Producția de gaze a OMV Petrom își continuă declinul: reducere cu 5,5% în trimestrul al treilea

Producția de gaze a OMV Petrom își continuă declinul: reducere cu 5,5% în trimestrul al treilea
scris 10 oct 2018

Producția de hidrocarburi a OMV Petrom a rămas la un nivel similar celui din perioada mai-iunie, 160 mii barili echivalent petrol pe zi (bep/zi) și în trimestrul al treilea, însă a scăzut cu 5 mii bep/zi față de producția din perioada similară a anului trecut.

De ce este important. În aceste zile se dezbate legea offshore în Comisia de Industrii a Camerei Deputaților, de forma finală a căreia depinde adoptarea unei decizii de investiție favorabilă de către operatorii din Marea Neagră. Deja producția de gaze din România este în scădere, potrivit unor estimări ale autorităților române, actualele rezerve de 153 miliarde de metri cubi urmând a se epuiza în următorii 15 ani.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă producția de petrol a OMV Petrom a rămas constantă, 74 mii bep/zi, identică atât cu cea din cel de-al doilea trimestru al acestui an, cât și cu cea din trimestrul al treilea al anului trecut, producția de gaze naturale s-a redus de la 92 mii bep/zi în a doua jumătate a anului trecut la 87 mii bep/zi în trimestrul al treilea al acestui an.

Drept urmare, vânzările totale de hidrocarburi ale companiei s-au redus la rândul lor, de la 14,6 mi bep/zi la 13,7 mii bep/zi.

Evoluția prețului internațional al petrolului a ajutat însă compania, prețul de vânzare realizat la țiței fiind de 66,35 dolari/baril, cu 50% peste cel din trimestrul al treilea al anului trecut, când se situa la 44,05 dolari pe baril.

Ministerul Finanțelor nu exclude ca salariul minim să crească la 2.050 de lei înaintea datei de 1 ianuarie 2019. Majorarea pregătită ridică deja probleme unor firme CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor nu exclude ca salariul minim să crească la 2.050 de lei înaintea datei de 1 ianuarie 2019. Majorarea pregătită ridică deja probleme unor firme

După ce în trimestrul al doilea, rafinăria Petrobrazi s-a aflat timp de o lună în revizie, indicatorul marjei de rafinare s-a îmbunătățit considerabil, ajungând, de la 49% la 98%. La fel și vânzarea de produse rafinate, care s-a majorat de la 1,13 milioane tone la 1,39 milioane tone, volum similar celui din trimestrul al treilea al anului trecut.

În ceea ce privește producția de electricitate a companiei, și aceasta s-a majorat ca urmare a evoluției prețurilor pe piețele OPCOM, ajungând la 1,04 TWh, de la 0,42 TWh în trimestrul al doilea, în care și centrala de la Brazi s-a aflat într-o perioadă de revizie. Producția de electricitate a companiei este cu 38% mai ridicată față de perioada similară a anului trecut.

Ca urmare a utilizării gazului la producerea de electricitate în centrala de la Brazo, vânzările de gaze către terți ale OMV Petrom s-au micșorat, de la 9,09 TWh în trimestrul al treilea al anului trecut și 9,51 TWh în trimestrul al doilea al acestui an, la 7,54 TWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
petrol
producție
omv petrom
rezultate