Politicienii și experții autohtoni, de la nivelul autorităților centrale sau al celor locale, au ca principal scop declarat în domeniul energiei, asigurarea “independenței” sau măcar a securității energetice a României. În acest sens ei redactează diferite documente, de la strategii, proiecte de lege sau ordine ale diferitelor agenții de reglementare din domeniu, documente menite, în expunerile lor de motive, a impulsiona producția de energie din România.
Un singur element ignoră decidenții autohtoni, și anume cel care stă atât la baza producției din industrie, cât și în puterile lor: cadrul reglementator și dificultățile cu care se confruntă primul sector al industriei component al procesului tehnologic din domeniu: cel de prospectare. Pentru că fără prospecțiuni (în special 3D) nu ai explorare, implicit nici dezvoltare, producție, independență sau securitate energetică.
Rezerve vs Resurse
În plus, în raportările și estimările lor triumfaliste, oficialii ignoră deseori diferențele dintre resurse și rezerve.
Deseori se invocă în discursul public faptul că România este o țară bogată în resurse și drept urmare merită o soartă mai bună decât cea de a fi o țintă pentru “capitalul străin”. Ca și cum “resursele” s-ar extrage, prelucra și comercializa singure, fără a fi necesară nicio investiție din partea cuiva.
În plus, termenul de resurse este unul care are o importantă componentă virtuală, incertă, el ținând mai mult de domeniul probabilisticii, decât de cel al realității.
Potrivit legii petrolului nr. 238/2004, resursa geologică de petrol este definită ca “totalitatea cantităților sau volumelor de petrol din acumulările naturale descoperite și a celor presupuse a fi descoperite prin viitoarele operațiuni petroliere”.
Rezerva de petrol reprezintă partea din resursa geologică care este estimată că poate fi extrasă în condițiile tehnice și economice existente la data la care a fost calculată”.
Cu alte cuvinte, rezerve petrolifere sunt acele cantități de petrol, care sunt anticipate să fie recuperate comercial din acumulările cunoscute, începând cu o anumită dată.
Însă chiar și rezervele de petrol estimate au un caracter virtual, ele implică câteva grade de incertitudine. Ele pot fi dovedite (certe), fie nedovedite (incerte). Rezervele nedovedite pot fi la rândul lor rezerve probabile și rezerve posibile, în funcție de gradul de incertitudine cu care acestea pot fi exploatate.
Resursele petroliere conțin rezervele de petrol și resursele contingente.
Resursele contingente sunt: „acele cantități de petrol, care la o anumita dată, sunt estimate să fie potențial obținute din acumulările cunoscute/descoperite, dar care nu sunt considerate încă a fi exploatabile comercial”.
Resursele prospective sunt acele cantități de petrol care la o anumită dată, sunt estimate să fie potențial obținute din acumulări necunoscute/nedescoperite.
În concluzie, cea mai importantă componentă a resurselor este componenta de rezerve, iar dintre acestea cele mai semnificative sunt evident rezervele dovedite, pentru care însă este obligatorie desfășurarea de prospecțiuni geologice.
Grad ridicat de epuizare a zăcămintelor
Politicienii și experții români se laudă de obicei cu perspectivele energetice extrem de roze din România. Ce nu precizează aceștia este faptul că, potrivit unui raport PwC, “comparativ cu alte state producătoare de petrol și gaze, România are un grad ridicat de epuizare a zăcămintelor, de 87%, mai mare decât cel al Marii Britanii, de exemplu, de 82%, și incomparabil cu cel al Israelului, de 6%. De asemenea, țara noastră are un cost de operare extrem de ridicat, de 17 dolari pe baril echivalent petrol, fiind depășită doar de Marea Britanie cu 23 de dolari pe baril echivalent petrol. În comparație, Franța are un cost de operare de doar 15 dolari, Italia de 10 dolari iar Israelul de 3 dolari.”.
Rezerve de țiței pentru 23 de ani
Dar cum stă România la categoria rezerve? Potrivit Strategiei energetice publicate la finalul anului trecut, în ceea ce privește țițeiul, “la producția medie anuală din ultimii ani (4,2 milioane tone) și în condițiile unui declin anual constant al rezervelor sigure de 5% și o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de țiței și condensat, se poate aprecia că rezervele actuale de țiței ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani.” Marea majoritate a resurselor geologice și a rezervelor sigure identificate până în prezent este localizată onshore (96%) și doar 4% în zona platformei continentale a Mării Negre.
Rezerve de gaze naturale pentru 14 ani
În ceea ce privește gazele naturale, situația este mai puțin roză: “La o producție medie anuală în România (11 mld. mc gaze naturale) și în condițiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rată de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia că rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 14 ani.” Cu toate acestea, realizatorii strategiei se laudă că “România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh.” Un procent de 95% din totalul resurselor geologice de gaze convenționale, respectiv 93% din rezervele sigure sunt localizate onshore.
447 de zăcăminte exploatate
În prezent, în România, se exploatează un număr de 447 de zăcăminte de țiței și gaze naturale, din care:
■ 255 de zăcăminte comerciale de țiței și gaze naturale cu aproximativ 9.445 de sonde de țiței și 828 de sonde de gaze naturale, pentru care acordurile petroliere sunt deținute de o singură companie, un producător de țiței și gaze naturale;
■ 153 de zăcăminte comerciale cu aproximativ 3.200 de sonde de gaze naturale, pentru care acordurile petroliere sunt deținute de o singură companie care desfășoară activități în sectorul gaze naturale;
■ alte 39 de zăcăminte pentru care au fost încheiate acorduri petroliere de dezvoltare-exploatare și exploatare petrolieră, având ca titulari diverse companii.
Majoritatea acestor zăcăminte sunt mature, având o durată de exploatare de peste 25-30 ani.
Explorare, doar pe 36 de perimetre
În vederea descoperirii de noi zăcăminte de țiței și gaze, în România, se desfășoară operațiuni de explorare în 36 de perimetre, din care:
■ Petrom deține dreptul de concesiune pentru 15 perimetre de explorare, dezvoltare și producție onshore, respectiv 2 offshore.
■ Romgaz desfășoară operațiuni petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare în 8 perimetre concesionate, în calitate de unic concesionar și este concesionar asociat cu alte companii în 20 acorduri petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare din care două offshore.
■ Alte companii desfășoară operațiuni petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare în 11 perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare.
În marea majoritate a cazurilor, activitățile de explorare sunt întârziate, și nu din cauza companiilor concesionare, ci a autorităților centrale și în special locale, care nu colaborează, ci chiar pun bețe în roate acestor companii.
Marea problemă energetică a României nu constă însă în lipsa de strategie și viziune, ci în problemele cu care se confruntă operatorii celor 36 de perimetre pe care se desfășoare operațiuni de explorare încă din faza realizării de prospecțiuni.
Autoritățile tac și nici nu fac!
În principal, dificultățile sunt legate fie de obținerea de permise și licențe, fie de greutățile pe care le fac companiilor activiștii ecologiști. Iar autoritățile centrale și locale au vina lor, fie că e vorba de lipsa deciziei la nivelul autorităților centrale (concretizata prin lipsa unor inițiative legislative clare, lipsa de implicare a decidenților politici și a celor din diverse autorități precum ANRM, Poliție, Jandarmerie sau instanțe), fie că e vorba de inerțiile de la nivelul autorităților locale (lipsite de informație, neimplicate sau mai grav implicate direct, fie în tranzacții imobiliare cu terenuri pe care ar urma să fie efectuate lucrări de explorare, fie în încurajarea activiștilor).
