Începând cu 1 ianuarie 2016, autoritățile fiscale române vor fi obligate să respecte hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în baza unor prevederi exprese din Codul fiscal, și vor fi nevoite să motiveze necesitatea reîncadrării unei tranzacții, declară Costin Manta, Manager, Asistență fiscală, EY România.
Consumul își va continua creșterea susținută pe parcursul anului viitor, în condițiile reducerii cotei standard de TVA și a majorărilor salariale semnificative în sectorul public, arată analiștii PwC, care atrag atenția că o parte din consum va avea la bază importurile, ceea ce ar putea antrena majorarea deficitului comercial și chiar presiuni de depreciere pentru moneda națională.
Dreptul Cargill Agricultură SRL de a primi dobânzi în cuantum de peste 30 de milioane de lei pentru nerambursarea în termenul legal a TVA a fost recunoscut de Înalta Curte de Casație și Juștiție, care a respins recursul ANAF împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București, informează un comunicat al societății de avocați D&B David și Baias, care a asistat societatea.
Românii au cheltuit cea mai mare parte a banilor ce puteau fi economisiți în urma ieftinirilor din reducerea TVA pe cumpărăturile de bunuri de larg consum, potrivit unui studiu al Gfk, care arată că mai mult de jumătate din sumă a fost direcționată către produse alimentare și băuturile non alcoolice.
Jumătate dintre companiile care au cerut să se înregistreze pentru TVA, în prima jumătate a anului, au fost respinse de Fisc, fiind suspectate că vor să facă evaziune. Mediul privat contestă practica autorităților, care contravine jurisprudenței europene.
Reducerea TVA la alimente se va resimți în ultimul trimestru al acestui an, însă impactul nu va fi unul semnificativ, a declarat pentru Profit.ro, Stéphane Batoux, director general al Albalact, care estimează că producătorul de lactate va înregistra, în 2015, o creștere între 7-9%. De aceea, așteptările pentru 2016 sunt cu atât mai mari.
Taxarea inversă se va aplica, de anul viitor, la vânzările de telefoane mobile, tablete, laptopuri, console de jocuri, dispozitive cu circuite integrate, o măsură care va avantaja distribuitorii de astfel de produse, dar și companiile care vor să se retehnologizeze. Proiectul de norme ale noului Cod fiscal, obținut de Profit.ro, detaliază lista produselor pentru care se va aplica acest mecanism.
Supermarketurile și hipermarketurile vor fi obligate să transmită lunar Consiliului Concurenței nivelul prețurilor de vânzare cu amănuntul la produsele alimentare, dacă un proiect de lege inițiat recent de un grup de parlamentari va fi aprobat.
Creșele de stat și private sunt adăugate pe lista entităților recunoscute ca având caracter social și vor avea operațiunile scutite de TVA, din 2016, potrivit proiectului de norme ale noului Cod fiscal, obținut de Profit.ro.
România are cel mai mare deficit în colectarea Taxei pe Valoarea Adăugată dintre țările din Europa Centrală și de Est, afirmă, joi, PwC.
Antifrauda va fi obligată să stabilească pe baza unor „elemente obiective” că o firmă e implicată în fraudă, potrivit proiectului de norme ale Codului fiscal, obținut de Profit.ro. Inspectorii vor trebui să aducă dovezi când estimează prejudicii și impun măsuri asiguratorii, practici curente, care au blocat și activitatea multor firme corecte.
Încasările bugetare au fost de 165,32 miliarde lei, în primele zece luni din 2015, anunță un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, încasările au fost mai mari cu 11,24 miliarde lei, însă raportate la programul de încasări rectificat, gradul de realizare este de 101,2%.
Tipăriturile de cult, manualele și cursurile teologice vor fi vândute de către biserici, începând din 2016, fără TVA, potrivit proiectului de norme ale noului Cod fiscal, obținut de Profit.ro
Obligațiile privind TVA ale persoanelor fizice care vând imobile noi sau terenuri construibile vor fi stabilite, din 2016, în funcție de activitatea avută în anul anterior, conform proiectului de norme ale noului Cod Fiscal, obținut de Profit.ro.
Nu-i greu să observi că populația e supraîndatorată, și că suprafiscalizarea e de vină. Situația e trădată de nivelul mare al creditelor neperformante, indiferent dacă acestea sunt retail sau corporate. Pentru că, în definitiv, firmele nu pot înapoia finanțările la bancă dacă nu le permit piața și un consum reprimat permanent de taxare.
Reducerea TVA la alimente de la 1 iunie s-a reflectat mai mult în prețurile practicate de marii retaileri, care au ieftinit produsele în medie cu 11,9%, față de magazinele tradiționale, care au scăzut prețurile cu aproximativ 9,1%, potrivit unui raport al Consiliului Concurenței.
Calitatea instituțiilor și corupția peste media europeană influențează direct gradul de colectare la bugetul public, iar contribuabilii sunt refractari plăților către stat, de vreme ce văd că banul nu este cheltuit cu eficiență, spune președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. "Este o chestiune legitimă; este un reflex de autoapărare."
Comisia Europeană a constatat că România a înregistrat progrese în ultimii ani în ceea ce privește mixul de taxe și reforma ANAF, dar are încă probleme cu colectarea taxelor, în special la TVA, deficitul de colectare în acest caz fiind printre cele mai mari din Uniunea Europeană, a declarat joi Carmen Mărcuș, analist de politici economice în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Transferul afacerii pe o altă companie este fără TVA, dar cei care vor să o facă trebuie să se grăbească până când Comisia Europeană nu se va sesiza din oficiu, a declarat, joi, Daniel Anghel, partener PwC, într-o conferință de specialitate.
Guvernul a aprobat ordonanța care scade în avans, din 2016, impozitul pe dividende de la 16% la 5%, reduce TVA la 9% pentru livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură, și scutește școlile particulare de la plata impozitului pe profit.
Reducerea TVA la apă, pregătită de Guvern, nu va avea efecte benefice deoarece sectorul este integral fiscalizat, fără evaziune fiscală, iar bugetul nu va câștiga nimic ca taxe, ci va pierde mai mult decât au anunțat Finanțele, a declarat președintele Confederației Naționale a Patronatului Român. El semnalează că, în schimb, va crește consumul de apă, contrar tendințelor europene.
Rata anuală a inflației ar fi de peste 2% pe parcursul anului viitor dacă este exclusă influența reducerii Taxei pe Valoarea Adăugată, în ținta Băncii Naționale a României, arată o prezentare a guvernatorului BNR Mugur Isărescu pentru ambasadorii țărilor europene.
Un proiect al guvernului elen prevede ca firmele înființate de anul viitor să nu accepte decât plata cu cardul, în timp ce retragerile de cash pentru pensionari și funcționarii publici ar urma să fie restricționate la 150 euro pe săptămână.
Scăderea CAS, a taxei pe stâlp și a TVA la alimente nu au afectat veniturile bugetare totale. Dimpotrivă. ANAF a încasat, în primele nouă luni, mai mult cu 7,8% decât în aceeași perioadă a anului trecut, depășind cu 3,8% planul inițial de încasări de la începutul anului și cu 0,8% programul după rectificare.
Marii retaileri au redus prețurile în urma scăderii TVA la alimente de la 24% la 9%, mai puțin însă magazinele mici și de proximitate, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.