Falimentul statului nu este ceva de care românii trebui să se teamă prea curând, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, Vasile Alecsandru Strat, Decan Bucharest Business School (BBS), școala de afaceri a Academiei de Studii Economice București (ASE), în contextul în care există voci în piață care susțin că România a intrat pe aceeași traiectorie care a condus Grecia spre faliment în anul 2009.
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, vrea să cumpere un număr de 3 sisteme de obuziere autopropulsate pe șenile cu calibru de 155 mm de nivel batalion, plus muniție pentru acestea
Platforma eMAG se adresează unei piețe de 35 milioane de potențiali clienți și, prin instrumetele tehnologice create, poate aduce celor care se înrolează creșterea semnificativă a vânzărilor, a declarat Irina Pencea, general manager eMAG, prezentă la Maratonul Made in Romania, organizat de PROFIT NEWS TV.
Grecia va interzice în curând vânzarea de programe spion, a declarat guvernul conservator, după un articol dintr-un ziar potrivit căruia peste 30 de persoane, inclusiv miniștri și oameni de afaceri, au fost supravegheate de stat prin intermediul programelor malware pentru telefon, transmite Reuters.
Digi modifică grila de programe TV, recepționată prin serviciul de televiziune prin cablu, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii Nr. 190/2022, prin care Parlamentul României a modificat Legea Audiovizualului Nr. 504/2002.
Digi modifică grila de programe TV, recepționată prin serviciul de televiziune prin cablu, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii Nr. 190/2022, prin care Parlamentul României a modificat Legea Audiovizualului Nr. 504/2002.
Platformele de streaming vor achita o taxă de 4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, taxă care va alimenta Fondul cinematografic, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament prin vot final în Senat. Toți distribuitorii, inclusiv DTH, vor fi obligați să aplice regula must carry, prin preluarea posturilor din lista revizuită anual de CNA. Preluarea posturilor care nu sunt în listă va putea fi făcută contra cost, dar la tarife de distribuție practicate în mod curent de distribuitor. Cabliștii vor fi obligați să organizeze grila de posturi în grupuri tematice unice, care vor include toate serviciile de programe din aceeași categorie. În schimb, televiziunii publice nu îi va mai fi interzisă întreruperea filmelor sau emisiunilor cu reclame.
Platformele de streaming vor achita o taxă de 4% din veniturile obținute din tranzacții unice sau sub formă de abonament, taxă care va alimenta Fondul cinematografic, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament prin vot final în Senat. Toți distribuitorii, inclusiv DTH, vor fi obligați să aplice regula must carry, prin preluarea posturilor din lista revizuită anual de CNA. Preluarea posturilor care nu sunt în listă va putea fi făcută contra cost, dar la tarife de distribuție practicate în mod curent de distribuitor. Cabliștii vor fi obligați să organizeze grila de posturi în grupuri tematice unice, care vor include toate serviciile de programe din aceeași categorie. În schimb, televiziunii publice nu îi va mai fi interzisă întreruperea filmelor sau emisiunilor cu reclame.
Efectele pozitive pe care programul IMM Invest și subprogramele acestuia le-au avut în economie în 2020 și 2021 i-au determinat pe guvernanți să includă în programul de guvernare alte patru programe de finanțare, care vor deveni operaționale la finalul primului trimestru din an. Cele aproape 25.600 de companii finanțate prin IMM Invest au întors la bugetul de stat 12,9 miliarde de lei în taxe și impozite.
Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României și a altor state membre, din cauza nerespectării termenului pentru transpunerea normelor UE privind drepturile de autor și programele de televiziune și radio online în legislațiile naționale.
Începând din 4 ianuarie 2021, pachetul de bază Familia se va îmbogăți cu următoarele canale noi: LookSport 2 și LookSport 3 pentru cei pasionați de sport, BBC Earth în variantă SD și HD, Love Nature și Crime & Investigation pentru iubitorii de documentare și Stingray C-Music pentru muzică variată.
