Guvern: Limitarea discount-urilor practicate de marile magazine poate echivala cu stabilirea unui preț minim și încălcarea Tratatului UE

Guvern: Limitarea discount-urilor practicate de marile magazine poate echivala cu stabilirea unui preț minim și încălcarea Tratatului UE
scris 14 aug 2017

Guvernul consideră că măsura pregătită de Parlament, anunțată în exclusivitate de Profit.ro, de modificare a Legii care obligă supermarketurile să vândă 51% alimente locale, în sensul în care rabaturile și alte reduceri de preț practicate de comercianți să nu depășească 8% din prețul de achiziție, poate echivala cu stabilirea unui nivel minim de preț în piață și încălcarea Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.

Profit.ro a relatat, la finele lunii mai, în exclusivitate, că amendamentele pregătite de Parlament pentru modificarea legii care obligă supermarketurile să vândă 51% alimente locale vor menține acest procent, care va deveni însă obligatoriu pentru toți comercianții, iar termenul de "produs românesc" va fi înlocuit cu "produs autohton". Totodată, cota obligatorie de produse va trebui să provină dintr-un "parteneriat direct", din care sunt excluși intermediarii, iar furnizorii vor fi taxați pentru o serie de servicii ale marilor comercianți.

Urmărește-ne și pe Google News

Modificările sunt necesare după decizia Comisiei Europene, luată la mijlocul lunii februarie și anunțată în premieră de Profit.ro, de a declanșa procedura de infringement pentru Legea care obligă marii comercianți să vândă 51% produse locale.

Ouă retrase din magazine din Europa din cauza contaminării cu insecticid; în Olanda, substanța ar proveni din România CITEȘTE ȘI Ouă retrase din magazine din Europa din cauza contaminării cu insecticid; în Olanda, substanța ar proveni din România

Printre modificările propuse în Parlament se numără și cea ca ”rabaturile, remizele, risturnele, notele de creditare și alte reduceri de preț nu vor depăși 8% din prețul de achiziție facturat, cu excepția promoțiilor limitate în timp, propuse de furnizor și agreate de comerciant, în avantajul direct al consumatoruluiˮ.

Înainte de a se pronunța definitiv asupra acestor amendamente, Guvernul a redactat însă un document în care arată că o asemenea prevedere poate fi interpretată cu o intervenție artificială pe piață și ca o încălcare a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.

”Precizăm că intervenția statului în activitatea întreprinderilor private, prin impunerea unor obligații asupra comercianților ar putea fi considerată discriminatorie, conducând la avantaje economice pentru producătorii naționali, iar o astfel de modificare poate limita libertatea contractuală dintre părțile contractante, constituind o limitare a liberei circulații a mărfurilor, libertate statuată prin TFUE. Orice menționare sau stabilire a unui nivel de discount/ remiză/ rabat ar putea echivala cu stabilirea unui nivel minim de preț în piață și, implicit, la (sic!) crearea unor reacții artificiale ale pieței, în detrimentul de opțiunilor de alegere ale consumatorilor”, apreciază Executivul.

RAPORT Guvernul a fost avertizat de 2 ani că pe piață sunt alimente de slabă calitate, problema fiind considerată severă. Care sunt cele mai frecvent falsificate alimente CITEȘTE ȘI RAPORT Guvernul a fost avertizat de 2 ani că pe piață sunt alimente de slabă calitate, problema fiind considerată severă. Care sunt cele mai frecvent falsificate alimente

Pentru rapiditate, deputații vor aduce modificări unui proiect respins de Senat și care propunea limitarea la 5% a serviciilor și discount-urilor facturate ”producătorilor români”, obligarea comercianților să asigure 50% din spațiul de vânzare produselor românești, precum și ridicarea autorizației de funcționare pentru magazinele care nu se conformează. 

viewscnt
Afla mai multe despre
alimente
51%
locale
romanesti
lege
proiect
rabat
discount
ue
supermarket
magazine
guvern