VIDEO Profit.ro TV - Cătălin Pațachia, Offerista Group România: Mi-aș dori ca retailerii să mai iasă un pic din conservatorism și să fie deschiși către soluții noi. Dacă nu ești acolo în momentul schimbării, posibil să pierzi un trend

Profit Live   
VIDEO Profit.ro TV - Cătălin Pațachia, Offerista Group România: Mi-aș dori ca retailerii să mai iasă un pic din conservatorism și să fie deschiși către soluții noi. Dacă nu ești acolo în momentul schimbării, posibil să pierzi un trend

Creșterea unei afaceri este puternic influențată de brandul pe care îl creează în piață, astfel că, businessurile au nevoie de branduri puternice, sustenabile, care să aibă credibilitate și să înspire oamenilor încredere și siguranță, spune, la Profit.ro TV, Cătălin Pațachia, Country Manager Offerista Group România, companie de marketing digital, care atinge până la 39,5 milioane de consumatori lunar și ajută comercianții să atragă mai multe vizite în magazine prin comunicarea digitală a serviciilor.

„Ai nevoie să construiești acest lucru și asta ajută destul de mult. În principiu, atunci când îți este cunoscut un brand, când îți este cunoscut un produs, îți este mult mai ușor să te îndrepți către el. Și de aceea consider că awareness-ul ajută destul de mult în momentul în care te adresezi cuiva”, mai spune acesta.

Offerista Group este prezentă în 30 de țări de pe patru continente.

Urmărește-ne și pe Google News

„Pe noi ne ajută destul de mult faptul că suntem parte dintr-un grup internațional, care are know-how în atât de multe țări și de atât de mulți ani, în care putem face schimb de informații și de idei legate de ce se întâmplă în alte țări, cum reacționează în primul rând piața, cum reacționează consumatorii și cum reacționează retailerii. În plus, prezența pe mai multe piețe ne ajută să anticipăm și anumite schimbări”, explică Cătălin Pațachia.

VIDEO Profit.ro TV - Eugen Saulea, Fondator ESSA Group: Cei din Sri Lanka învață foarte repede obiceiurile autohtone, în sensul că foarte mulți s-au convertit la credința noastră, s-au apucat de băut, au mers spre mariaj în România. Incidente amuzante CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Eugen Saulea, Fondator ESSA Group: Cei din Sri Lanka învață foarte repede obiceiurile autohtone, în sensul că foarte mulți s-au convertit la credința noastră, s-au apucat de băut, au mers spre mariaj în România. Incidente amuzante

Acesta observă și o mai mare deschidere a brandurilor către a teste soluții noi și afirmă că, în ultima vreme, „nu mai există acel conservatorism”.

„Este un lucru bun, pentru că asta îi ajută să îmbrățișeze soluții noi, mai ales că lucrurile se schimbă cu o viteză uriașă. Și dacă nu ești acolo în momentul schimbării și nu ai adoptat în timp util o anumită soluție sau anumită schimbare, este posibil să pierzi un trend și să fie prea târziu”, precizează acesta.

Produsele și serviciile Offerista Group se adresează în principal retailerilor sau brandurilor de orice fel.

„Mi-aș dori însă ca anumiți retaileri sau anumite brand-uri să mai iasă un pic din partea asta de conservatorism și să fie deschise către soluții noi și să testeze produse noi. Și mi-aș mai dori foarte mult ca retailerii să meargă cât mai mult către partea de digital și să-și educe consumatorii să consume mai mult partea de digital”, completează acesta.

„În principiu, semnele sunt bune pentru piața de retail. Chiar dacă avem inflație și destul de multe schimbări în piață, cea mai mare parte a retailului a funcționat destul de bine anul trecut. Noi avem creșteri atât pe partea de campanii pe care le derulăm, cât și pe partea de clienți pe care îi servim”, mai adaugă Cătălin Pațachia.

VIDEO Profit.ro TV - Bogdan Neacșu, fondator Evopath: Până la sfârșitul anului vrem să ridicăm o rundă de finanțare având un fond de investiții în spate. Suntem deja în discuții. Există un mic sindrom al banilor fricoși CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Bogdan Neacșu, fondator Evopath: Până la sfârșitul anului vrem să ridicăm o rundă de finanțare având un fond de investiții în spate. Suntem deja în discuții. Există un mic sindrom al banilor fricoși

Fondată în anul 2016 de către Tobias Bräuer și Benjamin Thym, Offerista Group este lider de piață în domeniul marketingului digital în regiunea DACH.

Grupul are o echipă de peste 120 angajați și filiale la Berlin, Dresda, Essen, Viena, Sofia și Paris.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
cătălin pațachia
offerista group românia