Autoritățile justifică întârzierea aplicării unei prevederi din Legea petrolului ce datează din 2014 inclusiv prin decesul unui coordonator al studiului comandat în vederea elaborării metodologiei de stabilire a redevenței pe veniturile terminalelor petroliere care nu se află în proprietatea statului român.
Potrivit ordonanței de urgență din vară care a modificat din temelii organizarea și funcționarea instituției, de anul viitor, aceasta se va finanța integral din venituri proprii, constând în principal din tarife pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor sale. Până la schimbarea legislației, ANRM era finanțată integral de la bugetul de stat, prin cel al Secretariatului General al Guvernului (SGG).
Profitul net al companiei de stat Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și gazolinei, a scăzut cu aproape 13% în primul semestru al anului, față de perioada similară din 2023, de la 29,482 la 25,691 milioane lei.
Majorarea cu până la 28% a redevențele pe exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale ale României, decisă de Guvern prin ordonanță de urgență toamna trecută, se va aplica numai acelor producători de profil ale căror acorduri petroliere de concesiune încheiate cu statul român, aflate în derulare, nu specifică cotele de redevență datorate, precum și viitorilor titulari ai acordurilor petroliere care vor fi încheiate în viitor, a hotărât Parlamentul.
Preluarea producătorului de gaze naturale Stratum Energy România de către o entitate din conglomeratul Emma Capital al antreprenorului ceh Jiri Smejc, care include și Premier Energy, a primit OK de securitate națională, astfel că valabilitatea acordului petrolier prin care compania deține concesiunea perimetrului de hidrocarburi Moinești din județul Bacău va fi menținută.
Cel mai mare producător de gaz autohton, Romgaz, companie deținută majoritar de statul român, estimează că va plăti în 2024 un nivel al redevențelor cu 20% mai ridicat deât anul trecut, în timp ce principalul său concurent, OMV Petrom, susține că va achita un nivel similar celui din 2023, în urma majorării de către guvern a cotelor de redevențe.
Autoritățile justifică întârzierea aplicării unei prevederi din Legea petrolului ce datează din 2014 inclusiv prin decesul unui coordonator al studiului comandat în vederea elaborării metodologiei de stabilire a redevenței pe veniturile terminalelor petroliere care nu se află în proprietatea statului român.
Profitul net al companiei de stat Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și gazolinei, a scăzut cu 28,1% în primul trimestru al anului, la 12,96 milioane lei.
MOL mai controlează în România Panfora Oil&Gas, producător de țiței și gaze concesionar unic al perimetrului Curtici din județul Arad.
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) din subordinea Guvernului a fost desemnată ca entitate centrală de stocare a produselor petroliere, a decis Executivul.
Din toamna trecută au fost majorate cotele de redevență prevăzute de Legea petrolului, printr-o ordonanță de urgență a Guvernulu.i
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze autohtone, Petrom, discută cu guvernul României pe tema potențialelor oportunități de export gaze care vor apărea odată cu declanșarea producției în Neptun Deep în 2027. În prezent, legea offshore prevede o prioritate la cumpărare a statului român.
Recent adoptata legislație care introduce noi rate de redevențe petroliere nu se va aplica gazelor care vor fi extrase începând cu 2027 din cel mai important zăcământ offshore autohton, Neptun Deep, susține unul dintre cei doi acționari, Romgaz, confirmând poziția exprimată anterior de partenerul său în proiect și operatorul acestuia, OMV Petrom.
Proaspăta legislație care introduce noi rate de redevențe petroliere nu se va aplica gazelor care vor fi extrase începând cu 2027 din cel mai important zăcământ offshore autohton, Neptun Deep, susține operatorul acestuia, OMV Petrom, care este partener în proiect cu compania deținută majoritar de statul român, Romgaz.
În ședința de Guvern de astăzi intrase un proiect de ordonanță de urgență care prevedea că redevențele pe exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale ale României, nemodificate din anul 2004, de la privatizarea Petrom, vor fi majorate cu până la peste 28%.
Redevențele pe exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale ale României, nemodificate din anul 2004, de la privatizarea Petrom, vor fi majorate cu până la peste 28%, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență aflat pe agenda ședinței de vineri a Guvernului.
Un proiect parlamentar de modificare a Legii petrolului stipulează aproape triplarea redevențelor pe extracția de țiței și gaze naturale, prin majorarea lor de la nivelul actual de 3,5% - 13,5% din valoarea producției brute, în funcție de cât produce trimestrial fiecare zăcământ, la 10% – 30%, plus indexarea anuală a cotelor de redevență cu rata inflației din anul anterior, propusă deja de Guvern și față de care industria de profil a protestat, avertizând că ar putea demara și litigii.
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), din care fac parte și OMV Petrom, Romgaz și Black Sea Oil&Gas, cei mai mari producători de hidrocarburi din România, solicită autorităților să renunțe la intenția de a indexa redevențele petroliere cu rata inflației, avertizând totodată că, în caz contrar, companiile membre s-ar putea vedea obligate să demareze litigii.
Guvernul coaliției PSD-PNL vrea să înceapă din 2023 să indexeze an de an redevențele petroliere, miniere și agricole datorate de companiile concesionare din sectoarele menționate cu rata inflației din anul anterior.
Procesul a fost intentat în mai anul acesta, când pe raza comunei Hulubești din județul Argeș, unde se află locuința reclamantei, se derulau lucrări de prospectare geofizică pe perimetrul Pitești XII, aflat în concesiunea OMV Petrom. Pârâți mai sunt prestatoarea lucrărilor, Prospecțiuni SA, precum și Guvernul României.
Statul California a dat în judecată mari companii petroliere, inclusiv Exxon Mobil, Shell și Chevron, acuzându-le că minimalizează riscurile prezentate de combustibilii fosili, potrivit unui articol al New York Times, citat de Reuters.
Printre măsurile de reducere a deficitului bugetar discutate în coaliția de guvernare se numără și majorarea ″considerabilă″ a unora dintre redevențele aferente concesionării pentru exploatare a resurselor minerale ale statului, redevențe care în prezent sunt ″aproape nesemnificative″, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, fără să precizeze care anume.
Omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere (GSP Offshore), lider regional în sectorul de servicii integrate offshore pentru industria de țiței și gaze, s-a asociat cu o companie petrolieră americană care deține sau operează perimetre de extracție de hidrocarburi în mai multe state din SUA.
Un magnat din Ucraina, partener de afaceri cu miliardarul Ihor Kolomoiski, al cărui grup media a produs și difuzat serialul "Slujitorul poporului", ce l-a făcut celebru ca actor pe actualul președinte al țării, Volodimir Zelenski, și care și-a extins anul trecut în România operațiunile de trading cu țiței, gaze, produse petroliere și petrochimice și alte mărfuri, este suspectat de către Serviciul de Securitate (SBU) de la Kiev de devalizarea celui mai mare operator de rafinării din Ucraina, Ukrtatnafta.
Guvernul a amânat o decizie în privința extinderii cu 15 ani a unui acord de concesiune cu OMV Petrom pentru explorarea și producția de hidrocarburi pe 9 perimetre petroliere.