Nomin Damdin a fondat Nomin Jyuku, primul centru de educație japoneză din România, în urmă cu 10 ani, iar până în prezent a ajuns la peste 10.000 de cursanți.
Practicile Centrului sunt bazate pe metoda Soroban și artimetica mentală japoneză, care sprijină dezvoltarea creierului la copii.
„Metoda Soroban presupune a se folosi un abac străvechi japonez pe care copiii efectuează calcule aritmetice, iar aritmetica mentală japoneză înseamnă proiectarea acestui abac în fața ochilor astfel încât copiii pot să efectueze calculele folosind-și imaginația.
Metoda clasică presupune a se folosi emisfera stângă pentru a face calculele aritmetice la școală. La aritmetica mentală japoneză se folosește emisfera cerebrală dreaptă. E foarte important să se dezvolte ambele emisfere cerebrale într-un mod eficient la copii”, spune, la Profit.ro TV, Nomin Damdin, fondatoarea Nomin Jyuku, adăugând că metoda aceasta se folosește de cel puțin 100 de ani în școlile Jyuku, peste 15.000 la număr în prezent.

„Vârsta optimă pentru copii este între 5 și 14 ani. Toate cursurile le desfășurăm în centrele educaționale. Copiii vin după școală, avem mai multe grupe după amiază și ideal ar fi să frecventeze de două ori pe săptămână aceste cursuri”, mai spune aceasta.
Business-ul a pornit cu 9 cursanți, iar într-un an și jumătate ajunsese deja la 500. Acum, după un deceniu de activitate, Nomin Jyuku a educat peste 10.000 de copii în centrele sale.
„La început a fost greu pentru că fiind o metodă total nouă părinții au fost foarte sceptici.
În primii doi ani au crescut organic, fără reclame, doar prin recomandări. Una dintre cele mai grele provocări a fost să ai oameni dedicați și care să poată lucra pentru mai mult timp ca și trainer de Soroban.
Noi le plătim chiar și certificările. Sunt 10 certificări în total pe care fiecare trainer trebuie să le aibă și aceste certificări se obțin foarte greu și cu implicare foarte intensă. Nu reușeam să țin oamenii pentru o perioadă mai lungă. Dar această problemă acum s-a rezolvat”, afirmă Nomin Damdin, trainer certificat de Federația Japoneză de Soroban din Japonia și unicul reprezentant al școlii japoneze.

După doi ani de activitate, businessul Nomin Jyuku începuse deja expansiunea în sistem de franciză.
„În 2025 dorim să ne extindem din ce în ce mai mult, nu doar în România, dar și în alte țări unde nu există această metodă. Anul acesta vrem să deschidem 15 francize în România și să ne extindem în Elveția. Am început deja demersurile în Elveția, unde sunt în plan minim 5 centre în 2025”, mai spune aceasta.