Cele două clinici stomatologice Prodent, din Câmpina și București, au avut un rulaj de 9,5 milioane de lei în 2024, în creștere față de anul anterior, și o profitabilitate de 15%. Dan Gruia, fondatorul clinicilor, estimează însă creștere și pentru 2025, menținând trendul ultimilor ani.
„Am deschis prima clinică în urmă cu 12 ani, în Câmpina, iar în urma cu 4 ani am inaugurat și clinica din București. 2024 a fost un an bun pentru noi, de creștere. Noi oricum suntem pe un trend de creștere de 12 ani încoace în fiecare an. Am ajuns să facem intervenții tot mai multe, tot mai complexe și astfel, anul trecut am ajuns la 9,5 milioane de ron cifră de afaceri pe cele două clinici și la o profitabilitate de 15%, și avem în continuare de creștere și pentru 2025”, spune, la Profit.ro TV, Dan Gruia, Fondator Prodent Dr Gruia.
Dezvoltarea celor două clinici, adaugă aceasta, s-a bazat întotdeauna pe investiții în oameni, educație și tehnologie.
„Forța de muncă medicală vine cu o dinamică accentuată și cu oportunități. În același timp, observăm în ultima perioadă și niște neajunsuri, este o supradimensionare cu cadre medicale și cu medici absolvenți. Avem cel mai mare număr de medici absolvenți din Uniunea Europeană pe cap de locuitor, 2.500-3.000 de medici absolvenți anual. Asta înseamnă o presiune pe piața de muncă stomatologică, însă o să încercăm să facem față provocărilor acestora”, mai spune Dan Gruia, adăugând că în cadrul celor două clinici Prodent lucrează 35 de oameni.
25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Despre piața de stomatologie, acesta afirmă că va continua să crească și că este tot mai competitivă, cel puțin din perspectiva tehnologiei folosite.
„Stomatologia is going digital de vreo 12 ani încoace. A ajuns să fie prezentul, nu doar viitorul. Investim în stomatologia „same day”, cu reabilitările stomatologice și protetice pe implanturi și pe dinți în aceiași zi. E nevoie de investiții în radiologie digitală, computer, tomografii tridimensionale, scanere intraorale, scanere faciale, laborator intern preferabil, astfel încât să fie totul mai facil și să proiectăm și să realizăm în aceeași zi dinții.
Tehnologiile au apărut treptat de prin 2012 în țară. În vest existau de vreo 20 de ani, însă le-am implementat destul de rapid mânați și de cadrul economic și contextul competitiv al medicinei private și al stomatologiei private din România, astfel încât acum pot să spun că suntem foarte competitivi raportat la Europa de Vest. Avem tehnologii comparabile. În ultimii 10-20 de ani am observat că suntem foarte competitivi cu Occidentul”, afirmă acesta.