Tranzacțiile de plată cu cardurile au crescut masiv în doi ani, pe fondul pandemiei

Tranzacțiile de plată cu cardurile au crescut masiv în doi ani, pe fondul pandemiei
scris 1 nov 2021

Valoarea și numărul tranzacțiilor de plată cu cardurile emise de prestatorii de servicii de plată rezidenți au crescut cu 60%, în iunie 2021 comparativ cu iunie 2019, fiind accelerat astfel procesul de digitalizare în sistemul bancar pe fondul pandemiei.

Restricțiile impuse în contextul pandemic au condus la creșterea gradului de utilizare a cardurilor emise de bănci în anul 2020, tendință care s-a menținut și chiar amplificat în anul 2021.

Urmărește-ne și pe Google News
Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun

Numărul tranzacțiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenți a avansat cu 61%, în iunie 2021 față de iunie 2019, până la 327 milioane, de la 203 milioane, în anul pre-pandemie. Valoarea tranzacțiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenți s-a majorat cu 60%, până la 41,4 miliarde lei, la finele lunii iunie 2021, față de 25,8 miliarde lei în urmă cu doi ani, când nu era pandemie. Comparativ cu luna iunie 2020, creșterea valorii tranzacțiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenți a fost de 46%, fiind similară cu avansul numărului tranzacțiilor, potrivit analizei DreptulLaBanking, pe baza datelor statistice ale BNR. 

Numărul total al cardurilor aflate în circulație în România, la sfârșitul lunii iunie 2021, se ridica la 19,2 milioane, cu 8,5% mai mare față de luna iunie 2019, când au fost raportate 17,7 milioane carduri. Din cele peste 19,2 milioane carduri în circulație la sfârșitul semestrului I 2021, un număr de 16,2 milioane reprezentau carduri de debit și 2,9 milioane carduri de credit. România are astfel aproximativ un card bancar/cap de locuitor, una dintre cele mai mici valori din statele Uniunii Europene, ca urmare a preferinței pentru plățile efectuate în numerar.

Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare CITEȘTE ȘI Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare

Trecerea la cashless și contactless este o tendință care s-a accentuat în ultimii ani pe fondul digitalizării serviciilor bancare, însă la momentul acesta în societatea românească plățile de retail se efectuează preponderent în numerar.

Studiul Digitalizarea sistemului bancar în percepția românilor realizat în luna decembrie 2020 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) relevă creșterea gradului de digitalizare comparativ cu anii trecuți, acest trend fiind accelerat și de măsurile de protecție sanitară adoptate în perioada pandemiei. Dintre utilizatorii de servicii financiare, 43% efectuează plăți cu cardul la comercianți (POS), 27% plătesc prin Internet/Mobile Banking, iar 61% dintre respondenți au menționat că retrag numerar de la bancomate (ATM), întrebarea adresată fiind cu răspuns multiplu.

Comportamentul de utilizare a cardurilor arată o reducere cu 30 de puncte procentuale a ponderii persoanelor care retrag numerar de la bancomat, comparativ cu situația de acum cinci ani. 50% dintre românii care utilizează produse și servicii bancare au declarat că nu folosesc niciodată sau aproape niciodată aplicația de Internet Banking și 43% nu folosesc aplicația de Mobile Banking, se arată în sondajul IRES.

viewscnt
Afla mai multe despre
plata carduri
tranzactii