VIDEO Profit.ro TV - Bogdan Neacșu, fondator Evopath: Până la sfârșitul anului vrem să ridicăm o rundă de finanțare având un fond de investiții în spate. Suntem deja în discuții. Există un mic sindrom al banilor fricoși

VIDEO Profit.ro TV - Bogdan Neacșu, fondator Evopath: Până la sfârșitul anului vrem să ridicăm o rundă de finanțare având un fond de investiții în spate. Suntem deja în discuții. Există un mic sindrom al banilor fricoși
scris astăzi, 08:00

Startup-ul Evopath, care a creat o soluție de creștere a productivității angajaților bazată pe inteligență artificială, vizează extinderea internațională, dar și atragerea unei runde de finanțare de la un fond de investiții până la finalului anului.

„Am identificat că toate companiile aveau aceiași problemă și anume, cum pot să crească productivitatea angajaților.

Ideea de la care am pornit a fost această teamă de schimbare, adică vine automatizarea în firmă, iar corporația măsoară succesul automatizării în câți oameni reușește să nu mai angajeze sau să înlocuiască și noi am vrut să schimbăm această paradigmă pentru că firma respectivă nu crește potențialul uman de care dispune și omul ajunge să facă tot aceleași sarcini, dar de mai multe ori, ceea ce e demotivant.

Urmărește-ne și pe Google News

Și Evopath exact această filozofie o are, de a pune AI în slujba oamenilor, nu în locul lor, astfel încât angajații să poată face activități noi, diferite, valoroase pentru ei și pentru companie”, spune, la Profit.ro TV, Bogdan Neacșu, fondator și CEO Evopath.

VIDEO Profit.ro TV - Andrei Spătaru, fondator Missions Team: Am refuzat 4 fonduri de investiții. Deși produsul e foarte bun și bate concurenți internaționali, când vrei să lucrezi cu firme globale trebuie să fii și tu un furnizor global CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Andrei Spătaru, fondator Missions Team: Am refuzat 4 fonduri de investiții. Deși produsul e foarte bun și bate concurenți internaționali, când vrei să lucrezi cu firme globale trebuie să fii și tu un furnizor global

Până acum, startup-ul s-a finanțat din surse proprii, iar recent a anunțat lansarea primei runde de investiții private, unde și-a propus să ridice un total de 350.000 de euro, având deja un pre-angajament de 100.000 de euro, urmând ca 250.000 de euro să fie atrași prin platforma Seedblink.

„Am început ca orice startup, cu fonduri proprii, dar, în același timp, am fost foarte agili în sensul în care am scris prima linie de cod atunci când vorbiserăm deja cu sute de oameni de C-level pentru a ne asigura că soluția pe care o avem la problema pe care am identificat-o este cea corectă.

După aceea, am deschis o rundă privata de finanțare pe SeedBlink, unde vrem să atragem în total vrem să atragem de 350.000 de euro. Am ridicat jumătate din banii ăștia și tocmai ce am lansat runda publică pe care e disponibilă pentru întreg ecosistemul de investitori.

Acesta e planul de a ne finanța businessul pentru următoarele 12 luni, urmând ca la sfârșitul anului să ridicăm o rundă de finanțare având un fond de investiții în spate. Suntem deja în discuții de început cu mai multe fonduri de investiții și urmează ca până la sfârșitul anului să și finalizăm aceste discuții”, precizează antreprenorul.

VIDEO Profit.ro TV - Alin Bucsai, fondator WeReload: Începând cu 2026 ne dorim să fim un distribuitor de produse eSIM pentru operatorii de telefonie mobilă. Suntem în discuții cu companii din Luxemburg, Franța, Italia CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV - Alin Bucsai, fondator WeReload: Începând cu 2026 ne dorim să fim un distribuitor de produse eSIM pentru operatorii de telefonie mobilă. Suntem în discuții cu companii din Luxemburg, Franța, Italia

Printre clienții startup-ului se numără Vodafone, Data Revolt și Rainbow Idea.

„Din punct de vedere investițional, a fost un an destul de interesant în România, cu suișuri și coborâșuri. Au fost câteva deal-uri în piață, niște investiții pe care le-am văzut mai ales în zona de startup-uri, însă, efervescența pe care o vedeam în 2020-2021 nu mai e acolo și există un mic sindrom al banilor fricoși în ceea ce privește un due diligence mult mai profund pe care-l fac investitorii chiar și atunci când investesc sume mai mici și o mai mică predispoziție de a investi bazat pe un presentiment sau pe o informare de suprafață”, mai spune Bogdan Neacșu.

Startup-ul plănuiește extinderea la nivel european, într-o primă fază în Luxemburg, Franța și Marea Britanie.

„De la bun început am creat produsul ca fiind unul aplicabil clienților internaționali. Extinderea o să fie mai întâi în Europa și după aceea globală, când o să avem un punct de prezenta și în SUA. Pentru Europa sunt niște zone strategice pe care eu le cunosc pentru că am lucrat acolo și anume Luxemburg, Franța și Marea Britanie”, afirmă acesta.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan neacșu
evopath