Guvernul se împrumută pe 9 ani. Costul ajunge la aproape 5% pe an

Guvernul se împrumută pe 9 ani. Costul ajunge la aproape 5% pe an
scris 1 nov 2021

Ministerul Finanțelor a împrumutat 600 de milioane de lei prin titluri scadente în octombrie 2030. Costurile sunt în creștere marcantă față de licitațiile din lunile precedente.

Băncile au licitat 809 milioane de lei la un prospect de 600 de milioane de lei. Randamentul mediu este de 4,93% pe an, la același nivel față de acum două săptămâni, când au fost emise obligațiuni tot de 600 de milioane de lei la aceeași scadență, dar în creștere cu 1,1 puncte procentuale față de septembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare CITEȘTE ȘI Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare

Randamentele sunt în creștere pe toate scadențele în ultima lună. Au accelerat mai ales scadențele mai scurte, ca urmare a datelor nefavorabile privind inflația, care ar putea depăși chiar și 7% în acest an.

Guvernul se împrumută pe 9 ani. Costul ajunge la aproape 5% pe an

În ultimul an, însă, titlurile pe 10 ani înregistrează cea mai mare creștere a randamentelor, cu un salt de 1,5 puncte procentuale. În acest interval dobânda băncii centrale a scăzut inițial cu 0,25 pp și apoi a fost majorată cu 0,25 pp la 1,5%.

Finanțele intenționează să emită obligațiuni și certificate de trezorerie de 4,4 miliarde de lei în această lună, la care se adaugă încă 600 de milioane din sesiunile suplimentare de oferte necompetitive. Ținta MFP ar putea fi însă încurcată de o creștere suplimentară a randamentelor. În 9 noiembrie urmează ședința de politică monetară unde analiștii așteaptă o majorare cu 0,25-0,5 puncte a dobânzii cheie.

Guvernul se împrumută pe 9 ani. Costul ajunge la aproape 5% pe an
viewscnt
Afla mai multe despre
obligatiuni
titluri de stat
ministerul finantelor
datorie publica