Bursele europene au deschis în scădere ședința de joi, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi o operațiune militară în Ucraina.
Unda de șoc provocată de atacul Rusiei asupra Ucrainei a ajuns și la București, unde indicele BET scade cu 3,9%.
Astfel, în contextul primelor focuri în Ucraina, investitorii s-au activat la vânzare și au împins indicele BET cu peste 3% sub referință.
Deschidere de ședință dominată de nervozitate la Bursa de Valori București. În contextul escaladării conflictului din Ucraina și la izbucnirea primelor ostilități militare, ordinele de vânzare s-au aglomerat și au dat un impuls negativ bursei. BVB a coborât către reperul de 12.700 de puncte.
De asemenea, indicele paneuropean Stoxx 600 scade cu peste 3% în debutul tranzacțiilor. La Londra, FTSE 100 pierde 2,5%, iar la Frankfurt declinul indicelui DAX se apropie de 4%. La Paris, CAC 40 scade cu peste 3%.
În Asia, Shanghai Composite a închis în scădere cu 1,7%. Indicele Hang Seng al bursei de la Hong Kong a pierdut 3,56%. Nikkei (Tokyo) a coborât, la rândul său, cu 1,81%.
În SUA, contractele futures pe indicele S&P 500 scad cu circa 2%. Un declin similar este înregistrat în cazul indicelui Dow, în timp ce contractele Nasdaq Futures scad cu circa 3%.
La București, tendința negativă este dictată de acțiunile bancare. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) coborau în primele 10 minute de tranzacționare, cu 3,55%, până la prețul de 2,5800 lei/acțiune, pe transferuri de 8,09 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au depreciat cu 4,08%, până la prețul de 19,76 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,10 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Farmaceutica Remedia Deva - câștig redus de 5 ori fără impactul unei vânzări de farmaciiReperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de Fondul Proprietatea (FP), Romgaz Mediaș (SNG) și Nucleareletrica (SNN), toate cu deprecieri în intervalul 2-3%. Acțiunile Digi Communications (DIGI) au o cădere abruptă, de peste 10%, și revin sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice primare derulate acum aproape 5 ani.
În piața AeRO acțiunile companiei de securitate cibernetică SafeTech Innovations (SAFE) sufereau un șoc de 8,50% și declin de 6-7% se mai înregistrează pe acțiunile One United Properties (ONE) și Sphera Franchise Group (SFG).
Indicele de referință MOEX al bursei moscovite a scăzut cu peste 28% în primele 30 de minute de tranzacționare, conform Moscow Times.
Deprecierea a avut loc pe fondul reacției guvernelor occidentale, care au promis că vor adopta sancțiuni fără precedent ca răspuns la anunțul șoc al președintelui Vlaidmir Putin privind lansarea unei acțiuni militare împotriva Ucrainei.
Indicele MOEX a atins astfel la cel mai scăzut nivel de la începutul pandemiei de coronavirus.