Acțiunile companiei britanice Vast Resources, administratorul minelor polimetalice Mănăila și Băița Plai, s-au apreciat cu 44% la Londra, după ce șeful companiei a anunțat că poartă discuții cu mai mulți investitori interesați de proiectele din România.
Britanicii de la Vast Resources au început să prospecteze barajul de decantare Fâneața, din apropierea minei polimetalice de la Băița Plai, județul Bihor, unde speră să confirme existența unor cantități semnificative de cupru, zinc, plumb, argint și aur în scopul valorificării acestora.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat o nouă licență companiei canadiane Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold) pentru prospectarea perimetrului aurifer Stănija, județul Hunedoara, zonă care a mai fost explorată în trecut atât de canadieni, cât și de European Goldfields, companie preluată în urmă cu cinci ani de Eldorado Gold și din acționariatul căreia a făcut parte și omul de afaceri Frank Timiș.
Marea problemă energetică a României nu constă însă în lipsa de strategie și viziune, ci în problemele cu care se confruntă operatorii celor 36 de perimetre pe care se desfășoare operațiuni de explorare încă din faza realizării de prospecțiun