Subsidiara locală a retailerul francez Auchan, cu peste 430 de magazine în România, continuă strategia de dezvoltare pe segmentul de proximitate, inaugurând un nou supermarket de mari dimensiuni în incinta Exigent Plaza din Capitală.
BERD, CEECAT Capital si Morphosis Capital investesc în rețeaua locală de retail La Cocoș, anunță reprezentanții companiei într-un comunicat.
Supermarketul australian Coles limitează numărul de ouă pe care clienții le pot cumpăra, după ce gripa aviară a fost găsită la o a cincea fermă de păsări din Victoria.
Majoritatea supermarketurilor au înființat linii de self-scan, unde clienții își pot scana singuri cumpărăturile, urmând să plătească direct cu cardul la automate.
Rețeaua locală de retail La Cocoș a avut în 2023 afaceri de 974,3 milioane lei, de la 713,5 milioane lei în 2022, și un profit net de 19,2 milioane lei, de la 20,4 milioane lei în anul precedent.
„Ne-au spus că nu e loc la raft pentru noi” / „Am prelungit contractul în decembrie. După două luni am fost delistat”. Producătorii locali și marii retaileri au fost audiați la comisia de economie din Senat. Iar senatorul PSD Dănuț Cristescu i-a cerut miercuri în mod public demisia președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutul de Cercetare a Comerțului Retail de Bunuri de Consum (IELKA) în urma unei cercetări bazate pe datele din platformele de comparare a prețurilor din fiecare țară, dar și a prețurilor din lanțurile de supermarketuri, pentru un coș tipic de produse pentru gospodărie achiziționate din comerțul organizat de alimente cu amănuntul (supermarket) în martie 2024 în Grecia și, respectiv, în Franța, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Germania și România.
O colaborare de cinci ani cu Microsoft ar putea ajuta lanțul de supermarketuri să utilizeze inteligența artificială pentru a reduce costurile și a îmbunătăți eficiența personalului.
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unități din industria alimentară, situate în zonele de agrement și localitățile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depășind 2,2 milioane de lei, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Ministrul Agriculturii Florin Barbu nu este de acord cu propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta și duminica pentru a avantaja micii retaileri. ”Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme”, a susținut ministrul Agriculturii la Prima TV.
Lanțul olandez de supermarketuri SPAR începe să scoată capitalul de la filiala din Ungaria, reclamând că Guvernul Viktor Orban hărțuiește compania cu taxe suplimentare și plafoane de preț, cu scopul de a prelua al doilea lanț alimentar ca mărime de pe piața maghiară.
Rețeaua locală de retail La Cocoș se extinde și în Brașov unde va deschide al 4-lea hipermarket din țară.
Administrația Biden a depus în această săptămană o acțiune în instanță într-un efort de a bloca fuziunea propusă între lanțurile de supermarketuri Kroger și Albertsons din Statele Unite, spunând că înțelegerea va duce la prețuri mai mari la alimente pentru consumatorii americani. Analiștii cred însă că există un motiv electoral în spatele încercărilor Casei Albe de a se opune fuzionării celor două mega companii de peste ocean.
Protestele la Bruxelles au încetat, dar fermierii continuă demonstrațiile în alte orașe din Belgia. Între timp, în unele supermarketuri din capitala belgiană au început să se golească rafturile.
Producătorii britanici de fructe și legume plănuiesc să protesteze în fața Parlamentului de la Londra împotriva contractelor de cumpărare "inechitabile" cu principalele șase mărci de retail din țară, informează AFP.
Retailerul german de alimente Aldi crește salariile din Ungaria pentru a patra oară în 24 de luni.
Grupul belgian Delhaize, care deține în România rețeaua de magazine Mega Image, a devenit oficial, pentru un secol, proprietarul bisericii Sfânta Ana din orașul Gent, pe care vrea să o transforme în supermarket, relatează agenția Belga, care precizează că Delhaize a confirmat informația apărută mai întâi în publicația Het Nieuwsblad.
Un proiect de lege inițiat de doi parlamentari PNL urmărește să limiteze accesul românilor în supermarket.
Penuriile la legume continuă în Marea Britanie, unde unele supermarketuri sunt acum în criză de ardei după un val de frig în Europa care a afectat producția, transmit PA Media și dpa.
Retailerii francezi au fost de acord să ofere cel mai mic preț posibil la produsele alimentare de bază, pentru a ajuta gospodăriile să facă față inflației accelerate, a anunțat ministrul Finanțelor, Bruno Le Maire, transmite Bloomberg.
Aproape de fiecare dată când faci cumpărături la supermarket și cumperi produse de bază- carne, lapte, ouă, fără să știi, îi creezi greutăți lui Mugur Isărescu în lupta cu inflația. Pentru că o bună parte din aceste produse le importăm, iar odată cu ele importăm inflația din țara respectivă.
Retailerul ceh de produse alimentare Rohlik Group, operatorul celui mai mare supermarket online din Cehia și primul unicorn din această țară, a cărui intrare a fost anunțată în premieră de Profit.ro, și-a lansat acum serviciile de e-groceries pentru publicul larg, în București și o parte din județul Ilfov, în urma unei investiții de 6 milioane de euro.
Retailerul britanic Waitrose, care aprovizionează și Casa Regală, va elimina datele de valabilitate de pe aproape 500 de produse, cu scopul de a lupta împotriva risipei alimentare, potrivit Le Figaro.
Retailerul ceh de produse alimentare Rohlik Group, operatorul celui mai mare supermarket online din Cehia și primul unicorn din această țară, care pregătește lansarea operațiunilor în România, a atras 220 milioane de euro în Seria D de investiții, condusă de un nou investitor, holdingul belgian Sofina. Investitorii existenți, inclusiv Index Ventures, și fondatorul Tomáš Čupr, au participat de asemenea la această rundă.
Retailerul ceh de produse alimentare Rohlik Group, operatorul celui mai mare supermarket online din Cehia și primul unicorn din această țară, își va lansa operațiunile în România în următoarele săptămâni.