2022 a fost un an de consolidare pentru piața vinului, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Mircea Matei, directorul general al cramei din Villa Vinèa, din Târgu-Mureș. El estimează că piața vinurilor a crescut cu un procent cuprins între 3 și 5% anul trecut.
„După perioada pandemică, în care tot ce știam înainte n-a mai fost funcțional, lucrurile s-au schimbat. Marele câștigător ca și canal a fost retailul, atât cel profesionist, cât și cel generalist, fizic sau online. În 2022 a fost reconsolidarea pieței HoReCa, în care toți jucătorii din piața vinului au făcut reintrările în piață, și-au selectat clienții și meniurile pe care voiau să fie listați.
De asemenea, 2022 a fost un an în care evenimentele s-au reluat și a fost într-adevăr un consum foarte mare pe acest segment. Eu estimez o creștere a pieței undeva între 3 și 5%. Creșterea noastră a fost undeva în zona aceasta, ca și valoare, pe un volum mai scăzut decât cel din 2021 cu câteva puncte procentuale”, spune acesta.
Inflația a afectat și piața vinurilor. Atât creșterile de prețuri la energie, cât și la materialele de ambalare au pus presiune pe profiturile jucătorilor din industrie. Costurile cu forța de muncă au afectat, de asemenea, companiile din domeniu.
„Am fost obligați să transferăm o parte din aceste costuri în prețul vinurilor. Din această cauză vad că volumul anul trecut nu a crescut sau probabil a crescut marginal. Au fost creșteri pe valoare, atât datorate creșterii de prețuri, cât și creșterii valorii medii pe sticlă prin migrarea a unei părți a consumatorilor în segmentele premium și super-premium. Cei doi factori au contribuit la creșterea valorii per unitatea vândută, dar pe un volum relativ similar cu cel din 2021”, precizează el.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Diana Andritchi, co-fondator Synaptiq: Suntem în mijlocul unei noi runde de finanțare, vrem să ridicăm 600.000 de euro. Plănuim și extinderea internaționalăMircea Matei afirmă că au existat și părți bune pentru industria vinului în 2022, una dintre ele fiind creșterea interesului pentru segmentul de enoturism.
„Undeva la 1.800 de vizitatori ne-au trecut pragul cramei anul trecut, o creștere foarte bună față de 2019, care a fost anul anterior cel mai bun pe astfel de pachete. În 2019 am avut 1.300 -1.400 de vizitatori. Vestea și mai bună pe partea de enoturism este faptul că sunt în general români, peste 70-75%, față de 2019 în care ponderea mai mare era de străini din Europa”, mai spune directorul general al cramei Villa Vinèa.
În ceea ce privește accesul producătorilor români de vin pe piețele externe, el afirmă că în continuare le este greu și că vinul românesc e privit în occident ca fiind totuși „ceva exotic, nou și o curiozitate”.
„Noi exportăm constant 10% din producție în nordul Italiei. Văd însă în ultimii ani o curiozitate în Europa față soiurile românești. Există această curiozitate, dar monetizarea efectivă este încă mică. Sunt începuturi timide, dar există tot mai multe solicitări și ăsta e un prim pas important.
Am început anul ăsta o colaborare în Polonia. E una dintre țările pe care o vedem ca pe o direcție strategică, fiind în aceeași zonă geografică a Europei cu moșteniri comune. Avem ceva colaborări și în Canada, dar nefiind o cramă mare, cu volume mari, nu avem nici scalabilitate, nici componenta de vinuri de preț low market. Există așteptări ca vinurile din România să fie și ieftine”, precizează acesta.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Gabriel Biriș, Managing Partner Biriș Goran, despre contribuția de solidaritate: Noi legiferăm pentru o singură companie. Logica evident că se fracturează undevaCrama Villa Vinèa a fost construită în 2011, comercializând primul vin un an mai târziu.
„Vrem să extindem crama undeva cu 30-40% ca și suprafață de producție. Extinderea vine pe fondul unei cereri mai ridicate pentru vinurile care necesită o maturare îndelungată în sticlă. Și asta înseamnă investiții suplimentare în spații de producție, în depozitare. Vorbim de un proiect de undeva la 1,4 milioane de euro, care include construcție, achiziție de echipamente noi, de o linie nouă de îmbuteliere și de extinderea spațiilor pentru degustare”, afirmă el.