Angajații multinaționalelor, dar și ai companiilor românești, nu mai sunt motivați doar de salarii și de pachetele de beneficii standard, iar companiile caută modalități tot mai inedite pentru a-i motiva și păstra, pornind de la programe de echilibru între viața personală și cea profesională, maratoane, ateliere de actorie, de fotografie, până la workshop-uri de parenting, grădinărit și redescoperirea secretelor feminității, potrivit SmartExperience, firmă specializată în organizarea de astfel de evenimente.
”La baza acestor ateliere stă un studiu Mercer, care arată că angajații nu mai sunt motivați doar de o creștere salarială, ci vor să simtă că aparțin unei organizații care investește în ei, care îi valorizează. Programele de tip well-being retreat dezvoltate pentru companiile din România vor înregistra o creștere de 50%, până la finalul anului”, a declarat, pentru Profit.ro, Alecsandra Ioniță, CEO și well-being specialist al SmartExperience.
Ea povestește că acest tip de activități, cu originea în SUA, sunt prezente de multă în vreme în cadrul companiilor din străinătate, ajungând singurul diferențiator la nivel de angajator.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În România, companiile care au apelat primele la acest tip de beneficii sunt multinaționale care activează în FMCG, IT și telecomunicații, farma, servicii financiar-bancare.
Alecsandra Ioniță arată că cererea pentru pachete well-being diferă de la un domeniu la altul, dar și de la o zonă la alta a țării.
”Angajații unui client din sectorul bancar au avut preferințe diferite, după regiunea unde lucrau. De exemplu, în Sud am observat cu precădere că oamenii sunt interesați mai mult de aspectul lor fizic și au solicitat mai mult ateliere despre cum să arăți bine, cum să te comporți bine în societate, cum să te prezinți, în timp ce în Ardeal se merge mult pe dezvoltare personală, iar în Banat spre parenting”, mai spune Alecsandra Ioniță.
Totuși, pachetele bestseller în 2015 au fost cele din aria mindfulness, iar anul acesta sunt workshopurile de fotografie, actorie și hobby-uri.
Pe lângă acestea, SmartExperience a organizat și ateliere cu teme inedite, precum redescoperirea secretelor feminității, în special pentru companii din zona IT și banking.
”Am primit din partea companiilor cereri având ca brief secretele feminității. Ni s-a spus că femeile și-au pierdut din feminitate și că se duc în zona de masculinitate prin prisma meseriei lor, foarte standardizate. Și au mare succes. Ce se întâmplă concret: sunt expuse niște teorii, niște studii de caz, doamnele conștientizează că au fost cercetători care au demonstrat că a fi feminine înseamnă a îndeplini niște itemuri și vedem cum putem să le adaptăm la nivel personal”, mai arată fondatoarea SmartExperience.
CITEȘTE ȘI Tot mai mulți părinți nu-și mai influențează copiii să devină medici sau IT-iști și îi duc la evaluări vocaționaleDespre firmă și începuturile acesteia, Alecsandra Ioniță, spune că afacerea SmartExperience a pornit în 2010 cu divizia de Cadouri Experiență pornind de la un test drive Ferrari pe care l-a oferit cadou soțului său de ziua lui. Ulterior, au dezvoltat divizia corporate, pe baza experienței din perioada în care a lucrat în SUA și la un ONG care organiza diverse ateliere pentru copii.
”Afacerea a pornit de la ideea de ai face un cadou soțului meu, căruia nu îi plac cadourile obiect, un test drive Ferrari. Acest gen de afacere exista de mult timp în afară. Și am început să căutăm furnizori. A fost foarte greu la început, am căutat furnizori timp de un an. În cazul well-being, am pornit de la experiența pe care am avut-o în studenție, când lucram în SUA: la sfârșit de săptămână, șeful nostru ne trimitea o listă cu ce am vrea să experimentăm la locul de muncă: relaxare, spa și altele. Apoi în țară am lucrat pentru un ONG care organiza ateliere pentru copii și m-am gândit că aș putea să fac același lucru și pentru adulți”, mai spune Alecsandra Ioniță.
Investiția inițială a fost de 10.000 euro, toate economiile familiei, iar SmartExperience a înregistrat creștere de la an la an și a obținut profit din 2014. Ultimii doi ani au adus însă o dezvoltare mult mai mare companiei.
”Din 2014 am avut o creștere destul de mare, avem clienți corporații mari, dar și firme cu acționariat românesc, cu minim 30 de angajați, dar cu o cultură organizațională bine definită. În 2015 am crescut cu 35-40%, influențat de faptul că directorii de resurse umane au început să discute de aceste presiuni din partea angajaților care nu mai sunt motivați. A fost și o creștere organică, dar și prin recomandări. Anul 2016 a avut de asemenea un început bun”, arată Ioniță.
În prezent, SmartExperience are 20 de companii clienți, din care cinci foarte mari (cu peste 3.000 de angajați din domeniul bancar, servicii, FMCG și automotive) și estimează pentru acest an o creștere de cel puțin 20-30%, de la 150.000 euro în 2015.
Firma are doar șase angajați, dar un portofoliu de 70 de colaboratori specializați în diverse domenii (40 permanenți și 30 ocazionali), împreună cu care dezvoltă worshopurile, organizate apoi sub umbrela SmartExperience.
”Este greu să ai o astfel de afacere pentru că adaousurile noastre sunt foarte mici, de 1-2%. Nu ne aduce foarte mult profit și are o logistică mare în spate. Au fost câteva firme în domeniu, dar care s-au închis, acum am rămas singurii pe piață. Mai sunt însă agenții de BTL care mai organizează astfel de programe”, explică Alecsandra Ioniță.
În ceea ce privește divizia de cadouri experiență, care se adresează și persoanelor fizice, SmartExperience are un portofoliu de peste 500 de cadouri, printre care plimbări cu balonul, salt cu parașuta, plimbare cu avion de epocă deasupra cetății Râșnov, castelului Bran și rezervației de urși.
Ca pondere în cifra de afaceri, programele corporate de well-being dețin 80%, iar restul de 20% reprezintă cadourile de tip experiență.