Organizațiile din sectorul agroalimentar pot accesa finanțări de 179,1 milioane euro pentru programe de informare

Organizațiile din sectorul agroalimentar pot accesa finanțări de 179,1 milioane euro pentru programe de informare
scris 8 feb 2018

Comisia Europeană a adoptat pentru anul 2018 programul de lucru cu privire la acțiunile de informare și promovare ale produselor agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, care prevede lista temelor prioritare, bugetele aferente și acțiunile care pot fi puse în aplicare. Suma alocată programelor de promovare eligibile pentru cofinanțarea UE, în anul 2018, este de 179,1 milioane euro, cu 37,1 milioane euro mai mult față de bugetul din 2017.

”Campania 2018 vine cu o noutate, reprezentată de programele de informare și promovare de pe piața UE, destinate să evidențieze aspectul durabil al producției de carne de oaie și capră, care este considerat cel mai extins sistem de producție animalieră și care joacă un rol important în protejarea naturii și păstrarea biodiversității”, arată un comunicat emis joi de Ministerul Agriculturii.

Urmărește-ne și pe Google News

Bugetul alocat sectorului cărnii de ovine și caprine este de 6 milioane euro, din care 2 milioane euro sunt prevăzute pentru programele simple și 4 milioane euro sunt destinate programelor multinaționale, scrie News.ro.

Solicitanții pot propune două tipuri de programe: programele simple și programele multinaționale. Programele simple pot fi depuse de una sau mai multe organizații din aceeași țară a Uniunii Europene. Programele multinaționale provin de la cel puțin două organizații naționale din cel puțin două state membre sau din una sau mai multe organizații europene.

Scopul programului este, pe de o parte, de a crește numărul de activități destinate țărilor terțe, în care există cel mai mare potențial de dezvoltare, iar pe de altă parte, de a informa consumatorii de pe piața internă cu privire la standardele ridicate ale produselor UE, respectiv diferitele sisteme și etichete ale UE privind calitatea (denumirea de origine protejată − DOP, indicația geografică protejată − IGP, specialitatea tradițională garantată − STG).

Programele pot fi depuse de organizațiile profesionale și interprofesionale ale sectorului, reprezentative la nivel național, grupuri și organizații de producători, precum și organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv activitățile de promovare.

Pentru a beneficia de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, organizațiile din statele membre trebuie să realizeze un program în acest domeniu care să cuprindă acțiuni de informare și promovare.

Grupurile și organizațiile de producători au posibilitatea de a elabora proiecte de propuneri pe care le vor putea depune la Comisia Europeană, urmând a fi evaluate de către experți independenți.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale facilitează accesul organizațiilor de producători la aceste programe, prin informare. Astfel, pe 9 februarie, MADR va organiza o întâlnire între reprezentanții Comisiei Europene și cei ai asociațiilor reprezentative din sectorul agroalimentar.     

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeana
programe de informare