Piața forței de muncă în domeniul IT&C se menține și în 2023 extrem de dinamică, deși există o oarecare prudență în rândul candidaților, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Miruna Balteanu, IT Recruitment Manager în cadrul Prohuman România.
Piața auto din România a înregistrat o nouă creștere în luna aprilie, pe fondul reluării Programului Rabla, însă volumul înregistrat a fost cel mai slab din acest an, tocmai din cauza întârzierii acestui program de subvenționare.
Dacia și Renault trec printr-o perioadă de boom al vânzărilor în Franța, pe o piață în creștere față de anul trecut, dar cu niveluri mult mai mici decât cele două mărci ale grupului Renault.
Creșterile de prețuri din ultimul an afectează și piața de carte într-un mod semnificativ, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Florentina Ion, fondatoarea editurii Didactica Publishing House (DPH). Cel mai mult, continuă ea, afectează creșterea prețului la hârtie. Astfel că, pentru a compensa aceste majorări de prețuri, Didactica Publishing House va scădea producția în acest an cu 50%.
De la 09.00 la 12.00, Raluca Al-Haddad și Daniel Osmanovici vor fi în direct de lângă grătarul cu mici și de lângă tarabele din Obor
Paul Barangă, director al Direcției Supraveghere Integrată în cadrul ASF și expert piețe de capital, explică, la emisiunea Educație cu Profit de la PROFIT NEWS TV, care sunt riscurile celor care decid să investească la bursă și cum pot fi ele adresate.
Primele trei luni din 2023 au adus o scădere a numărului de tranzacții cu apartamente comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal pe fondul creșterii dobânzilor la creditele ipotecare, spune, la PROFIT NEWS TV, Gabriel Blăniță, Associate Director Colliers România.
Scăderea consumului intern și nivelul record al gazelor rămase înmagazinate la finalul iernii în depozitele din România și UE, ca urmare a unei vremii mai calde, par a fi condus în prezent la un excedent de gaze pe piața autohtonă. Miercuri, un volum considerabil de gaze cu furnizare în luna următoare, mai, de aproape 142 GWh, record al ultimelor 16 luni, s-a tranzacționat pe piața forward operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), relevă date analizate de Profit.ro.
Prețul gazului pe piața spot operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a coborât sub pragul de 200 de lei/MWh, cel mai redus nivel înregistrat în ultimele 20 de luni, perioadă în care a atins și un nivel de 6 ori mai ridicat, de 1.200 lei/MWh, în urma declanșării războiului din Ucraina, relevă date analizate de Profit.ro.
Executivul european de la Bruxelles a anunțat că a decis să inițieze o procedură de infringement împotriva statului român, pentru restricționarea exportului de energie electrică, fără să precizeze cum și prin ce mijloace juridice anume consideră că este aplicată această presupusă restricționare de către România.
Brașovul a devenit cea mai mare piață rezidențială regională din România, după regiunea București – Ilfov, devansând Timișoara și Cluj – Napoca în primul trimestru din acest an.
În ultimii ani piața de ecommerce a cunoscut o dezvoltare destul de accelerată ajungând în prezent la un anumit nivel de maturitate, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Cătălin Bordei, CEO Innobyte, companie românească specializată în software development pentru industria de eCommerce. În continuare, tendința este de creștere și cel mai probabil 2023 va fi un an similar cu cel anterior.
În pofia contextului actual dificil, cererea pentru candidați este în continuare destul de puternică, spune, la PROFIT NEWS TV, Bogdan Badea, CEO eJobs. Însă, sunt și companii care au înghețat procesul de recrutare din cauza incertitudinilor din piață.
Piața Gorjului, una din cele mai mari din București, a fost închisă parțial de Protecția Consumatorului, în zona de tarabe. Lipsa igienei și gropile din alei sunt câteva dintre motivele care au dus la decizia inspectorilor, susține șeful ANPC, Horia Constantinescu. Piața va rămâne închisă până la remedierea problemelor.
Înmatriculările de autoturisme din Uniunea Europeană au înregistrat o creștere mare, cu aproape o treime peste cele din anul anterior, în luna martie, depășind din nou un milion de unități înmatriculate într-o singură lună. Toți constructorii și-au majorat vânzările, inclusiv grupul Renault, din care face parte Dacia.
Aproximativ 1000 de autoturisme electrice noi au fost înregistrate în plus față de nivelul de anul trecut, în doar trei luni de la începutul anului, în condițiile în care Programul Rabla abia a început iar mașinile cumpărate prin acest program nu au fost încă livrate.
După doi ani în care a fost depășită de Toyota, pe piața din Republica Moldova, Dacia revine pe primul loc în vânzările de automobile noi, în rândul clienților de peste Prut.
Ministerul Dezvoltării cere Guvernului, printr-un proiect de ordonanță de urgență, să aloce sume suplimentară de 760 de milioane de lei pentru ca Primăria Sectorului 4 să repare planșeul de beton care susține toată infrastructura din Piața Unirii din București, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să se mute din actualul sediu executiv din București, aflat în clădirea de birouri Tower Center International din zona Pieței Victoriei, unde stă cu chirie de 9 ani, contractul cu actualul proprietar expirând pe 17 decembrie 2022.
Dacia și-a menținut un ritm bun de creștere pe piața din Germania și în 2023, în special cu ajutorul motorizărilor ECO-G, care reprezintă în acest moment o alternativă interesantă la motorizările diesel, din punct de vedere al consumului. Sandero este cel mai vândut model de pe această piață, cu motor GPL, dar Jogger este și el tot mai cumpărat și se bate cu nume grele ale industriei germane, pe segmentul monovolumelor.
Bitcoin a urcat peste 30.000 de dolari pentru prima dată din iunie 2022, în condițiile în care criptomonedele continuă să depășească ca performanță alte clase majore de active, pe fondul așteptărilor că băncile centrale vor pune pe pauză creșterea dobânzilor.
2022 a fost un an de consolidare pentru piața vinului, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Mircea Matei, directorul general al cramei din Villa Vinèa, din Târgu-Mureș. El estimează că piața vinurilor a crescut cu un procent cuprins între 3 și 5% în 2022.
Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR) a anunțat o serie de proiecte prin care se va facilita accesul societății la produse autohtone, proaspete.
Activitatea a 11 operatori care activează în Piața Rahovei din București a fost oprită temporar de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), fiind găsite mai multe nereguli, printre care mizerie și produse alimentare fără etichete și fără data limită de consum. Echipele de control au dat amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei.
Dacia reușește să-și consolideze rezultatele de pe cea mai mare piață auto din Europa, Germania, cu o creștere de peste 30 de procente în primul trimestrul al anului, cu aproape 6.000 de mașini înmatriculate în martie.