Nu-i greu să observi că populația e supraîndatorată, și că suprafiscalizarea e de vină. Situația e trădată de nivelul mare al creditelor neperformante, indiferent dacă acestea sunt retail sau corporate. Pentru că, în definitiv, firmele nu pot înapoia finanțările la bancă dacă nu le permit piața și un consum reprimat permanent de taxare.
Cu alte cuvinte, supraîndatorarea și neperformanța împrumuturilor arată că există cerere, dar că aceasta nu e solvabilă.
Într-o anumită măsură, scăderea TVA creează și va crea spațiu pentru micșorarea debitelor, dar, din păcate, măsura nu se transmite instantaneu. Nu suntem în Statele Unite, care au piețe și instrumente derivate ce aduc rapid anticipațiile în prezent.
Și având în vedere această situație e puțin probabil ca după reducerea întregii cote de TVA, începând cu 2016, să se reia vânzarea de bunuri de folosință îndelungată. Achiziția acestora ar fi un semnal puternic de ieșire din criză, însă românii se pare că nu vor marșa la ultimele tipuri de automobile, LCD-uri sau telefoane. Ei vor urmări mai întâi să înapoieze banii luați cu împrumut, fiindcă nu sunt obișnuiți să fie datori.
Dar pentru că tot discutăm de TVA, vă aduc aminte că între atunci când s-a luat decizia să se majoreze, și până când măsura a intrat efectiv în vigoare a trecut mai puțin de o săptămână. Acum, când a fost vorba să scadă, guvernanților li s-a recomandat să facă, mai întâi, o analiză temeinică și reducerea să aibă loc etapizat. Pentru a se vedea cum reacționează piața.
Întrebarea este însă, când s-a comis o greșeală? În trecut, când TVA s-a mărit peste noapte sau în prezent, când se micșorează cu precauție? Puținii economiști cu expertiză certă din România au spus că majorarea taxei pe valoarea adăugată putea fi evitată, deoarece a pus presiune mare pe mediul de afaceri.
Așadar creșterea pripită a TVA - spre deosebire de scăderea etapizată - a fost o eroare.
