlinului și cei 351 de parlamentari ai Dumei de Stat sunt vizați de sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, relatează The Guardian.
Băncile care și-au menținut prezența în Rusia după anexarea Crimeei în 2014 se confruntă acum cu un test financiar major, după ce acțiunile lui Putin din această săptămână au amplificat tensiunile privind un război în Ucraina și au atras noi măsuri punitive.
Rada Supremă, parlamentul ucrainean, a aprobat miercuri impunerea de sancțiuni împotriva a 351 de cetățeni ruși, printre care deputații care au votat pentru recunoașterea independenței teritoriilor controlate de separatiști și trimiterea de trupe ruse în estul Ucrainei, informează Reuters.
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (Black Sea Trade & Development Bank - BSTDB), la care statul român controlează 14% din capital, deținând cea de-a doua participație individuală ca mărime, după Rusia, Turcia și Grecia, care au fiecare câte 16,5% din acțiuni, atrage atenția să nu fie confundată cu una cu nume asemănător, Black Sea Bank for Reconstruction and Development (BSBRD) din Crimeea, sancționată recent de Marea Britanie în urma recunoașterii de către Kremlin a republicilor separatiste din estul Ucrainei.