Statul român nu și-a mai plătit din 2017 contribuția financiară națională la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA), la care România este membru din 2011, acumulând până în prezent datorii restante de peste 115 milioane euro. Din acest motiv, România și-a pierdut dreptul de vot, fiind prima țară care ajunge în această situație de la înființarea organizației, în 1975.
Directorul general al companiilor Twitter și Square, Jack Dorsey, care are o avere de peste 7 miliarde de dolari, s-a angajat să ofere 3 milioane de dolari pentru susținerea unor experimente de alocare a unui venit universal pentru americani, relatează CNBC, citat de News.ro.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis promite finanțarea construirii a 8 depozite regionale pentru produse agricole locale, dar și a transformării în fermieri în România a tinerilor din diaspora și nu numai.
Programele de finanțare și alte scheme de ajutor de stat derulate până acum de Comisia Națională de Strategie și Prognoză vor fi transferate ministerelor și reevaluate pentru a vedea dacă servesc oboectivelor pentru care au fost create, a anunțat, joi, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Acesta a garantat însă că Guvernul va respecta contractele de finanțare deja semnate.
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române fac, miercuri, 59 de percheziții, în București și 36 de județe, la reprezentanții unei societăți care are ca obiect de activitate jocuri de noroc și pariuri ar fi instalat și utilizat programe de calculator fără licență.
După aprobarea noilor reguli privind drepturile de autor, Parlamentul European a votat, joi, în favoarea adoptării proiectului legislativ referitor la drepturile de autor pentru programele de televiziune și de radio transmise online în Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a adoptat pentru anul 2018 programul de lucru cu privire la acțiunile de informare și promovare ale produselor agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, care prevede lista temelor prioritare, bugetele aferente și acțiunile care pot fi puse în aplicare. Suma alocată programelor de promovare eligibile pentru cofinanțarea UE, în anul 2018, este de 179,1 milioane euro, cu 37,1 milioane euro mai mult față de bugetul din 2017.
Google a lansat “Startup with Google”, un site care reunește toate resursele gigantului american adresate fondatorilor de startup-uri.
Întreprinderile mici și mijlocii vor avea la dispoziție, încă de la începutul acestui an, finanțări acoperite din fonduri europene, atât pentru întreprinderile existente, cât și pentru start-up-urile din mediul urban și rural.
Programele de guvernare ale PSD și PNL, partidele cotate cu cele mai mari procente în alegerile de duminică, mizează în principal pe scăderea taxelor, însă nu amintesc de restructurarea cheltuielilor publice sau de o reformă administrativă care să compenseze impactul bugetar al relaxării fiscale.
Scutirea de impozit pe profitul investit va fi extinsă și asupra dreptului de utilizare a programelor informatice, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal care prevede, totodată, că facilitatea se va aplica nelimitat în timp.
Valea Jiului, Roșia Montană și comunitățile marginalizate din Moldova (Vaslui-Iași) vor beneficia de asistență tehnică dedicată pentru dezvoltarea unor proiecte finanțate din fonduri europene și naționale, la care vor avea prioritate sau pentru care vor primi punctaje mai mari la evaluarea cererilor de finanțare.
Angajații multinaționalelor, dar și ai companiilor românești, nu mai sunt motivați doar de salarii și de pachetele de beneficii standard, iar companiile caută modalități tot mai inedite pentru a-i motiva și păstra, pornind de la programe de echilibru între viața personală și cea profesională, maratoane, ateliere de actorie, de fotografie, până la workshop-uri de parenting, grădinărit și redescoperirea secretelor feminității, potrivit SmartExperience, firmă specializată în organizarea de astfel de evenimente.
Cererea de programe corporate well-being se află pe un trend ascendent în România, cu creșteri notabile în ultimii cinci ani, atelierele de beauty & fashion, dezvoltare personală și arte plastice fiind cele mai solicitate, potrivit SmartExperience, furnizor de soluții și programe de corporate well-being din România.